Prețul alianței sau alianță cu orice preț? (I)

191
0

Se vorbește mult în ultima vreme despre o posibilă reducere a ajutorului acordat Ucrainei de aliații ei principali, Marea Britanie și SUA. Vorba e a târgului, speranța, firește, a rușilor. Să vedem ce alimentează rumorile unora și reveriile altora.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Aflăm, de exemplu, că Marea Britanie ar trebui să renunțe la asistența financiară și militară din cauza problemelor interne. Problemele, într-adevăr, există. Două crize majore au zguduit guvernarea în ultimele luni, care au condus la căderea a doi prim-miniștri. Neînțelegerile din sânul Partidului Conservator, nu altceva, au provocat debandada. Boris Johnson a fost la timona țării într-o perioadă extrem de dificilă, în plin Brexit (votat în 2016, efectiv din 2020) și pandemie, ca să nu mai vorbim de războiul din Ucraina. Cifrele nu denotă o guvernare prea reușită, dar trei factori importanți au ținut corabia cam aventurieră a lui Johnson pe linia de plutire în tot acest răstimp: carisma căpitanului, întrebarea fără răspuns „Cine ar fi cârmit mai bine în apele tulburi ale Brexitului?“ și angajarea fermă de partea valorilor fondatoare ale întregii civilizații occidentale din prima zi a războiului declanșat de barbarie împotriva acestei civilizații. Marea Britanie chiar a avut nevoie de un lider puternic (chiar dacă nepriceput la buget și finanțe, rutina decisivă a guvernării dintotdeauna) într-o perioadă de tranziție de la niște certitudini dezamăgitoare la incertitudini iluminate îmbietor de frumoase autoamăgiri. Excentricul, dar fermul Johnson s-a ridicat la înălțimea provocării. Într-un final, l-a scufundat exact ceea ce l-a făcut să fie atât de diferit și de puternic într-o lume politică dominată de compromis, tipicării, protocolaritate, corporatism și corectitudine fetișizată: indisciplina și indiscreția.

Opțiunea subsecventă a partidului de guvernământ pentru Elizabeth Truss părea, la început, cea mai logică cu putință. Electoratul care i-a susținut masiv pe tories la alegeri dădea semne de nemulțumire, iar Truss părea să aibă aceeași mânuță de fier cu care Margaret Thatcher scosese, pe vremuri, țara dintr-o mulțime de belele. Poate că a avut-o, dar cine mai poate ști acum, când partidul, sub presiunea atotputernicei burse și presei isterice, a împins-o din cuib pe Truss cu aceeași râvnă cu care a suit-o acolo? Personal, m-aș îndoi de duritatea aliajului lăuntric al doamnei, dacă tot ni se impune comparația cu Thatcher – până și felul în care își făcea reverențele în fața celor doi suverani pe care i-a avut MB în această perioadă arătau mai curând o ființă ușor timorată de propriul ei statut. Fără a mai aminti de maniera inconsecventă în care și-a rânduit declarațiile și intențiile. Că de fapte a scutit-o partidul.

Din 25 octombrie, premier e Rishi Sunak. Descendența din emigranți care nu s-au rupt de moștenirea lor culturală (omul practică și azi hinduismul), cimentată și de matrimoniul cu fiica nababului N.R. Narayana Murthy, rezidentă în MB, dar cetățeană a Indiei, deschide calea tuturor speculațiilor posibile. Moscova speră că sângele oriental și spiritul negustoresc va îngroșa destul circulația în creierul noului lider britanic ca să blocheze, treptat, sprijinul atât de costisitor pentru Kiev. Ce-i scapă lui Putin & Co e că Sunak nu e Putin și, prin urmare, nu decide singur. Iar conservatorii, de care Sunak depinde într-o măsură mai mare decât de presupusele lui înclinații naturale și culturale, par să fi ajuns la un consens în ceea ce privește alianța cu Ucraina. Doar venirea la putere a laburiștilor în urma unor alegeri anticipate ar putea schimba ceva, cred rușii, închipuindu-și că stânga britanică e un soi de Corbyn colectiv – nu era oare bătrânul critic al NATO mai Schoz decât toți Scholzii din lume? Și aici însă Moscova ar trebui să se agațe mai puțin de ideologia și de trecutul stângii engleze, să citească mai atent The Guardian (sarcină imposibilă pentru ei, recunosc) și să priceapă, în sfârșit, că cel mai mare argument proucrainean al politicienilor britanici, susținut masiv și de alegători, e asemănarea izbitoare a bombardamentelor rusești de azi cu acelea trăite pe viu, nu la televizor, chiar de bunicii și străbunicii respectivilor alegători, în 1940.

În Statele Unite ale Americii, lucrurile stau puțin diferit și situația politică ar putea lua o întorsătură imprevizibilă în urma alegerilor din noiembrie. Dar despre asta, vinerea viitoare.

(va urma)

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT