Cum a plătit o mamă care dorea moarte propriului copil

237
0
Foto simbol

 Această istorie îşi are începutul prin anii 1953-1954. Erau timpuri grele. Oamenii încă nu-şi reveniseră după război, după zilele groaznice de foamete. În familia Verejan dintr-un sat din raionul Donduşeni, fostul judeţ Soroca, creşteau şase copii. Către sfârşitul anului s-au mai născut încă două fete gemene. Una era vioaie, mai mare şi ca greutate şi ca lungime, iar în cealaltă de abia pâlpâia firicelul de viaţă. O să le spunem Ana şi Maria, numele adevărate fiind altele.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

 Mama, în loc să primească aceşti copii ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu, s-a întristat amarnic. Si-a zis: „Încă două guri la masă, două perechi de papuci, două rochiţe etc. Ce-ar fi să scap de aceasta mai firavă dacă nu mi-o ia Dumnezeu în câteva zile! Este greu de crescut  două odată. N-o s-o ucid cu propriile mâini, dar nu-i voi da de mâncare şi într-o zi va muri şi voi rămânea cu un copil mai puţin. Că la altă lume îi mai răreşte moartea cu coasa, dar la mine, dragă Doamne, trăiesc toţi…”.

Nu gânduri de bucurie, ci gânduri de moarte avea asupra copilului

Cu aceste gânduri pe cea mai bunişoară, pe Ana adică, o alăpta cu sân, îi dădea adăugător prin tifon biscuiţi muiaţi în lapte, sucuri, iar Mariei îi punea într-o cârpă o bucăţică de pâine muiată în apă sau o bucăţică de mămăligă, şi mititica sugea toată ziua cârpa ceea.

Treceau zilele, săptămânile, lunile, dar Maria nu murea. Iată că fetiţa a împlinit un an, apoi un an și jumătate, continua să trăiască. Văzând-o mai plăpândă, sora medicală care supraveghea copiii mici a înscris-o la creşă. Aici deja copila a început să mănânce bine.

Peste câteva luni a întrecut-o pe sora geamănă în greutate. De la o zi la alta, devenea mai drăgălaşă şi mai plăcută decât Ana. Creştea cuminte şi milostivă. Oricum mama continua s-o urască şi să-i dorească în adâncul sufletului moartea. Dar Dumnezeu are rânduiala Sa. El îţi dă zilele, El ţi le ia şi tot el te pedepsește atunci când greşeşti.

Pentru prima dată şi-a îmbrăţişat fiica la 14 ani

 Timpul a trecut repede şi fetele au crescut. Copiii mai mari ai familiei Verejan au fost daţi pe la casele lor, iar restul îşi vedeau de şcoală, de joacă. În ciuda vrerii mamei care a adus-o pe lume, miracolul se săvârşise. Maria trăia.

Învăţa bine la şcoală. Era drăguţă, avea o înfăţişare blândă şi modestă. Dar, după cum bine se ştie, Dumnezeu nu bate cu băţul. Iată că, pe când gemenele împliniseră 14 ani, peste mama a dat o boală incurabilă, care a ţinut-o la pat  vreme îndelungată.

Cine credeţi că o veghea şi o mângâia? Cine-i oblojea picioarele umflate? Cine-i ungea rănile cu tot felul de alifii? Cine-i spunea că e cea mai frumoasă şi mai bună mamă din lume? Cine-i lua mâinile într-ale sale şi i le săruta? Bineînţeles, nedorita Maria.

Abia atunci pentru prima dată mama şi-a îmbrăţişat fiica, abia atunci pentru prima oară Maria a simţit sărutările gingaşe ale mamei. Iar mama plângea şi-i tot repeta: „Doamne, ce copil bun! Ce fiică cumsecade! Câtă bunătate şi dragoste se află în inima ta, buna mea fetiţă!”.

Sora geamănă nu-i acorda mamei nicio atenţie. Doar o saluta când ieşea din casă şi aşa, în treacăt, o mai întreba din când în când cum se simte. În zilele când venea medicul s-o viziteze, bolnava cu ochii plini de lacrimi îi spunea doctoriţei:

„Vedeţi, Elizaveta Petrovna, cum mă îngrijeşte Maria? Uitaţi-vă câtă milă şi bunătate în sufletul ei! Niciunul din opt copii nu stă lângă mine zile şi nopţi la rând cum stă ea. Dar eu credeam că Ana ţine la mine mai mult…”.

Elizaveta Petrovna nu ştia de gândurile ascunse din trecut ale bolnavei. Nici Maria nu ştia că mama i-a dorit moartea chiar de la naştere. Nu ştia că a fost lipsită de laptele matern. Şi nici mama nu se grăbea să-i spună adevărul. Îi era teamă că nu va mai avea cine să-i poarte de grijă şi că fiica va rupe cu ea relațiile pentru totdeauna.

