„Cei mai asidui turnători la KGB au fost secretarii organizațiilor de partid comunist”

921
0

La ancheta „Gazetei de Chișinău” răspunde prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Continuăm să căutăm și să găsim – tare anevoios – persoane publice care acceptă să participe la ancheta „Gazetei de Chișinău” ce vizează tema lustrației în societatea noastră. De data aceasta, publicăm răspunsurile prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu. Cunoscutul istoric se referă la câteva aspecte ale acestei teme spinoase: ștergerea urmelor activității secrete a KGB, faimoasa calomnie a lui Petru Lucinschi la adresa intelectualității basarabene, așa-zisa „Listă Șandrovski”, procesul câștigat de domnia sa la CtEDO, împotriva SIS, etc.

 

  • Stimate domnule Petrencu, cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova?

Vreau să dau la întrebarea Dvs. un răspuns cu mai multe componente. 1. Dacă este vorba de o lege care ar depista persoanele care au colaborat secret cu KGB (Comitetul Securității Statului) – structură atotputernică a URSS, poliție politică, această lege urma să fie aprobată imediat după căderea URSS (1991-1992).

În anii 1990-1992, am fost decan al Facultății de Istorie a Universității de Stat a Moldovei (USM). După dispariția URSS, în septembrie-octombrie 1991, la Facultate se crease o atmosferă bolnăvicioasă: toți erau suspectați (unii suspectau pe alții și invers) de colaborare cu KGB. Am mers atunci la profesorul Alexandru Moșanu, care era președinte al Parlamentului (avea sediul în Casa Guvernului, etajul 3), și i-am zis să elaboreze și să adopte o lege prin care fiecare din noi să avem acces liber la propriul dosar de la KGB. Alexandru Moșanu mi-a spus atunci că o parte din dosare a fost arsă în curtea KGB, altă parte – dusă la Tiraspol. Astfel, a fost distrusă baza documentară ce ar fi putut sta la temelia acelei legi.

Legat de cele spuse mai sus: tot în acele zile (august-septembrie 1991), seara târziu, am trecut pe lângă blocul II de studii al USM. Atunci el arăta altfel decât acum, după renovare. În acea clădire se afla Secția nr. 1 (KGB). Alături – Secția nr. 2 – evidența militară. Ceea ce mi-a atras atenția era lumina care ardea în interior, iar ferestrele erau acoperite. Cineva în interior lucra cu spor.

Mult mai târziu am cerut dosarul meu de serviciu, din arhiva USM. Curios, la sfârșitul dosarului, câteva pagini (5-6) au fost tăiate. Eu bănuiesc că ele erau niște pâre.

Deci, angajații KGB au șters urmele activității lor secrete. În acest sens, o lege a lustrației nu poate fi elaborată, aprobată și tradusă în viață. Timpul a trecut, mulți agenți ori au murit, ori sunt la o vârstă destul de avansată.

  1. „Lista Șandrovski” despre care se mai scrie încă. Am vorbit cu un apropiat al lui Iurie Roșca, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (RM), acum stabilit în România. El mi-a povestit cum o echipă puțin numeroasă de frontiști a alcătuit această listă de „colaboratori” ai KGB. Treceau în listă pe cineva, se pierdeau de râs (asta pentru că suna odios: erau trecuți în listă cei care habar nu aveau de KGB, dar care erau figuri notorii, buni români, patrioți). După care își trăgeau răsuflarea și mai scriau pe cineva… Deci lista a fost redactată de adevărații colaboratori ai KGB pentru a compromite oameni incomozi intereselor Rusiei în această zonă.
  2. Privind declarația lui Petru Lucinschi: „Dacă o să ne ocupăm de lustrație, vom rămâne fără intelectualitate”. Este una din cele mai mari minciuni spuse de un demnitar de stat. P. Lucinschi nu a cercetat dosarele KGB (până a fi ele distruse, în 1991), pentru a face astfel de declarații. Cei mai asidui turnători la KGB au fost secretarii organizațiilor de partid comunist, care erau responsabili nu numai de îndeplinirea planurilor de producție, dar și de disciplina și starea de spirit în colectivele în care erau. P. Lucinschi a mutat „hârbul” de la ai săi (el a fost secretar de partid toată viața) la intelectuali (scriitori). Nu excludem că au fost turnători și în rândul scriitorilor, dar nu atât de mulți cum și-a imaginat activistul de partid și sovietic, P. Lucinschi.
  3. Bineînțeles, legea lustrației ar fi fost utilă cu precizarea că în RM ar fi existat o forță politică (un partid, o mișcare etc.) capabilă să promoveze legea în viață și să realizeze consecvent decomunizarea republicii. Cu regret, societatea din RM este divizată, noi nu avem putere să ne debarasăm de trecutul comunist. În RM, în 2022, în centrul Chișinăului, se înalță monumente de esență comunistă sau sovietică (monumentele lui G. Kotovski, S. Lazo și strada cu același nume, a numiților „eliberatori” din fața clădirii Academiei de Științe a Moldovei și enumerarea poate continua). Dacă am ratat legea lustrației, ce ne împiedică să aprobăm o Lege a decomunizării, așa cum au fost aprobate și aplicate în practică în republicile baltice, în Ucraina, nu mai zic de Polonia, Cehia etc. ?
  4. KGB nu există. În schimb metodele aplicate de acea organizație de pază a regimului comunist au rămas. Constatăm că și statul democratic RM folosește bine-mersi aceleași practici. Mă refer la infiltrarea unor persoane docile în funcții de răspundere, care sunt puse să.. nu facă nimic.

Cu scuzele de rigoare: toți cei ce au activat în anii 1988-1992 țin minte adunările din incinta Casei Scriitorilor, care devenise un Stat-major al Mișcării de Renaștere Națională. Astăzi nimeni nu aude nimic despre ce se întâmplă în Casa Uniunii Scriitorilor. Câțiva ani în urmă, o doamnă scriitoare mi-a spus că cineva încasează bani pentru ca să… nu facă nimic: nici lansare de carte, nici sărbătorirea vreunui scriitor, intelectual, nici discuții la teme actuale, nimic, nimic. Același exemplu cu Biblioteca publică „Onisifor Ghibu”, care era o oază de spiritualitate și cultură românească și care astăzi, practic, nu există. Dacă greșesc, îmi cer scuze. Dar întrebarea rămâne: de ce se întâmplă aceste lucruri? De ce sunt anihilate anume  acele centre care promovează românismul? Întrebarea este cu atât mai actuală cu cât RM și-as formulat ca scop admiterea în Uniunea Europeană (UE).

În încheiere: legea lustrației ar fi fost un instrument în mâniile unei forțe politice anti-comuniste, anti-imperialiste (anti-rusești), pe care, cu regret, societatea noastră nu a putut-o forma la timpul potrivit. Nici astăzi nu avem așa o forță: dorind declarativ să integreze RM în UE, actuala conducere pro-europeană nu pune problema ieșirii RM din CSI (o structură moartă, de păstrarea căreia este interesată doar Federația Rusă); nu pune în discuție publică admiterea RM în NATO (în condițiile în care războiul se desfășoară la frontiera de stat a RM); nu susține clar Mitropolia Basarabiei (Patriarhia României), dimpotrivă – tolerează și sprijină Mitropolia Moldovei, supusă Patriarhiei Rusiei, care încurajează războiul agresiv al FR împotriva statului suveran și independent Ucraina.

 

  • Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

Am răspuns ceva mai sus: o lege a lustrației ar fi un bun instrument în mâinile unei forțe europene, pro-NATO, anticomuniste, forță care ar vrea cu adevărat să debaraseze RM de trecutul sovietic. Legea ar trebui extinsă asupra colaboratorilor secreți de astăzi cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Auzim la radio învinuirile ce i se aduc lui Igor Dodon despre multe infracțiuni, iar la urmă se spune „pentru trădare de patrie”. Deci, atenție! Nu este nevoie de o lege a lustrației; lucrurile sunt la suprafață – „trădare de patrie”, ceea ce este adevărat: Igor Dodon ne-a vândut rușilor cu tot cu măruntaie. Iar RM nu este capabilă să pedepsească trădătorii patriei. Dar cum rămâne cu Bătrâncea, cu Z. Greceanîi, cu Ilan Șor?

Și-apoi, unui stat atât de pipernicit, la ce i-ar trebui o lege a lustrației?

 

  • În ce relație ați fost cu KGB?

În nici un fel de relații de colaborare. Acum zece ani (poate mai mult), un fost coleg de facultate, căușenean ca și mine, a declarat public cum că am fost turnător. L-am acționat în instanța de judecată. În toate instanțele am declarat că fostul coleg nu are dreptate, că minte și am cerut să i se permită accesul la arhiva fostului KGB pentru a găsi dovezi. La putere era V. Voronin, iar șef al SIS era Artur Reșetnikov. Deci, e clar: cine aduce învinuiri, acela trebuie să aducă probe. Am rugat instanțele de judecată să oblige SIS să-i ofere probele necesare. Fostul coleg a refuzat pe motiv că „SIS nu dă documente secrete”. I-am spus: „Nu dă pentru că nu are”.

Astfel, am ajuns la CtEDO, unde am avut câștig de cauză. Altfel nu putea fi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT