Despre frigul suportat la Orhei în anii de studenție

Acum, când ne-am pomenit cu cea mai mare criză energetică de la independență încoace și autoritățile ne îndeamnă să economisim energia electrică, am avut un deja vu. Mi-am amintit că în timpul studiilor la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, 1995 – 2000, vreo patru ani am avut apă rece și curent electric pe ore, iar agentul termic a lipsit cu desăvârșire. Caloriferele căminului situat pe artera principală a urbei erau reci ca gheața. De fapt, cât timp am învățat la Orhei, caloriferele din căminele noastre serveau doar pentru decor. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată calde cât timp am locuit la cămin.

Serile, aprindeam câte o lumânare, pentru că stăteam pe întuneric de la orele 16.00 la 22.00 și învățam. Lumânarea dădea și lumină și puțină căldură. Erau zile când conectam singură un plonjor pe care-l puneam în vasul cu apă, aburii încălzind camera mică de cămin.

În rest, căldură era de la peturile cu apă caldă cu care adormeam. Așa a fost. Așa am trăit. Și în situația mea s-au aflat sute de tinere care și-au făcut studiile la Colegiul Pedagogic din Orhei.

Din cauza frigului, care devenea insuportabil, am stat cu chirie la niște bătrâni, unde pentru a avea un pic de căldură puneam un reșou electric, dar și atunci doar când era lumină. Am rezistat.

Doar într-o zi din săptămână nu-mi era frig, era atunci când mergeam acasă, la părinți. Așa au trecut cinci ani.

Atunci orheienii au rezistat și ei vremurilor… Nimeni din locuitorii urbei nu a protestat, nu a așteptat un personaj ca Șor sau pe ruși ca să-i „salveze” de la frig și sărăcie, căci și sărăcie era de ajuns.