 Spovedania

 Într-o noapte, în timp ce o îngrijea, mama i s-a destăinuit:

„Nu vreau să plec în pământ cu taina pe care am păstrat-o până acum. Vreau să-ţi spun ceva care o să te facă să mă urăşti… Când te-am născut, erai foarte slăbuţă. Eram plină de griji şi de nevoi. Bani puţini. Slăbise cugetul meu. Din prima clipă cel rău mi s-a băgat în suflet.

Mi-am zis, aţi venit două, când eu aşteptam numai una. O să-mi fie greu să vă cresc. Şi apoi de ce să suferi şi tu necazurile vieţii acesteia? Mai bine să te ia Dumnezeu. Şi dacă am văzut că nu te-a luat peste o săptămână-două, cum mă aşteptam, în loc să-i mulţumesc că te lasă în viaţă, am pus la cale alt gând negru, mi-am bătut joc de tine, buna mea copilă!

Te-am ţinut mai mult flămândă, tot aşteptând să te găsesc moartă într-o zi. Dar Cel de Sus a făcut minuni, după cum vezi. Ţi-a dat frumuseţe şi toată bunătatea de pe lume. Iar pe mine, iată, m-a pedepsit. Mi-a trimis această nenorocire fără leac şi-mi tot arată de cinci ani greutatea păcatului. Mai bine aş fi murit atunci când mă rugam Domnului să te ia.

Nu ştiu cât o să mă mai ţină Dumnezeu în suferinţă, dar să ştii că rănile sufletului mă frig mai tare decât cele ale trupului. Iartă-mă, dacă poţi, scumpa mea!”.

Femeia plângea în hohote. Maria, cu echilibrul ei dintotdeauna, a liniştit-o cum a putut, şi-a încolăcit braţele în jurul gâtului ei şi i-a spus:

„Dar eu credeam că ai ţinut cu orice preţ să mă ai. Că atât eu, cât şi fraţii şi surorile suntem icoana vie a dragostei părinteşti. Acum nu mai e timp pentru supărări. Îţi mărturisesc că rămâi pentru mine cea mai bună mamă din lume. Te iubesc şi vreau să trăieşti, să te ridici cât mai curând din patul durerilor…”.

A urmat o scenă pe care un cineast merita s-o transpună în peliculă. Lacrimi, îmbrățișări și sărutări fierbinți. Au plâns amândouă îndelung, ștergându-și una alteia lacrimile. O gingășie de undă moale vibra în vocile lor. Somnul nu le-a mai prins până dimineață.

Se cuvine să vă spun că, pe linie ereditară, Maria a luat puțin din agerimea tatălui, iar bunătatea, mila, cumsecădenia le-a moștenit de la bunica din partea tatălui pe care n-a cunoscut-o. Bunica a fost o femeie cu mare credință în Dumnezeu. Era mereu gata de praznice, de a întinde o mână de ajutor celor aflați în suferință.

Groaznic sfârşit

Dar să revenim la mama care i-a dorit moartea fiicei sale. După acea noapte de destăinuiri, bolnava a avut două luni minunate. Se ridica din pat, ieşea până afară. A dorit să fie dusă la biserică. S-a împărtăşit. Nu se ştie dacă i-a mărturisit preotului păcatul. Dar zilele de la urmă au fost  îngrozitor de chinuitoare.

Trei zile s-a chinuit până i-a ieşit sufletul. Cu glas jalnic şi plin de durere striga la Maria: „Marie, Marie, greu mă chinuiesc! Scoate-mă din focul acesta! Nu mă lăsa, că nu mai pot suferi!”.

În cele din urmă, sfâşiată de chinuri, a strigat: „Cheamă preotul să mă spovedesc!”. Maria a chemat preotul. După ce i-a făcut rânduiala spovedaniei, s-a liniştit. Faţa desfigurată de durere i s-a luminat. Iar peste două ore a întins braţele spre Maria, rostind abia auzit: „Iartă-mă, Marie, iartă-mă! Roagă-te pentru mine, păcătoasa, şi la Dumnezeu să mă ierte”. Şi a închis ochii pentru totdeauna.

Era toamnă. Frunzele galbene, roșii, ruginii se desprindeau de pe ramuri, suspinând sub picioarele rudelor și vecinilor care o petreceau pe ultimul drum pe răposată. Maria nu s-a dezlipit de sicriu până la groapă. Despărțirea de ființa dragă a fost grea. Dar cine iubește le face pe toate. Cu dragoste și din dragoste a organizat masa de pomenire, i-a făcut și-i face până în prezent pomeni și parastase, când a ajuns deja bunică.

În viața de familie Maria a fost și este fericită. A avut un soț blând și bun ca și dânsa, care, de șase ani, a plecat la Domnul. A crescut doi fii buni, care i-au adus cinci nepoți. Cu mici probleme de sănătate, își trăiește bătrânețea frumos. Pe când sora ei geamănă nu a avut parte de fericirea la care râvnea. Nu a avut o soartă bună nici în căsnicie, nici în viața personală. A murit în singurătate în orașul Feodosia din Crimeea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT