Taekwondo ca modus vivendi

552
0

Articolul de față se înscrie în șirul de materiale, publicate în „Gazeta de Chișinău” (incluse în cartea „Taekwondo în Moldova. Istoria unei ascensiuni”), care au oferit cititorului ocazia să se familiarizeze cu epopeea constituirii și afirmării acestei lupte orientale pe ale noastre meleaguri. Astăzi veți avea ocazia să faceți cunoștință cu antrenoarea Julietta Caras (deținătoare a centurii negre, DAN 1), care prin activitatea sa neobosită contribuie la formarea noilor generații de luptători de taekwondo.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La început, pentru mine această probă era doar un hobby, dar cu timpul a devenit un modus vivendi. Grație taekwondo-ului, mă simt efectiv un om împlinit”, mărturisește protagonista acestor rânduri.

A reținut bine prima sa întâlnire cu taekwondo-ul. Se întâmpla într-o sală de sport a unui liceu, unde a venit să se întâlnească cu Oleg Caras (luptător de taekwondo și antrenor). Deși încăperea era plină de copii, care, de obicei, sunt zgomotoși, a rămas impresionată de disciplina care trona în acel spațiu. Îi era chiar jenă să intre, fiindu-i teamă să perturbe procesul instructiv.

Dacă mi s-ar fi spus atunci cu ce mă voi ocupa la modul cel mai serios astăzi, nu aș fi crezut pentru nimic în lume. O vreme, am mers la sală, pentru a arăta bine și a fi un om sănătos. Însă, după trei ani, ședințele de fitness m-au plictisit. Eram pregătită pentru ceva nou. Apoi a apărut Oleg și am făcut primii pași în studiul poomsae – tehnici complexe, constituite din posturi, parări și lovituri. M-am considerat mereu o persoană dinamică, puteam învăța cu ușurință un dans, îmi plăcea să fac sfoara. Eram sigură că mă voi descurca la perfecție chiar la primele ședințe. Dar încercările mele inițiale erau stângace. Oleg mă urmărea și bombănea nemulțumit că orice copil poate învăța și executa aceste mișcări mult mai repede și mai bine decât mine”, își continuă povestea vieții Julietta Caras.

Oleg și Julietta Caras

Calea ei spre culmile taekwondo-ului a fost destul de lungă. Mergea zilnic la antrenamente, stătea în spatele copiilor, analiza fiecare mișcare, o dată la jumătate de an susținea examene. A presupus că va fi secretara lui Oleg, că va gestiona hârtii. El însă a reușit să o transforme în luptătoare.

Despre părinți și copii

În Clubul Sipjin (cuvânt coreean ce desemnează al cincilea DAN, simbolizând sănătatea și longevitatea) s-a constituit o tendință frumoasă: părinții se inițiază în taekwondo prin intermediul copiilor. Vin chiar și mame tinere, care sunt surprinse de faptul că unele mișcări, foarte simple la prima vedere, sunt complexe și ca percepție, și ca executare. Dar când le deprinzi, încetul cu încetul, procesul începe să-ți placă tot mai mult. În acest mod, în club s-a constituit un grup numeros de părinți și copii. Contează că părinții au înțeles că pericolul de a te răni în timpul antrenamentelor este aproape de zero. Traumatizarea e mult mai probabilă în timpul jocurilor din curte. Majoritatea copiilor din club sunt de vârstă școlară, până la 15-16 ani.

Dinamica de dezvoltare este destul de înaltă, aici existând câștigători ai Campionatului European și participanți la Mondiale. De fapt, sportivii de performanță trebuie să parcurgă o lungă perioadă de pregătire încă din adolescență. „Este necesar să se formeze mai întâi ca personalități, pentru a tinde spre înaltele culmi ale sportului, pentru a-și dori să participe la Jocurile Olimpice, la Campionate Mondiale și continentale. Calitatea esențială a oricărui luptător este perseverența în urmărirea scopului, voința. Cum să lupți fără fermitate? Și, evident, e nevoie de disciplină. Dintr-o mulțime de copii începători, numai câțiva obțin centura neagră, iar în sportul de performanță ajung și mai puțini.

Într-un fel sau altul, părinții exercită o anumită influență asupra formării unui luptător sau a unei luptătoare, inclusiv o influență negativă, în cazul în care au o atitudine prea dură față de eșecurile tinerilor, atunci când reacționează excesiv de emotiv. Acordăm o mare atenție acestui aspect. Dacă anterior doar recomandam, acum insistăm să se ignore eșecurile copilului. Astăzi a pierdut, dar mâine va câștiga. El învață, este în firea lucrurilor. Emoțiile părintești pot genera complexe, cărora nu le este locul în taekwondo. De fapt, părinții discipolilor noștri sunt oameni adecvați. Ei chiar au compus imnul clubului nostru, textul și muzica”, spune Julietta Caras.

Recunoștință din America

Mentorul se dizolvă efectiv în învățăceii săi, oferindu-le treptat noi și noi cunoștințe. De aceea, percepe acut dezamăgirile prilejuite de copiii antrenați de el. „Desigur, se întâmplă și așa ceva. Imaginați-vă: un sportiv antrenat mult timp de tine obține centura neagră. Dar într-o zi vine și declară că pleacă pentru totdeauna. Spre exemplu, una dintre sportivele noastre a plecat în SUA, iar de acolo ne-a expediat o scrisoare de recunoștință pentru certificatul clubului nostru. Acesta a fost recunoscut în America. În ultimul timp, am pierdut astfel cinci sportivi de perspectivă. Dar există cazuri și mai dureroase, când elevii mei au plecat la un alt antrenor. Se mai întâmplă ca luptătorii să se retragă din acest sport pentru totdeauna din cauza oboselii.

Dar e cu totul altceva când ești abandonat. E foarte greu să cuprinzi cu mintea de ce un sportiv, în culmea gloriei și a capacităților, câștigător al unor competiții de prestigiu, te părăsește pe neașteptate, atunci când s-au stabilit deja niște relații apropiate și o înțelegere reciprocă. O asemenea ruptură este ca o lovitură sub centură. Când se întâmplă prima dată, ești șocat, alteori ești tulburat, apoi încerci să-ți ignori sentimentele și să mergi înainte”, își exprimă regretele Julietta Caras, continuând să se confeseze:

Bucuria oricărui sport constă în faptul că aduce oamenii împreună. Acest lucru este deosebit de palpabil în taekwondo, unde, în timpul luptei, există un contact constant. Dacă nu te întâlnești pentru prima dată cu adversarul, care are o tehnică excelentă, vrând-nevrând, îi exprimi admirația. De mult timp avem o întreagă comunitate, în interiorul căreia pulsează viața, se dezvoltă relații de prietenie. Iar atmosfera de dragoste și comuniune oferă mobilitate acestui grup închegat de înalte aspirații sportive, bazate pe profunde tradiții orientale.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE