La moartea reginei Elisabeta II

566
0

Regina Elisabeta II a Marii Britanii a plecat în lumea celor drepți. Odată cu ea, se spune, ar fi apus o întreagă epocă. Concluzia (clișeizată ca și tot ce a trecut din limbajul științei istorice și al umanioarelor în bagajul publicistic al culturii pop) pare să se potrivească de minune cu finalul domniei sale și ar putea încheia, apoteotic, o carte sau un film biografic despre răposata regină. La o analiză mai minuțioasă însă, ne vom da seama că, dincolo de puternicul ei conținut afectiv, afirmația are prea puține tangențe cu realitatea.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Elisabeta II a domnit între 1953-2022, adică aproape șapte decenii. În tot acest răstimp, regina a fost martora mai multor epoci istorice. Sub ochii ei, s-au născut și au pierit în negura timpului regimuri politice, valuri de democratizare au fost urmate de reveniri spectaculoase la dictatură și totalitarism și viceversa, al Doilea Război Mondial a distrus definitiv lumea veche, URSS și lagărul socialist au fost învinse în Războiul Rece, iar revoluția tehnologică (ce s-a produs în câteva salturi succesive), laolaltă cu postmodernitatea, au aruncat în solul istoriei germenii unei societăți și, poate, civilizații de un cu totul alt tip.

Să nu uităm că Elisabeta II a fost încoronată ca monarh al Imperiului Britanic și a murit ca regină a unui regat mic, dar redevenit cu timpul cel puțin la fel de influent ca și predecesorul său imperial în anii imediat postbelici. Regina a trebuit să facă față crizei din Suez, când și comunele, și lorzii, și Coroana au înțeles că Marea Britanie nu mai reprezenta o superputere globală și că va trebui să se resemneze cu pierderea treptată a posesiunilor coloniale. Lucru care s-a întâmplat, în mare parte, în anii 1960-1970, când țara era măcinată și de o mulțime de probleme interne (conflictul permanent al guvernului cu sindicatele, terorismul inspirat de IRA, declinul economic etc.), iar supușii Coroanei își pierduseră orice încredere în viitor. Elisabeta II a asistat însă și la renașterea Regatului Unit după victoria din Falkland și în timpul guvernării Thatcher, „unit“ devenind un epitet din ce în ce mai emblematic și mai grăitor pentru Marea Britanie și Commonwealth-ul ei în ultimele decenii ale veacului trecut.

Așadar, decesul reginei Elisabeta II nu a pus capăt unei epoci, ci s-a produs la una dintre numeroasele răscruci ale istoriei de care a avut parte din belșug pe toată durata îndelungatei sale vieți. De aceea, nu e deloc indicat să o prețuim doar ca pe un simbol al unei vremi trecute, căci dacă ar fi așa, ar trebui să ne întrebăm: la care epocă anume ne referim atunci când îi deplângem dispariția, odată cu regina? Ce regretăm, în termeni concreți? Iar dacă tot ținem să ne exprimăm admirația față de Elisabeta II și părerile de rău pricinuite de moartea suveranei britanice, ar fi bine să ne îndreptăm atenția nu atât spre durata domniei sale, cât spre calitatea acesteia.

Elisabeta II a întruchipat ca la carte conceptul de monarhie constituțională. În ciuda răuvoitorilor și scepticilor care i-au redus mereu instituția și rolul jucat în viața socială și politică a țării la o caricatură, regina s-a ținut cu sfințenie de regulile și principiile care definesc, conform tradiției britanice, ținuta și prestația unui monarh ale cărui puteri sunt limitate de un regim reprezentativ. Respectând întocmai aceste limite, regina a salvat instituția monarhică, dăruindu-i un viitor într-o etapă a evoluției istorice care nu a favorizat și nici nu va favoriza curând ideea de monarhie. Fără a-i conferi un sens nou, ea a demonstrat că monarhia poate supraviețui și cu sensurile ei vechi într-o lume atât de schimbătoare ca a noastră.

Materia primă a admirației pentru Elisabeta II ar trebui căutată întâi și întâi în acel indestructibil simț al datoriei și al onoarei de care aceasta s-a călăuzit în fiece minut al vieții sale, indiferent de circumstanțe. Regina s-a purtat exemplar chiar și atunci când această exemplaritate regală intra în conflict cu firea ei de om și de femeie. Și poate că a fost primul monarh britanic care și-a conceput în totalitate menirea și viața ca pe o slujbă. Elisabeta II a fost o regină cu fișă de post și a mers la palat așa cum alții merg la uzină sau la birou. Nu zic că nu au făcut-o și alți regi de până la ea, în timpurile monarhiei constituționale, dar, cu certitudine, nimeni dintre ei nu și-a suprapus într-o măsură mai mare ființa cu instituția. Nu egoul, nu vanitatea (sic!), ci însăși ființa, și asta a fost ceea ce a făcut diferența exact atunci când instituția monarhică a avut nevoie, pentru a supraviețui, de exact acest gen de atitudine. Luxul și siguranța de care s-a bucurat Elisabeta II ca regină au fost dimensiunile aparente ale vieții sale. Dimensiunea esențială a fost sacrificiul, un sacrificiu mai greu de înțeles pentru cei care cred și azi că la somptuoasa ceremonie de încoronare din 1953 tânăra Elisabeta își punea pe umeri exclusiv un veșmânt tivit cu aur, iar pe cap, exclusiv o coroană împodobită cu pietre scumpe.

Ciudată este totuși reacția oamenilor la moartea Elisabetei II. Se pare că azi lumea o prețuiește mai ales pentru acele calități pe care le critica atunci când toți o adorau pe nora reginei, Diana. Doar adepții cultului pop al defunctei prințese rămân, vehement, pe poziții, pe când ceilalți au ajuns să aprecieze tocmai ceea ce Diana de Wales a respins, a disprețuit și a denigrat din răsputeri în timpul scurtei și neastâmpăratei sale vieți. Să însemne asta o revenire a celor mulți la virtuți morale și la respectul față de reguli și tradiții? Poate, dar numai până la apariția (previzibilă) a unui nou idol rebel în cea mai conservatoare casă regală a lumii. Că până la apariția unei noi Elisabeta II mai avem, cred, mult de așteptat.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE