Nicolae Dobrin, un artist al balonului rotund

Nicolae Dobrin era credincios. Se confesa într-o bisericuță de la marginea orașului Pitești, unde se spovedea unui preot, mare amator de fotbal. Era un artist al balonului rotund, un vrăjitor al terenului. S-a născut pe 26 august 1947 la Pitești. Istoria fotbalului românesc îl retine ca pe unul din cei mai mari fotbaliști români, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere.

La 180 cm și 77 kg, ,,Gâscanul” a debutat în fotbalul din prima divizie la vârsta de 14 ani și 10 luni, într-un meci Știința Cluj – Dinamo Pitești! A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeș Pitești între 1961-1981 și 1982-1983, îmbrăcând tricourile alb-violete în 395 de meciuri înscriind 106 goluri. În sezonul ‘81/’82 a jucat 13 meciuri în tricourile echipei Chindia Târgoviște, pentru care a marcat cinci goluri. În sezonul ’85/’86, el a fost antrenor-jucător la CS Botoșani, echipa de la Clubul moldav unde s-a retras oficial din cariera de fotbalist.

În echipa națională a debutat la vârsta de 19 ani (la 1 iunie 1966) cu ocazia meciului de fotbal Germania – România, iar ultima partidă pentru echipa națională a fost cu ocazia meciului România – Republica Democrată Germania (la 2 aprilie 1980), echipa în ale cărei tricouri a bifat 48 de prezențe și 6 goluri marcate. Cu echipa FC Argeș Pitești a câștigat două titluri de campion național, în 1972 și 1979.

,,Prințul din Trivalea” a contribuit decisiv la adjudecarea titlului din 1979, înscriind în prelungiri golul victoriei argeșene în fața contracandidaților de la Dinamo București! A participat așadar la 409 meciuri în prima divizie națională, înscriind 111 goluri, ultimul meci în prima ligă a fost FC Argeș – FC Bihor 2-0, pe 14 iunie 1983. S-a calificat, împreună cu echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic 1970, unde nu a jucat nici un minut, datorită unui conflict cu antrenorul Angelo Niculescu, fapt regretat mai târziu chiar și de domnul profesor…

Gicu Dobrin este cunoscut și pentru ratarea unui transfer la celebrul Real Madrid. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Cupa Campionilor Europeni, înscriind un gol, Santiago Bernabéu, faimosul președinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calitățile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere 2 milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă record pentru acele vremuri.

Din cauza regimului comunist din România, Bernabeu a trebuit să poarte discuții chiar cu Nicolae Ceaușescu, dar nu a reușit să-l convingă, deoarece, conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun național” și nu putea fi „înstrăinat”. S-a spus că a fost cel mai mare regret din viața lui Dobrin, deși a participat la meciul de retragere al lui Francisco Gento, în faimosul tricou „blanco” al lui Real Madrid, ocazie cu care Santiago Bernabeu a făcut o ultimă încercare nereușită de a-l păstra pe jucătorul român la Madrid…

S-a stins din viață în Piteștiul natal la 26 octombrie 2007 la doar 60 de ani, după o lungă luptă, Gâscanul suferind de cancer la plămâni… A fost decorat de președintele României, Traian Băsescu, post-mortem, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru întreaga sa carieră de fotbalist! Mulțumim, Gicule, și ODIHNĂ VESNICĂ!…

Era un geniu pururea rebel,

Cu nonșalanță le sfida pe toate

Și niciun om mai liber decât el

Nu s-a-ntâmplat pe aici să se arate.

(Adrian Păunescu)

Când spui Dobrin, spui Ianovschi, şi invers

„Pe mine m-au luat şi mi-au zis că mă fac ucenic. Parcă strungar. Am plănuit împreună cu mama să fugim din lagăr, fiecare cum poate, dându-ne întâlnire într-o casă a unor rude din Chişinău. După patru ani am revenit în Basarabia şi m-am prezentat la locul stabilit. După ceva vreme a apărut şi mama. Însoţiţi de o mătuşă, am plecat spre România. Am mers pe jos mii de kilometri”, avea să povestească, peste ani, Leonte Ianovschi.

La 32 de ani s-a apucat de antrenorat, începând cu echipele de juniori, tineret speranţe şi terminând cu echipa mare a lui Dinamo Piteşti (devenită ulterior FC Argeş). Cu aceasta a participat chiar în Cupa Oraşelor Târguri (Europa League de astăzi) în sezonul 1966/1967, iar în 1969, fiind secundul celebrului Constantin Teaşcă, a reuşit salvarea echipei de la retrogradare. 

Despre Dobrin nea’ Lenci spunea: „Am lucrat în viaţa mea cu mii de copii, am fost prin toată ţara şi am avut ocazia să cunosc mulţi băieţi foarte dotaţi, dar un asemenea element ca Dobrin, atât de excepţional înzestrat, nu mi-a fost dat să întâlnesc. Era uimitor, credeţi-mă, şi pot să vă asigur că, încă de la vârstă fragedă, de la 10-11 ani, lăsa mulţi cunoscători de fotbal cu gura căscată. Pentru că făcea cu mingea adevărate lucruri de virtuoz. Dobrin a rămas şi peste ani cel mai mare fotbalist român pe care l-am văzut eu din 1945 încoace”.

Leonte Ianovschi a trecut în viaţa sa şi prin alte momente grele. În 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea comunismului în România, el a fost forţat să se pensioneze. Peste doi ani a suferit primul accident cerebral. După care au urmat încă două (1992 şi 2009). În ultimii ani a stat paralizat la pat.

Leonte Ianovschi a decedat pe 9 iulie 2014. La înmormântare un moment aparte a oferit galeria piteşteană, care a afişat un banner pe care era inscripţionat un mesaj emoţionant: „Vulturii din cer au acum un antrenor. Adio, nea’ Lenci!”.

În prezent, Centrul de Copii şi Juniori din Piteşti, pepiniera principală a formaţiei FC Argeş, unde din 1973 s-au format sute de fotbalişti valoroşi, îi poartă numele.

În mai 2018, Centrul de Copii şi Juniori „Leonte Ianovschi” a fost redeschis, după ce a suferit multiple lucrări de modernizare. La festivitate fostul internaţional Aurică Ţicleanu a menţionat: 

„Nea’ Lenci respira fotbal. El a pus bazele unei şcoli de fotbal pe anumite principii, se identifica cu sportul rege din Piteşti. În ţară, pe vremea când nea Lenci era antrenor, mai existau şcoli de fotbal puternice, la Craiova, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Bucureşti etc. Fiecare era condusă de profesionişti. Şcoala din Piteşti avea specificul ei. Leonte Ianovschi a atras ca un magnet talentele fotbalistice şi a împins performanţa până la câştigarea titlului naţional. Era fantastic acel om! A dat nume de referinţă în naţionala de fotbal. De exemplu, când spui Dobrin, spui Ianovschi, şi invers. Cu timpul, nea Lenci a pasat ştafeta fiului său şi apoi nepotului, cu care federaţia colaborează extraordinar la sectorul copii şi juniori. Mă înclin în faţa acestor oameni”.

Nicolae COJOCARU