Realitatea imediată ca piesă de puzzle

Realitatea se constituie din detalii. Le vedem cu ochiul liber sau cu instrumentele la îndemână. Diferențele de interpretare vin din perspectivele diferite, din cunoașterea vagă a detaliilor, dar, mai ales, din incapacitatea de a vedea cum se conectează piesele la angrenajul comun. Câteva evenimente demne de luat în seamă, cu impact pentru noi, s-au succedat în ultimele zile. Piese de puzzle, din care, cu o anume abilitate și imaginație, putem reconstitui tabloul timpului în care trăim.

Ziua Limbii Române s-a suprapus, la Chișinău, pe deschiderea târgului Bookfest Chișinău și asta ne-a salvat de impresia strepezantă a unor serbări sterile. Lumea a remarcat o densitate de politicieni nemaiîntâlnită până acum la târgurile de carte. După înșiruirea în politica moldovenească a unor cohorte de nomenclaturiști, politruci, apoi businessmeni și gangsteri, avem o generație de politicieni-cititori. Adevărat, aceiași politicieni-bibliofili au avut parte și de un ghiont amical din partea editorilor. Gheorghe Erizanu scria, pe blogul său, despre situația alarmantă pe piața cărții, situație „datorată”, inclusiv, politicienilor „noștri”: „Din lentoare, rea-voință sau alte fenomene biologice pe care nu le cunosc, trei ani la rând concursul de manuale școlare n-a fost. Cu excepția Abecedarelor, copiii au învățat din manuale care… de mâine vor avea 7 ani pe piață. Unii copii învață a șaptea oară din același manual. (…) Programul Național de Editare are un regim atât de lent de demarare încât autorii noștri mor mai repede decât apar cărțile semnate de către ei”.

A murit Mihail Gorbaciov (moartea face parte din puzzle-ul vieții). Din comentariile – variate, controversate, după cum i-a fost percepută viața – celor care s-au pronunțat în legătură cu moartea lui Gorby, am reținut o nejustificată ură față de defunctul politician, mai ales din partea celor care au făcut carieră politică grație schimbărilor democratice pornite de acesta. Fără el am mai fi avut și azi cortina de fier între noi și lumea civilizată, ziduri berlineze între frați, am fi fost un fel de Belorusie cu lideri marasmatici. Am fi avut lățită peste noi o vastă Transnistrie, ideologizată și impregnată de arme, cu statui ale lui Lenin la fiecare pas, sau un Donbass milităros, urând Europa, America și tot Occidentul. Noii politicieni patrioți, în lipsa reformelor lui Gorbaciov, ar fi fost azi mici secretari de partid comunist, undeva în provincie. Sigur că ultimul lider sovietic a avut limitele și păcatele sale. Un  jurnalist rus i-a comprimat imaginea și rolul într-un enunț scurt: Gorbaciov ne-a deschis o fereastră, ne-a oferit o șansă. A depins de fiecare dintre noi dacă (și cum) am folosit-o. Deducția se potrivește și fiecăruia dintre noi, de la ministru la muncitor sezonier, în contextul în care efortul unor oameni foarte concreți a făcut posibil să ne fie acceptată cererea de aderare la UE. O fereastră. O șansă. Dacă o ratăm, din prostie, din aroganță sau neglijență, nu putem să dăm vina pe alții.

Acum câteva zile, ministrul rus de externe Serghei Lavrov declara că Rusia va apăra „populația rusofonă” din Moldova și Transnistria, adăugând un detaliu ce, la prima vedere, se lipea ca nuca de perete: Găgăuzia ar pretinde și ea la un statut special (atunci când Chișinăul își revendica independența, Anatoli Lukianov, ultimul președinte al parlamentului sovietic, avertiza: dacă veți semna „noul tratat” al URSS, veți avea „republică unională”, dacă veți pretinde independență, „vă veți pomeni cu trei republici: Moldova, Transnistria și Găgăuzia”). Reacția agenților de influență ai Rusiei la indicațiile recente de la „Centru” nu au întârziat să apară, deputații adunării populare a Găgăuziei (un organ de administrare locală, nu o instanță politică) declarându-i război președintelui Republicii Moldova. Fățiș, obraznic, de o manieră bădărănească, în timpul vizitei ei la Comrat. Toate se întâmplau imediat după declarațiile belicoase ale lui Lavrov.

Mesajul pentru țipălăii autohtoni e reluat la indigo și de oamenii Kremlinului din alte țări europene: la iarnă vom îngheța și produsele se vor scumpi. Dacă vom condamna agresorul, desigur. Iar dacă ne vom alinia Rusiei, vom susține agresiunea rusă, ori vom fi „neutri”, făcându-ne părtași, prin tăcere, la crimele de război, atunci Matușka Rusie se va îndura de noi și ne vom mântui. În realitate, prețurile la petrol oricum nu vor scădea, iar acceptarea șantajului și eventuala diminuare a prețurilor la gaz va însemna trecerea în tabăra dușmanului lumii civilizate. Deschiderea generoasă a conductei de gaz rusesc ieftin va însemna închiderea finanțărilor occidentale, stoparea  fluxului de mărfuri de calitate, a posibilității de circulare liberă și de integrare în spațiul comunitar. Situați pe partea cealaltă a baricadei, ne vom pomeni sub sancțiunile Occidentului impuse Rusiei și aliaților ei. Or, așa-zisa Găgăuzie și așa-zisa Transnistrie se bucură azi de facilitățile oferite de UE grație faptului că Occidentul le consideră parte a RM. În caz contrar, ar rămâne tot atât de sărace și uitate de civilizație, precum regiunile îndepărtate din „Rusia profundă”.