Igor Svernei

Până mai ieri pictura lui Igor Svernei era percepută de mulți ca periculoasă, contondentă, violentă și insidioasă. Dar lucrurile s-au schimbat în chip radical în urma participării lui Igor Svernei la Bienala Internațională de Pictură [BIP] – acel ansamblu pus la cale de Muzeul Național de Artă al Moldovei, când la doi ani o dată se adună la Chișinău forțele picturale ale pictorimii actuale.

Piesa picturală care a devenit un soi de blazon al BIP 2017, care a și primit Marele Premiu, era cea semnată de Igor Svernei: Pămîntul Făgăduinței – oameni de geniu, un tablou dedicat celui care a fost animatorul vieții artistice din Moldova a ultimelor trei decenii, criticul de artă Tudor Braga (1948-2016). Aflînd că este pe moarte, suferind de o maladie necruțătoare, Tudor Braga i-a cerut lui Svernei să-i facă portretul. Cum putea face acest lucru un artist care și-a făcut un crez din a fi veșnic incomod, periculos, cum spuneam prin pictura pe care o făcea? Svernei a meditat îndelung și i-a cerut criticului de artă să-și imprime urmele degetelor sale pe o foaie de hîrtie, lîngă care „portretizatul“ a adăugat următorul text, scris cu pixul roșu: „De la stînga la dreapta începînd cu arătătorul, pentru Igoraș Mare Uriaș, aceste amprente, Tudor Braga, Iunie*, 2016 *Hm, am greșit: în loc de septembrie am să vă rog să cetiți un iunie și anume, azi, 6 sept. 2016 / Braga“. Lucrarea care a rezultat face acum parte din expunerea permanentă a Muzeul Național de Artă al Moldovei, ca un omagiu, pe de o parte, adus prietenului înaintaș, Tudor Braga, iar pe de altă parte, ca o mostră veritabilă a unui conceptualism abstract (un oximoron), pe care Svernei îl practică de mai mulți ani. Configurația acestei amprente a fost mărită la scara unui tablou, și transformată într-o pictură aproape monocromă, iar impactul exercitat de aceasta este dat anume de conștientizarea faptului că nu ne aflăm în fața unei picturi abstracte, informe, anonime semantic, ci a uneia care reproduce amprenta digitală a unui om important, mărturia de netăgăduit este dată și de prezența acelei coli de hîrtie, înscrise într-o casetă de sticlă, amplasată în partea de jos a picturii. Aidoma unui artefact extras parcă dintr-un dosar al unui criminalist, tabloul acesta ne oferă măsura prezenței unui om care nu mai este, asistând astfel la îmbălsămarea lui prin artă. Ori de cîte ori vom privi acest tablou, îl vom vedea pe omul Tudor Braga.

Expoziția Iubire, care va ține afișul artei contemporane de la Chișinău în perioada 11 octombrie-20 noiembrie, se desfășoară tot la Muzeul Național de Artă al Moldovei, și semnifică în definitiv consacrarea lui Igor Svernei, acum când acesta a împlinit 50 de ani. Doar că pretinsa consacrare nu va însemna deloc, chiar din spusele autorului, o cumințire a sa, o muzeificare, sau o împăcare în tihna atelierului. Sămânța neliniștii, a experimentului continuu, a căutării sinelui cât mai adânc, mai ales în meandrele și genunea subconștientului, toate acestea vor rodi continuu, vor marca discursul său plastic și pe mai departe.

Majoritatea lucrărilor incluse sunt lucrate în ultimii trei ani, și această prezență expozițională nu se dorește nicidecum a fi o retrospectivă. Dimpotrivă, artistul nu vrea să ia în mâini laurii succesului, ci să mânuiască și pe mai departe mașina de găurit, picamerul și microscopul, spre a arăta ce alții nu văd. Sau nu vor să vadă. Privesc cu atenție lucrările sale din acești ultimi ani: Arătură. Dondușeni (2015), Vânt (2019), Secunda (2019), Bătălia de la Țuțora (2020), Curcubeu îndoiat (2021), Culorile care nu se văd (2021), Stele văduve (2021), Cale Rătăcită (2022), Rugă (2022), Pâinea noastră (2022)… și mă întreb, sfios, de unde provine această pedanterie, meticulozitate, acribie și acuratețe într-un spirit atât de vulcanic și neliniștit? Cred că aici este paradoxul (cel mai mare) cu care ne confruntăm în momentul în care ne apropiem de arta lui Svernei. Iar descifrarea acestui paradox ține de competența și empatia fiecăruia dintre noi. În arta lui anevoie poți să urmărești un fir narativ, sau vreo tematică anume, iar titlurile cel mai adesea, te sustrag mai degrabă decât te lămuresc. Desigur, putem rămâne la acel nivel retinar al lecturii, pe când o anume mistică ascunsă în tablourile sale ni-l face pe acest artist tot mai de neînțeles. E un doctrinar care însă nu vorbește. Scrie tablouri.

Anul trecut Igor Svernei a primit titlul de cetățean de onoare al localității natale, Dondușeni, fapt că cei din administrație îl percep pe artist doar ca pe cineva dintre ai lor. Nu este însă deloc din tagma lor.

Vladimir Bulat