„Sala Teatrului «Luceafărul» e fantastică, mai ales când e arhiplină”

Interviu cu Ion Jitari, actor la Teatrul „Luceafărul”, Artist Emerit, câștigător al premiului UNITEM pentru cel mai bun rol secundar

– Cine te-a lăudat când erai mic, dragă Ion Jitari? Cine te-a criticat?

Îmi vine destul de greu să-mi amintesc. Laudele probabil veneau de la cei care înțelegeau ce este viața culturală. Iar criticile, evident, veneau de la cei care n-aveau nici o tangență cu asta.

– În satul tău Copceac, raionul Ștefan-Vodă, se juca teatru?

A existat un cerc dramatic în școală, dar când am ajuns eu la vârsta când puteam fi primit în cerc, el s-a destrămat. Visul meu în copilărie era să devin cântăreț. Decizia de a face o facultate de teatru a venit pentru că nu aveam studii muzicale. În sat mai participam la concerte pe la casa de cultură, dar activitatea asta era foarte departe de ceea ce înseamnă teatru.

– Cine dintre consătenii tăi crezi că era actor fără să știe?

Am avut un nan, nanul Ion, Dumnezeu să-l odihnească. Cred ca el era actor adevărat, dar nu știa despre asta. Pentru mine, el era un fel de Moromete, cu o filosofie și un umor inegalabil.

– Cu cine semeni? Cu mama, tata, cu vreunul din bunei? Copil fiind, erai mulțumit de ceea ce vedeai în oglindă? Acum ești mulțumit?

Cred că semăn și cu mama, și cu tata. Am câte ceva din ambii. Nu știu ce să zic de oglindă. Copilăria noastră n-a fost deloc ușoară. Erau timpurile celea grele, când era frumos cel care avea mai mult. Iar cei care nu aveau destule, erau plini de complexe. Nu știu de ce, credeam că erau mai frumoși cei care aveau tot felul de haine. Oglinda ne arată imaginea noastră reală, dar deseori noi dramatizăm situația. Acum mă văd așa cum sunt, cu nasul între ochi. Nu întotdeauna contează aspectul. Există valori mai importante, care trebuie accentuate.

– Cum ai ajuns la AMTAP? De ce ai ales anume actoria? Cine ți-au fost profesori?

– Precum am spus ceva mai devreme, eu am vrut să fac muzică. Însă nu m-au luat la facultate, pentru că nu aveam studii muzicale. Atunci am fost sfătuit să merg la specialitatea Actor de teatru și film. Dar soarta mi l-a scos în cale pe regretatul Victor Ștefaniuc. El m-a convins să fac păpușărie. Nu știu cum m-a convins. Am făcut un an de păpușărie, timp în care am înțeles că nu este ceea ce mi-ar plăcea să fac tot restul vieții. Accentuez, păpușăria e o meserie foarte frumoasă, dar nu e pentru mine. După un an, am depus din nou actele la specialitatea Actor de teatru și film, în clasa domnului Emil Gaju. Actoria ne-a fost predată și de Mihai Iorga, Gheorghina Todorov și de regretatul Vlad Ciobanu.

– De când activezi la Teatrul „Luceafărul”? Ce roluri te reprezintă?

În Teatrul „Luceafarul” sunt de vreo nouă ani. Nu știu dacă mă reprezintă vreun rol, dar preferatul meu este Mihaly din „Flori de mină” de S. Csaba, spectacol regizat ca la carte de Slava Sambriș.

– Ești un actor foarte înalt. Nu-ți pare mică uneori scena de la „Luceafărul”? Cum te descurci? Cum e sala de la „Luceafărul”?

Se vorbește prin târg că scena „Luceafărului” este cea mai potrivită pentru spectacole. În ea nu trebuie să strigi pentru a fi auzit. Strigi numai dacă asta îți dictează acțiunile scenice. Atâta timp cât nu dau cu capul de barele cu lumini, nu mă simt atât de înalt. Nici prea mare nu sunt, ca să-mi pară scena mică. E o scenă pe care o ador și nu știu dacă o să mă pot despărți de ea. Sala este fantastică, mai ales când e plină ochi.

– În „Flori de mină” faci un doctor alcoolic. Cât de mult a durat pregătirea de rol? Ai urmărit bețivi în realitate? Cât de dificil e să cobori în infernul unui bețiv? Nu ai coșmaruri înainte și după spectacol? Nu ai insomnii?

„Flori de mină” este spectacolul care s-a montat într-un timp record. După trei săptămâni de muncă, noi eram deja gata de reprezentație. În țara noastră, de la est la vest și de la nord la sud, nu e deloc greu să vezi bețivi pe străzi. Ei sunt peste tot. N-am întâmpinat nicio dificultate în crearea acestui rol. Spre deosebire de bețivii noștri, doctorul din această piesă are niște dorințe, niște aspirații. Vrea să scape de locul în care este ancorat. Nu mai vrea să vadă oameni care se spânzură de disperare, nu vrea să fie unul dintre ei. Aici văd farmecul și rostul acestui rol, beția rămânând doar o stare. Mă întrebați de insomnii… Nu, nu am insomnii, doar dorința să vină mai repede ziua spectacolului. Profesioniștii n-ar trebui să aibă coșmaruri de la roluri. Poți să ai coșmaruri doar de la spectacole proaste în care ai nenorocul să joci.

– Personajul tău din „Tata” de D. Matcovschi, Aristid, e de asemenea mare prieten cu paharul. De fapt, el are o criză după ce e concediat din funcția de șef de brigadă, are o suferință și vrea mai degrabă să fugă în Siberia la muncă benevolă decât să îndure rușinea din sat. Cât de important e pentru tine să accentuezi motivele politice din acest spectacol?

Da, este important să accentuez aspectele politice ale perioadei reflectate în „Tata”. Sechelele acelui sistem se mai observă și acum în societatea noastră. Mașinăria sovietică a mutilat destine și oameni. Le-a semănat în cap niște idei care nu le ies nici până azi din cap. Urmele regimului comunist ies la iveală mai ales în contextul acestui crud război împotriva Ucrainei.

– Ai luat în 2021 premiul UNITEM pentru rolul tău din „Tata” (spectacol montat de Slava Sambriș). Iar la începutul lui 2022 ți-a fost conferit titlul de Artist Emerit de către președinta Maia Sandu. Ai un buchet de distincții la vârsta de numai 34 de ani, felicitări! Premiile, titlurile îți fac viața mai ușoară?

Nici un premiu și nici un titlu nu-ți poate face viața mai ușoară. Sunt doar niște semne de apreciere pentru munca pe care o faci. Și te mai motivează uneori, atât.

– Când s-a născut personajul tău Vania Băț? Cum i-ai găsit numele? Cine te-a inspirat? Ai un prototip? Când reușești să scrii textele pentru Vanea Băț? Repeți mult înainte de a filma monologurile, difuzate la un post de televiziune?

Vania Băț s-a născut în pandemie. Este un manifest al meu împotriva celor care își bat joc de oamenii acestei țări. Numele personajului chiar nu-mi amintesc de unde s-a luat. Dacă Vania Băț ar fi avut un prototip, probabil că nu ar fi apărut vreodată. Eu scriu textele lui Vania Băț, în ele nu există prea multă filozofie, acolo sunt doar lucruri concrete, spuse simplu, să înțeleagă toți. Și le scriu de obicei cu puțin timp înainte de a le produce la tv, ca să fie cât mai actuale. La televiziune există tehnologii care nu mă chinuie așa de mult cu repetarea textelor. Iar textele de pe pagina de facebook a lui Vania Băț, de cele mai multe ori sunt improvizații. Cel mai greu e că trebuie să fiu mereu la curent cu ce se întâmplă – adică trebuie să-i urmăresc permanent pe toți „nebunii” politicii moldave.

– Ce te-a determinat să montezi spectacole pentru copii?

Am fost solicitat să-mi încerc capacitățile „regizorale” în perioada în care era mare nevoie de o poveste. De asta am montat povestea „Păcală”. Dacă vreodată o să-mi propună cineva să încerc un spectacol pentru adulți, o sa montez pentru adulți.

– Regia e un domeniu pe care îl dorești tot mai prezent în cariera ta?

Nu sunt regizor cu acte în regulă. Probabil că trebuie să fac o școală de regie. E important să ai o școală, altfel riști să rămâi la nivel de amator. E adevărat că sunt și regizori foarte buni care nu au școală de regie.

– Unde locuiești? Ridici mai multe salarii, onorarii? Ce crezi despre sărăcie?

Închiriez. Am salariu la teatru, la tv și din unele proiecte. E bine dacă reușești să prinzi o publicitate, măcar o dată pe an. Planific peste 280 de ani să-mi cumpăr un apartament. Sărăcia este membra familiilor noastre. Ea este cu noi și în noi.

– Cum ai vrea să fie propria ta familie? O vezi aici sau în altă țară, mai frumoasă?

Vreau ca familia mea să fie fericită, cu sau fără bani! Uneori mai vorbim despre plecare, dar părinții sunt cei care ne mai țin aici. Nu știu cum să plec și să nu le mai calc pragul. Și dacă tot suntem aici, măcar să muncim! Țara noastră este foarte frumoasă. Mai contează și cine trăiește pe acest pământ. De fiecare dintre noi depinde cum o să fie țara.

– Ce cuvinte, gânduri, îndemnuri ai pentru spectatorii tăi?

Dragi spectatori, faceți-vă timp să investiți în cultura voastră și a copiilor voștri. Mai multă implicare socială! Noi suntem cei care putem construi o țară și o societate în care să ne placă să trăim. Combateți răul și răii. Pace vă doresc!