O companie selectă

Există o diferență mare între Elon Musk și Papa Francisc, pe de o parte, și Igor Dodon, pe de alta. Dar și ceva ce-i unește, după cum vom vedea mai jos.

Primul e un om de afaceri abil, care a inventat noi modalități de a face bani din tehnologiile timpului său – nu și invers, cum cred adepții cultului Musk. Un IT-ist talentat, în fond, iar cum trăim în lumea IT-ului, cineva dintre „stăpânii codului“ trebuia să-l urmeze pe răposatul Jobs în postura de guru spiritual sau de herald al viitorului. A fost să fie Musk, care a preluat ștafeta nu neapărat atunci când a creat PayPal-ul, ci când a propus lumii terifiate de încălzirea globală automobilul Tesla – un produs de dubioasă calitate, dar icoană a viitorului tehnologizat și verde. Adică un simbol, ceva ce va supraviețui chiar dacă, din punct de vedere ingineresc și financiar, Tesla a fost și este curată aventură. Percepția populară a lui Musk drept campion al schimbării, al revoluției tehnologice și al viitorului ecologic (fie pe Pământul salvat de „tesle“, fie pe un Marte colonizat) s-a datorat nu atât produselor concrete pe care omul le-a adus pe piață, cât momentului în care a făcut-o. Iar asta e ceea ce deosebește un om de mare succes de IT-știi, savanții și inventatorii de geniu: intuiția superioară a momentului în care trebuie să le propui oamenilor ceva ce aceștia vor percepe drept vis, profeție sau revoluție. Ca să fie mai clar: dacă Marx și-ar publica acum Capitalul, el nu ar avea popularitatea de care s-a bucurat în epoca industrializării, cu traumatismele și schimbările ei majore, prost înțelese de contemporani; azi, până și marxiștii l-ar lua în râs.

Jorge Mario Bergoglio este un preot iezuit argentinian care a ajuns în fruntea ierarhiei catolice sub numele de Papa Francisc. Cariera și viziunea lui asupra lumii au fost marcate nu numai de formarea spirituală în cadrul Societății lui Isus, ci și de împrejurările specifice în care și-a trăit viața și și-a îndeplinit îndatoririle față de Biserică și credincioși. Viitorul papă a demonstrat multă pricepere și o reală vocație pentru jocul politic în perioada dictaturii lui Vileda, deși încercările lui, reușite în fond, de a-și salva ordinul și frații prigoniți nu au rămas nepedepsite – nu atât de regim însă, cât de unii activiști și militanți pentru drepturile omului, care l-au acuzat de colaboraționism. Apoi, ca arhiepiscop al Buenos Airesului, Bergoglio a stârnit vâlvă când s-a opus președintelui de atunci al Argentinei, Néstor Kirschner, un peronist convins.

America Latină nu-ți călește doar caracterul în lupte politice, ci îți modelează într-un mod specific și felul în care privești sau definești lumea. Patria lui Bergoglio nu reprezintă o excepție în acest sens: paradis al populismului, cu o societate pestriță, stratificată, dar lipsită de complexitate, Argentina s-a dovedit a fi un un pământ nedesțelenit și, totodată, fertil pentru toate experimentele politice posibile, adaptând, de regulă, prin simplificare, doctrinele și ideologiile la modă ale veacului trecut.

În perioada pontificatului, Papa Francisc și-a vădit nu numai educația în spiritul tradiției iezuite, ci și originea lui intelectuală sud-americană: doar în fostele colonii africane am putea găsi un terci mai expresiv de ideologeme pe fundalul unor cunoștințe precare și stereotipe de istorie ca acela pe care ți-l poate etala întotdeauna un latino-american generic cu școală. Pe scurt, de când e șef la Sfântul Scaun, am auzit de toate din gura lui Francisc, de la interpretări relaxate ale universului dogmatic la interpretări naive sau pe de-a dreptul simpliste ale universului politic.

Igor Dodon nu va intra în istorie nici ca afacerist vizionar și nici ca lider spiritual al lumii, ci așa cum și-a făcut-o cu mânuța lui, atunci când aceasta s-a atașat, voluntar și viguros, de celebrul „kuliok“. Totuși, există ceva ce îi reunește pe Elon Musk, Papa Francisc și Igor Dodon: toleranța la Putin. S-a dovedit că niciunul dintre ei nu are vreo obiecție esențială față de insul care vrea să nimicească o națiune întreagă. Mai mult, tustrei vor să readucă monstrul în mijlocul comunității umane globale, de unde acesta a fost izgonit.

Musk gândește în categorii interstelare: pentru el, colaborarea eventuală cu Roscosmos-ul în cadrul explorărilor spațiale e infinit mai importantă decât soarta celor cinci regiuni ucrainene aflate sub cizma rusească. O abordare practică, indiscutabil, una care ține de cifre și de perspective luminoase pentru toată omenirea și care îi permite lui Musk să facă abstracție (morală) de oamenii torturați și împușcați în beciuri, aruncați în șanțuri și incendiați în propiile lor case numai pentru că sunt ucraineni.

Un umanism la fel de abstract domină și pacifismul promovat de papă, care a sesizat în Daria Dughina o trăsătură ce i-a scăpat chiar și tatălui acesteia: „o copilă nevinovată“. Ei bine, din pacifismul lui Francisc nu trebuie exclusă simpatia pe care aproape toți anticapitaliștii (iar Francisc e notoriu pentru anticapitalismul său) au avut-o întotdeauna pentru statul-simbol al luptei împotriva captalismului global, Rusia (sovietică), și care a căpătat întotdeauna nuanțe dintre cele mai grotești în lumea a treia. Pe de altă parte, apelul la „pace“ în sine al pontifului, adică îndemnul la concesii din partea Ucrainei, e ceva lipsit de sens chiar și din perspectiva creștinismului: potrivit logicii lui Francisc, nici Holocaustul nu trebuia oprit, pentru că încercarea de a-i elibera pe captivii lagărelor de concentrare naziste a însemnat continuarea războiului.

Igor Dodon, la rându-i, l-a felicitat călduros pe criminalul de la Moscova de ziua acestuia și i-a urat să iasă învingător din grelele încercări prin care trece acum. Elon Musk și Papa Francisc – aceasta e prima companie selectă din care face parte fostul președinte moldovean. Bănuiesc că Nikalaici e foarte mândru de asta, dacă, desigur, e la curent.