Soluția ultimă

243
0

Toată lumea se întreabă acum dacă Putin va recurge la un atac nuclear asupra Ucrainei în cazul unui eșec militar total. Părerile sunt, firește, împărțite, de la pesimiștii care cred că deraiatul va folosi potențialul nuclear în aproape orice scenariu, până la optimiștii care admit că o va face numai dacă se va simți încolțit și disperat. Nu putem ști, desigur, ce se va întâmpla, pentru că nu știm ce-i în capul omului (omului?). Adică știm că e haos, dar cât de distructiv este acesta nu doar pentru personalitatea lui, ci și pentru întreaga omenire, e o întrebare fără răspuns în clipa de față. Oricum ar sta treaba, variantele de deznodământ (încă mai) pot fi discutate.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Înfrângerea armatei ruse pe front nu e atât de iminentă cum pare, în ciuda succeselor înregistrate de ZSU în ultima vreme. E încă mult de recucerit în estul și în sudul Ucrainei și ZSU face tot ce-i stă în puteri ca să izbândească, dar Kremlinul mai are de jucat câteva cărți. Una dintre ele sunt rezerviștii pe care urmează să-i arunce pe front și care, oricât de prost pregătiți, pot încetini înaintarea ucrainenilor. În afară de asta, Moscova mizează pe iarna geroasă, care nu a înlesnit niciodată ofensivele militare. Apoi, o necunoscută rămâne și gradul de implicare a Bielorusiei în conflict – spațiul de manevră al lui Lukașenko ar putea fi mai limitat decât se crede, căci știm cu ce șantajează Putin Ucraina și Occidentul, dar nu știm cu ce îl mai poate strânge de gât pe „bat’ka“. Să nu neglijăm nici liniile de apărare cu fortificații de pe teritoriile ocupate acum opt ani și care s-ar putea dovedi mult mai solide decât acelea pe care armata rusă le-a improvizat în vara anului curent. La toate aceste neplăceri pe care Putin le urzește pentru ucraineni se mai adaugă și speranța lui că Occidentul nu va livra sau va livra cu țârâita armament greu, de atac  – americanii nu au trimis niciun tanc pentru ZSU, care se aprovizionează, în mare, cu trofee luate de la ocupanți.

Din tot ce am enumerat mai sus rezultă că optimiștii ar avea mai multă dreptate decât pesimiștii și că avem încă destul timp până se ajunge la disperarea declanșatoare de prăpăd. Cei care privesc cu o doză sporită de încredere viitorul de fapt își închipuie că până în momentul colapsului militar și moral lucrurile se vor schimba atât de substanțial în structurile puterii moscovite, încât „butonul roșu“ nu va mai fi de actualitate.

Deși admit argumentul acesta, rămân în partida pesimiștilor. Deoarece am ferma convingere că nu există tâmpenie și crimă pe care Putin și banda lui de degenerați nu ar fi în stare să le comită. Cu sau fără motiv. E destul să urmărești ceremonia de „anexare“ și să asculți discursul lui Putin cu această ocazie ca să-ți dai seama că nava s-a umplut de nebuni și că e condusă de un cârmaci fără busolă. Mobilizarea și anexarea erau cele mai proaste soluții, întrucât se impunea, din contra, retragerea și regruparea trupelor încă funcționale și motivate pe teritoriile pe care acestea le-ar fi putut apăra mai eficient. Dar Kremlinul a ales calea escaladării. Efectele mobilizării vor grăbi naufragiul, ca și sacrificarea unităților de elită practic abandonate pe malul drept al Niprului. Dar Putin și complicii nu mai gândesc de mult în termeni raționali, prin urmare, să nu ne facem iluzii: speranța că vasul cu demenți se va sparge de stânci înainte de a face și mai mult rău decât a făcut deja este, după mine, una deșartă.

Tocmai această abandonare radicală a logicii în favoarea unui comportament irațional și spontan, denotând o ruptură ireversibilă de realitate, mă face să cred că răul cel mare abia stă să se producă. Nu exclud însă că și fatala decizie de a începe un război nuclear s-ar putea executa cu același profesionism ca și „operațiunea specială“. Iar dacă ținem cu tot dinadinsul să credem că avem un viitor ca specie, ar trebui să contăm mai degrabă pe diletantismul rușilor de la butoane și pe starea precară a focoaselor de producție sovietică decât pe reacția fermă a SUA și NATO la primul semn de agresiune nucleară.

După părerea mea, poliloghia expertă despre „loviturile preventive“ și anihilarea potențialului nuclear rusesc cu „Tomahawk“-uri mi se pare un basm de liniștit copiii – e destul ca un nebun dintr-o mie să se sloboadă din cămașa lui de forță și spitalul ia foc. Singura soluție logică este stârpirea răului acum, nu atunci când acesta va socoti că nu are nimic de pierdut sau că ar putea recurge, fie și dintr-o curiozitate bolnavă, la soluția ultimă. Dar ca aceasta să se întâmple, ar fi trebuit să trăim într-o cu totul altă lume. Căci în universul pe care îl populăm Ucraina continuă să cerșească tancuri, rachete cu raze lungă de acțiune și avioane după șapte luni și ceva de război. Și riscă să nu le primească vreodată, întrucât nu-i de bonton să-i superi cumva pe niște descreierați. Rusia trebuia bătută măr, bătută de mult și așa de fulgerător, încât șocul dezastrului să întoarcă imediat nemulțumirea populației dinspre Occident spre rezidenții Kremlinului.

Încă nu e târziu să se inducă în mintea populației, a militarilor și elitelor politice din FR frica de orice decizie extremă. Rușii trăiesc într-un stat terorist, ale cărui crime încă le susțin. Totuși, a aproba un terorist și a acționa ca un terorist sunt două lucruri diferite. De aceea, populația de acolo trebuie făcută să simtă ce înseamnă să acționezi ca un terorist. Pe pielea ei economică și mai ales pe linia frontului. De ce să așteptăm ca SUA să folosească „Tomahawk“-uri într-un viitor ipotetic – cu cât mai îndepărtat, cu atât mai primejdios, după părerea mea –, când Ucraina ar putea rezolva problema cu niște „ATACMS“-uri acum? Social și politic, nația rosienilor e o încărcătură implozivă. Rămâne să li se dea ucrainenilor detonatorul. Altfel, mă tem că vom urmări cum cârmaciul scufundă definitiv copaia, iar odată cu ea, și pe noi, spectatorii de pe mal. Adevărați campioni ai înțelepciunii și moderației în fața urgiei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT