Când te temi de cuvinte

Când te temi de cuvinte? Când fugi de epitete? Când? Când ai în față o pânză executată de maestrul Iurie Platon încă în anul 2002, intitulată sugestiv Cumpăna cu două ciuturi*. Toată filosofia vieții românilor încape în acest titlu. Cumpăna dintre cer și pământ, cumpăna care mereu se înclină în altă parte și balansează întru trezire, gândire. Doi coloși ai limbii române, două mari personalități fac subiectul pânzei în care se respectă o proporționalitate ideală. Nici nu se poate altfel. Priviți-o mai atent ca să simțiți cum toată ființa noastră răzbate simbolic din ea.

Din colțul de jos, stânga, ne cercetează subtil, cu ochiul lui ager, Omul pentru care nu găsesc epitete. Au fost utilizate toate. Risc să devin banală reutilizându-le. Scriu simplu – Om! Un Om care ține în mână câteva file… File de istorie, file de publicistică, file din Fragmentarium. Omul ni-l decriptează pe Eminescu și în Dicționarul enciclopedic. Ne cheamă să-i descoperim imensitatea.

Un detaliu flagrant și izbitor de asemănător – frunțile lor. Sunt practic aceleași. Par aceleași, dimensionate diferit. Așa le-a văzut maestrul Platon și a avut dreptate. Iar ochii? Privesc în aceeași direcție, cu aceeași încruntare severă, ușor dojenitoare. Oare nu pentru că ochii noștri sunt închiși?

Firișorul curentului surrealist european i-a permis maestrului Platon să ne întrebe: ce facem cu istoria noastră demolată, mistificată, falsificată? (Prin Clopotnița ștearsă de pe fața pământului ce putem intui? Uitarea trecutului? Apare răsturnată și imaginea bisericii? Nu mai avem credință? Ne-au deposedat și de ea? Cine? De ce acceptăm să fim furați? Nici Arcul de Triumf nu-i la locul lui. Iar noi ne încumetăm să triumfăm? Amăgindu-ne. Toată istoria și cultura noastră în această compoziție portretistică apar răvășite, deturnate de la esența lor… Ca să ne trezim, ca să revenim la adevăratele adevăruri ce ne-au fost furate, tăinuite.

Omul din colțul de jos, stânga, al portretului vine să ne readucă istoria, alta decât cea impusă. Maestrul Mihai Cimpoi ne cheamă să ne corectăm privirea, să convergem, să inversăm imaginea retinei. Vine să spună lucrurilor pe nume, așa cum au fost, așa cum sunt, așa cum trebuie să fie! Omul din colțul de jos al portretului vine să ne aducă vraful de carte întru trezire… întru Eminescu. Să nu ne mai plângem că am fost văduviți, ci să redobândim identitatea noastră de veacuri prin Eminescu, casă, vâlcelele cu plopii din depărtare. Să acceptăm sărutul împăcării cioplit în poarta despărțirii. Ne cheamă… pentru că este un Om devenit destin al țării noastre, al istoriei, al literaturii române de pretutindeni, pentru că, pe durata a 80 de ani, a știut doar ora et labora.

Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf, MNLMK

*Iurie Platon (a.n. 1963)

Cumpăna cu două ciuturi.

Portretul academicianului Mihai Cimpoi, 2002

ulei/pânză, 160×160

Colecția Arte plastice, nr. de inv. 2859, MNLMK