Poliția: Protestatarii adunați de Șor au „un comportament neadecvat”

709
0

Protestatarii adunați de Partidul Șor și care se află pe moment în corturile instalate din fața Parlamentului comit mai multe nereguli, comportament antisocial, neadecvat, inclusiv blochează trecerea pentru pietoni pe trotuar, fumează în locuri nepermise, aruncă deșeuri în locuri publice, acțiuni care contravin prevederilor legii, anunță Poliția într-un comunicat de presă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În acest context, oamenii legii îndeamnă organizatorii acțiunii de protest să fie responsabili pentru acțiunile participanților, să aibă grijă de persoanele vârstnice, bolnave, să nu admită încălcarea drepturilor și libertăților altor persoane.

Menționăm că până în acest moment au fost înregistrate câteva cazuri când forțele de ordine au solicitat intervenția medicilor”, scrie în comunicatul emis de Poliție.

Totodată, forțele de ordine au informat primarul general al capitalei despre încălcările care se comit, pentru a recomanda organizatorilor să modifice condițiile de desfășurare a protestului.

De asemenea, forțele de ordine permit ca participanții să fie asigurați cu hrană și alte articole necesare conform vremii de afară, în limita numărului de corturi instalate și persoane care se află în acestea.

Recomandăm să țineți cont de solicitările forțelor de ordine și dați dovadă de un comportament adecvat”, îndeamnă Poliția.

Amintim că membri și simpatizanți ai Partidului Șor s-au adunat duminică, 18 septembrie, la un protest în fața Președinției și Parlamentului de la Chișinău. În cadrul manifestației, participanții au scandat lozinci „împotriva scumpirilor din țară, a crizelor care nu mai contenesc și contra inacțiunii guvernării”, cerând alegeri anticipate. Acțiunile de protest continuă și astăzi, 20 septembrie.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE