Vasile Alecsandri și Spania

212
0

La 12 octombrie, cu prilejul Zilei Hispanității, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat Conferința cu repondenți „Vasile Alecsandri și Spania”, aceasta fiind în istoria muzeului a doua conferință cu repondenți dedicată raporturilor literaturii române cu țara lui Miquel de Cervantes. Se pare că ceea ce cu exact un an în urmă a fost o splendidă conferință despre Mihail Kogălniceanu și Spania, anul acesta a devenit piatra de temelie a unei tradiții – fapt confirmat și de gazda evenimentului, directorul general al Muzeului de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, doctor habilitat Maria Șleahtițchi.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

În desfășurarea acestui proiect au fost înrolate personalități recunoscute ale mediului academic din Republica Moldova – cel mai avizat hispanist din țara noastră, doctorul habilitat, profesorul Sergiu Pavlicenco, și doamnele Margareta Curtescu și Natalia Hariton, doctori în filologie și conferențiari universitari, care au împărțit și și-au îndeplinit rolul de repondenți cu probitate profesională.

Vasile Alecsandri și Spania… Există puține mărturii despre călătoria lui Alecsandri în această țară, iar impresiile poetului pe acest subiect lipsesc cu desăvârșire. S-a presupus că vina le-ar aparține lui Iacob Negruzzi și celor de la „Convorbiri literare”, care n-ar fi insistat pe publicarea notelor de călătorie ale poetului. Singura sursă de informații, care trădează oarecum trăirile autorului din timpul călătoriei sale în țara lui Cid Campeador, rămâne a fi propria creație artistică. Se cunoaște că așa-numitul „prinț al călătoriilor” nu își stabilea itinerare fixe, preferând să lase loc de imprevizibil în drumul ce avea să-l întreprindă: „Adevăratul călător, afirmă Alecsandri, este acela care, când pornește la drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc în altul”.

Pasiunea pentru călătorii a pașoptiștilor a marcat profund literatura epocii, „a catalizat activitatea scriptică a poeților timpului, aceste călătorii devenind pretexte pentru scris într-o perioadă de acumulări cantitative în literatura română”, a remarcat cercetătoarea Margareta Curtescu, tema călătoriei, ea însăși devenind în pașoptism o temă șarpantă. Exegeta explică avântul prozei de călătorie prin nevoia de exotism a scriitorilor romantici. Spania, care era un tărâm exotic destul de frecventat în epocă, a devenit o atracție și pentru călătorii români nu doar datorită farmecului naturii spaniole, dar și datorită rădăcinilor și legăturii acesteia cu Roma și cu romanitatea (or, împăratul Traian a fost născut în Spania). Vasile Alecsandri se încadrează perfect în această listă.

Itinerarul lui Alecsandri în Spania se conține în lucrarea „Călătorie în Africa”, de unde aflăm că „după ce a vizitat Gibraltarul și două orașe mici spaniole din vecinătate, scriitorul a mers cu vaporul francez „Pericles” spre Cádiz , iar de acolo, pe râul Guadalquivir, până la Sevilla, apoi la Córdoba, de unde a trecut prin Bailén, Granada, Jaén, Valdepeñas și Aranjuez.

„Călătorie în Africa” este, după cum a remarcat cercetătoarea Natalia Hariton, un jurnal publicat inițial în fragmente: în „România literară” („De la Biaritz la Gibraltar”, în 1855, și „Tanger și Maroc”, în 1868) și „Convorbiri literare” („De la Tanger la Tetuan prin munții Uadras”, în 1874). Ulterior, în 1876, toate aceste trei părți de jurnal au fost incluse în volumul de „Prosă” al „Operelor Complete”, publicate la Socec. Respectivul jurnal, remarcă cercetătoarea pornind de la trăsăturile speciei, este un discurs despre identitate și alteritate, ce developează un Alecsandri încântător de realist (în ciuda pretinsului romantism), un Alecsandri colorat și viu, viguros și fin totodată, fără dulcegăriile specifice epocii, fără balastul descrierilor convenționale și care se mai dovedește a fi și un povestitor incomparabil, și un observator meticulos și plin de umor, pentru care dialogul devine un adevărat teatru. Imaginea Spaniei, așa cum transpare ea în opera poetului român, poate fi regăsită în câteva referințe punctuale la spațiul iberic, uneori savuroase, iar alteori critice: „Spania sună din chitară, Spania dănțuiește bolero și caciucia, Spania face propunciamenturi, dar nu știe a se hrăni. În tot voaiajul nostru, până la frontiera Franciei, nu o să găsim decât ouă clocite și pui ofticoși, prăjiți cu untdelemn de lampă”. Acest exemplu denotă cu prisosință că Alecsandri nu doar a explorat geografii culturale inedite, dar și a cercetat și a descoperit civilizații și moravuri.

Nici poezia nu a fost lipsită de influențe spaniole. Acestea se atestă în volumul „Mărgăritărele” care, a subliniat criticul literar Margareta Curtescu, cuprinde unele poezii scrise exact în timpul aflării autorului în Spania („Ce gândești, o, Margarită”, „Iahtul”, „O noapte la Alhambra”, „Sequidilă”), dintre care, ultimele două doar fiind de pură inspirație spaniolă. Însă cele mai subtile influențe ale culturii și scriitorilor spanioli asupra operei și creației poetului român pot fi sesizate, în opinia hispanistului Sergiu Pavlicenco, în „Istoria unui galbân” (aceste influențe fiind minuțios tratate în lucrarea sus-numitului „Ca două gemene surori”). Profesorul Sergiu Pavlicenco atrage atenția că Vasile Alecsandri ar fi putut asimila într-o oarecare măsură tradiția literar-artistică a culturii și civilizației iberice prin intermediul unor scriitori iluștri precum Prosper Mérimée (autor al unor impresionante studii despre Spania), dar, mai ales, Cervantes și proza picarescă. Aceste aserțiuni se certifică, în primul rând, prin idealurile umaniste ale autorului lui „Don Quijote”, care se dovedește că nu i-au fost străine nici lui Vasile Alecsandri. Iată o dovadă în plus (și Conferința cu repondenți „Vasile Alecsandri și Spania” a demonstrat-o cu prisosință), că scriitorii noștri clasici au avut acces la operele universale de mare valoare (fie direct, fie prin traduceri în limbile de circulație europeană), influența acestora fiind una modelatoare pentru literatura română.

 

Olesea CIOBANU, director adjunct,

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT