MAN-ul lui Iv. Ceban riscă să se cufunde în valurile de pe Albișoara

1044
0
Foto: igsu.md

Analist: „Mai bine s-ar concentra pe problemele chișinăuienilor”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La 23 august curent, primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă despre lansarea Partidului Mișcarea Alternativa Națională. Potrivit lui Ceban, acest proiect politic vine să promoveze la nivel național „proiectele implementate și dezvoltate în Chișinău”.

Partidul care este pentru faptele făcute și contra vorbelor sterile. Suntem pentru dezvoltarea țării, pentru renaștere si modernizare, pentru independența și neutralitatea Republicii Moldova. Suntem pentru integrarea europeană începută mulți ani în urmă și pentru asta vom lupta”, a menționat edilul în cadrul conferinței.

Totodată, el a precizat că, în prezent, începe să lucreze asupra statutului, programului și tuturor aspectelor tehnice privind înregistrarea formațiunii.

Ce spun analiștii politici

Reporterul „Gazetei de Chișinău” a solicitat opinia unor analiști politici referitor la lansarea Partidului Mișcarea Alternativa Națională.

Este bine-cunoscut faptul că primarii în exercițiu, mai ales în ultimul an în funcție, nu se mai preocupă de soarta localității pe care o gestionează, ci de câștigarea unui nou mandat. Desigur că actualul edil al Chișinăului, Ion Ceban, nu este o excepție de la regulă, ba chiar acesta a început încă din primele sale zile la cârma Chișinăului să se preocupe cel mai mult de activitatea sa politică. Despre cum a ajuns acesta în funcție prin invalidarea alegerilor locale cu ajutorul lui Vlad Plahotniuc cred că este arhicunoscut. De această dată se încearcă conturarea unei forțe așa-zise pro-europene care să mai fure din voturile partidului de guvernământ, PAS, împreună cu electoratul său tradițional pro-rus care i-a asigurat desigur și victoria din 2019. Și apropo de aceste alegeri, din câte ne aducem aminte, acesta a mai încercat încă o dată să păcălească electoratul de dreapta prin retorica sa pro-europeană și chiar pro-românească pe alocuri și am văzut că i-a reușit, dar totuși de două ori nu mai merge aceeași strategie pentru că este o butaforie să spunem că din comunistul și mai apoi socialistul Ion Ceban putem face un pro-european”, susține expertul în politică, Laurențiu Pleșca.

Laurențiu Pleșca

Mai bine ar construi un sistem eficient al canalizărilor pluviale

Analistul relevă că acesta ar face mai bine să se concentreze pe „problemele chișinăuienilor pentru că nu este normal ca la fiecare ploaie din Chișinău să avem inundații abundente și pierderi materiale deosebit de mari. Or rezolvarea unor astfel de probleme ale capitalei prin adoptarea unui PUG (plan urbanistic general) și construcția unui sistem eficient al canalizărilor pluviale sunt exclusiv în competențele și responsabilitățile primăriei, și nu în ale guvernării, așa cum dă vina de nenumărate ori Ion Ceban. Dar dacă aceasta ar fi unica problemă a administrării orașului! Este adevărat că față de mandatele precedente de primar de Chișinău, poate, s-au mai făcut pe ici, pe colo anumite îmbunătățiri”, explică Laurențiu Pleșca.

Totuși expertul menționează că nu am avut schimbări reale în Chișinău, doar cosmetizări.

Având primăria și capacitatea de a schimba mai multe legi și a gira noi proiecte în Consiliul Municipal, socialiștii nu au avut voință politică, ci doar s-au gândit la propriile interese, cum ar fi privatizarea unor anumite terenuri, dispoziții de construcții ilegale firmelor de construcții apropiate partidului și ocuparea de funcții prin toate direcțiile și preturile capitalei”, afirmă analistul.

Neutralitatea primarului seamănă a complicitate cu Rusia”

La rândul său, comentatorul politic Nicolae Negru și-a expus opinia referitor la lansarea noului partid politic de către Ion Ceban, în cadrul unui editorial pentru Ziarul Național.

După ce a purtat megafonul la mitingurile comuniștilor, apoi ale socialiștilor, după ce a luptat activ să anuleze Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE, tovarășul Ceban se răzgândește și se întoarce în direcție opusă. Reorientarea geopolitică a fost pregătită de acțiunile sale în funcția de primar, el încercând să lege relații de colaborare cu București și alte orașe de peste Prut, menținând în același timp contactele cu Rusia. În mod evident, Ceban țintește o parte din electoratul PAS, care crede că geopolitica nu contează, dar și o parte din electoratul socialist, speriat de război.

Două neclarități rămân: cine va finanța MAN-ul și care este poziția lui Ceban față de războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Neutralitatea primarului seamănă a complicitate cu Rusia și ar putea sugera finanțatorul partidului său. Nu poți fi proeuropean, evitând să condamni agresorul care distruge ordinea, dreptul internațional, aprinzând fitilul unui nou război mondial”, susține expertul Nicolae Negru.

Nicolae Negru

Ion Ceban a anunțat încă la finele anului 2021, pe 30 decembrie, că lansează o mișcare de alternativă la actuala guvernare, însă a evitat să precizeze atunci dacă intenționează să o înregistreze ca partid politic.

Amintim că Ion Ceban a câștigat turul II al scrutinului pentru funcția de primar al capitalei, la alegerile locale generale din octombrie 2019, fiind desemnat de socialiști. Atunci, el a promis că se retrage din PSRM și nu va face politică, fiind „primarul tuturor chișinăuienilor”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE