„Nu mai sunt copil, pare că m-au nins ani,
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDoar un singur om mâna mi-a întins – bani!
Nu mai văd nimic, simt că mă cufund greu
Și nici nu mai știu sunt sau nu mai sunt eu?!”
Da, maestre Igor Crețu, nu mai sunteți copil. Demult nu mai sunteți. Sunteți un poet. Mai sunteți și un traducător desăvârșit, altul mai bun noi n-am avut. Sufletul de poet se desprinde din pictura Valentinei Rusu Ciobanu*. A spus-o cu pensula văzându-Vă și pictându-Vă. Poet tăcut și concentrat. Un poet cu ochii larg deschiși spre mare, spre larg. Bănuiesc, spre Cara Dagul din Crimeea. Marea pare să vă fi cucerit pentru totdeauna, o simțiți, o priviți și cu spatele, ea Vă învăluie… Iar bleumarinul cămășii e pentru a-i accentua adâncimile. Sufletul de poet are nevoie de adâncimea și larghețea mării… doar la mare un poet vede altfel, altfel gândește la traducerile care, peste ani, s-au dovedit a fi cele mai valoroase opere pe care le-ați lăsat neamului. Iar Micul Prinț, în cea mai reușită variantă, rămâne a fi cadoul neprețuit adus copiilor, dar și adulților. Ați abandonat poezia în favoarea traducerilor din franceză, rusă. Noi am avut doar de câștigat.
Sunt într-un impas, maestre!
Citesc și recitesc versurile D-voastră… în care s-ar părea că sunteți decepționat de lumea care nu-i lume, ci doar o mască, multe măști… în care fiecare nu-i el, ci altcineva… și Vă accept alegerea.
Dar cine-s eu ca să judec?
Calmul feței și liniștea mâinilor cu degete lungi, fine, cu nodurile lor filosofice, detalii ce trădează și o proveniență aristocratică, exprimă profunda acceptare a sinelui. V-ați împăcat încă prin anii `80. Altfel cine știe ce fel de Prinț am fi citit noi azi?
Un Om ce adoră marea, un Om ce adoră cărțile, unul împăcat cu sine, fără nicio neliniște pe chip, cu ochii larg deschiși probabil de la natură, gata să asculte valurile, este pregătit să admire ce mai poate fi admirat, ce a mai rămas nealterat. Iar ajuns la o anumită vârstă, la sigur, nu mai are motiv să rostească: Și nici nu mai știu sunt sau nu mai sunt eu.
Erați. Ați fost. Rămâneți. Veți fi al nostru în veci!
Mihaela PERCIUN, scriitoare,
muzeograf, MNLMK
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
