Blestemați să fiți, bărbate și vecina cu păcate

407
0

Viorica a fost unicul copil la părinţi. Nu strălucea prin frumuseţe şi nici prin studii. Dar în schimb avea o lume interioară deosebită şi o capacitate de muncă de invidiat. La absolvirea şcolii profesional-tehnice, când încă nu împlinise nici 17 ani, părinţii au măritat-o cu un flăcău din satul vecin. Îi zicea flăcăului Miron şi provenea dintr-o familie de colhoznici cu care părinţii Vioricăi se întâlneau pe la hramuri şi alte sărbători.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Miron lucra agronom în gospodăria agricolă. L-a tras la carte preşedintele colhozului, care l-a ajutat să termine Universitatea Agrară din Chişinău. Era sfios din fire şi crea impresia la acea vreme că fetele nici nu-l interesează. Aşa că mireasa adusă de părinţi îi plăcu, după cum îi plăcu şi averea ei. S-a făcut o căsătorie cu socoteală, dar care părea să fie reuşită.

Chiar din primele zile de căsătorie, Miron s-a dovedit a fi un soţ aproape ideal. Era un bun gospodar şi în colhoz, şi în propria gospodărie. Dar nici Viorica nu rămânea mai prejos. Pe lângă faptul că ştia să pregătească bucate gustoase, se mai pricepea şi la amenajarea interiorului casei. Toate mergeau ca pe roate în casa lor. Înțelegere, belșug în casă, Dumnezeu le dăruise şi doi copii frumoşi.

Despărţirea nu a distrus familia

Când băiatul cel mare a împlinit 10 ani, Viorica a plecat în Grecia la invitaţia Raisei, o vecină de peste drum, care se afla deja de câţiva ani acolo. S-a angajat chiar de a doua zi la o mini-întreprindere de prelucrare a laptelui de oaie, unde o ajuta pe vecină la prepararea brânzeturilor. Tot acolo lucra şi soţul acesteia. Lucrul nu era greu, chiar dacă începea de la 8.00 dimineaţa şi se termina pe la 22.00 seara.

Vă spuneam că Viorica avea o capacitate de muncă de invidiat, fapt care o înălţa în ochii patronului. Şi salariul era destul de bun, și de locuit locuia într-o vilă nespus de frumoasă. Dar îi lipseau cei de acasă, dorul de ei o măcina. În primele luni nopţile treceau foarte greu. Până o prindea somnul scălda perna cu lacrimi.

Pe urmă după ce a mai deprins limba, au început să-i placă şi locurile, şi lumea de acolo, care se deosebea de cea din care venea. Oricum timpul trecea foarte greu. Se usca de dorul copiilor. Credea că n-o să mai ajungă să-i îmbrăţişeze.

Revenită după cinci ani, s-a bucurat văzându-i mari şi sănătoşi. Era mândră de bărbatul ei. Se bucura că l-a dus mintea şi capul să investească banii trimişi într-o adevărată fermă de nutrii. A mulţumit Domnului pentru toate şi a zis că nu mai pleacă de acasă.

O nouă plecare peste hotare, care i-a despărţit

Trecuse o jumătate de an de când Viorica revenise acasă. Se întorseseră şi vecina cu vecinul, care, după ce au făcut reparaţii capitale în casă, s-au pornit într-o duminică de august în ospeţie la nişte prieteni din Cricova. Aproape de Chişinău a început o ploaie torenţială de nu se vedea aproape nimic înaintea ochilor. Încercând să depăşească un TIR, maşina lor s-a izbit de un copac.

Ca rezultat, bărbatul a decedat pe loc, iar femeia s-a ales cu câteva lovituri la cap şi un picior fracturat. După o lună de tratament, Raisa şi-a revenit. Ca să uite de drama care s-a abătut pe capul ei, s-a întors în Grecia la acelaşi proprietar. Iar peste câteva luni i-a anunţat pe Viorica şi Miron că proprietarul are de lucru pentru amândoi şi, dacă vor să câştige bani mai buni, să nu stea mult pe gânduri.

S-au gândit oamenii, au chibzuit şi în final au hotărât să plece, lăsând copiii şi gospodăria în grija părinților. Viorica ştia că Raisa nu e tocmai sfântă. De mai multe ori îşi înşelase soţul. Iar odată, când acela fusese luat la nişte aplicaţii militare pe două luni, s-a dat în dragoste cu un tânăr profesor de la şcoală şi intrase rău de tot în gura satului.

Dar după aceea a fost femeie la locul ei, i-a născut trei copii lui Alic şi au trăit fericiţi până la tragicul accident. Niciodată însă Viorica nu şi-ar fi putut imagina că Miron ar fi capabil s-o înşele cu vreo fetişcană sau cu vreo văduvă. Cu atât mai mult cu Raisa, care e cu 10 ani mai mare ca el. Şi nici în gând să-i dea că beţia acelei primăveri i-a furat minţile soţiorului ei şi-l purta în nopţile cu lună pe la patul Raisei, care locuia în aceeaşi vilă cu ei.

Miron lucra într-o altă proprietate a patronului. Și de multe ori întârzia la cină. Într-o seară, îmbătată de dor, Viorica îşi aştepta soţul cu masa pusă. Spera că nu va întârzia mult. Cu o seară înainte tot se întorsese târziu și nici n-a dorit să mănânce, s-a culcat motivând că e frânt de oboseală.

Și în zilele din urmă, la fel. În seara ceea timpul i se părea că trece mai greu. Ofta, uitându-se la ceas şi a coborât să vadă de nu vine cumva bărbatul ei. Scara trecea pe lângă camera Raisei. În timp ce s-a apropiat de uşă, ce i-a fost dat să audă?!

Miron o dezmierda pe Raisa cu aceleaşi vorbe dulci, ce i le rostise şi ei de atâtea ori! Alta în locul ei s-ar fi năpustit în odaie şi ar fi flocăit-o bine pe vecină, dar ea a stat aşa împietrită preţ de câteva minute, apoi s-a ridicat în odaia lor. Cu toate că fierbea sângele în ea, tâmplele îi zvâcneau, şi-a adunat trăirile lăuntrice şi i-a sunat pe părinţi, a vorbit cu copiii de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa necăjită cum era, a lăsat masa întinsă și s-a culcat. Miron s-a întors după vreo două ore. Nu i-a zis un cuvânt, când acela a venit şi s-a culcat lângă ea. S-a prefăcut că doarme, deși somnul nu o prindea.

Zile și zile de suferință pentru Viorica, săptămâni întregi fără nicio reacție din partea ei. Jocul soțului cu vecina continua, iar ea tăcea. Se prefăcea că nu știe nimic, așteptând cu răbdare deznodământul. Prăpastia se adâncea. Miron a început a nu mai veni nopţi întregi în patul ei. Într-o zi, Raisa a oprit-o în fața vilei, i s-a uitat drept în ochi şi i-a zis: „Stai puțin. Trebuie să spargem buba”.

Apucând-o de umeri a scuturat-o, rostind aproape strigând: „Viorico, nu ştiu, te prefaci ori chiar nu înţelegi nimic?! Oare nu ţi-i clar că Miron nu te mai iubeşte?! Te rog nu te supăra! Nu port nicio vină că s-a îndrăgostit de mine şi eu de el…”. Viorica i-a răspuns cu un oftat adânc, s-a răsucit pe călcâie și a întrat în încăpere, trântind ușa după ea.

O durea. Regreta sincer că n-a avut Miron curajul să-i spună aceste vorbe. A întrat în cameră parcă mai sigură pe sine și a hotărât să-și facă o baie cu spumă, să se spele de ziua care trecea și de toate zilele și nopțile în care Miron a trădat-o. Nu credea că e în stare să se relaxeze puțin, dar când s-a cufundat în apa fierbinte și în spuma care umplea cada a simțit o ușurare.

A închis ochii și se întreba: „Oare ce fac copiii, părinții?”. Acestea rămăseseră singurele persoane din lume în care putea să aibă încredere. A ieșit din baie zâmbind trist. A doua zi, a stat de vorbă cu proprietarul care i-a aprobat cererea de plecare, oferindu-i o adresă unde ar putea să se angajeze. Peste câteva zile, Viorica a plecat la Atena, lăsându-i pe cei „îndrăgostiţi” pe insula Creta.

Orbit de „dragostea” vecinei, a uitat şi de copii

Doi ani după acea paşnică despărţire, Viorica nu le-a spus nimic părinţilor şi nici copiilor. Mai credea că lui Miron îi vor veni minţile la loc şi se va întoarce la nevastă şi la copii. Dar n-a fost să fie. Mai mult, după încă doi ani, Viorica și-a luat și copiii în Grecia, iar el nu s-a interesat măcar o dată ce fac, dacă și-au găsit de lucru, sunt mulțumiți.

După șapte ani de tăcere, fiul cel mare s-a dus la el pe Creta şi l-a rugat frumos să se întoarcă în familie. Fiul nu se aștepta la un asemenea răspuns: „Ce a fost între mine şi maică-ta n-a fost iubire, a fost o amăgire. Iar pe tanti Raisa o iubesc cu adevărat…”. „Dar de noi de ce ai uitat?”, l-a întrebat cu revoltă în glas. Aici Miron a lăsat ochii în jos şi a tăcut.

Şi nici n-a încercat să-i propună niște bani fiului sau să se intereseze de fratele mai mic, sau cel puţin să-l întrebe unde munceşte şi de nu-i este greu. Atunci băiatul l-a apucat de barbă, l-a scuipat în faţă de trei ori şi s-a întors la Atena mai trist decât plecase.

Era zi de duminică. Viorica a rămas închisă în casă, hotărâtă să-și aștepte fiul cu vești bune de la taică-său. Mai avea încă vreo trei ore de așteptat. S-ar fi putut duce în parc să se întâlnească cu femeile din sat, dar n-avea chef, nu voia ca acelea s-o vadă agitată. Pe la 6 seara ușa de la intrare s-a deschis, dar pe ea o furase somnul și n-a auzit.

Fiul se întorsese. A intrat în cameră, și-a sărutat mama pe păr fără s-o trezească, s-a dus în bucătărie și, peste puțin timp, s-a întors cu o tavă pe care erau două cești de cafea și mai multe feluri de produse de patiserie. Mirosul cafelei a trezit-o. A sărit ca arsă din pat. Fiul i-a zâmbit, a așezat tava pe noptieră și a îndemnat-o să se servească.

La o ceașcă de cafea, băiatul ei cel drag i-a povestit despre tot ce i-a fost dat să vadă și să audă. Viorica și-a îmbrățișat fiul. Îi venea să plângă, dar n-a plâns. Sfâșierea interioară s-a stins de cum fiul, înalt și frumos ca un brad, a cuprins-o zicând:

Nu trebuie să fii tristă, mamă! El nu ne merită pe noi, blestemați să fie amândoi!”.

De atunci au trecut zece ani. Viorica nu s-a recăsătorit. A ales să-și înmulțească bucuriile cu cei trei nepoți și cu realizările fiilor, care au căsnicii reușite. Locuiesc cu toții în Atena. Iar Raisa și Miron s-au îmbolnăvit subit la câteva zile după întâlnirea fiului cu tatăl său. S-au întors în sat, unde s-au confruntat și se confruntă și cu alte necazuri. Le-a ars casa până în temelii. Când unul, când altul, ba își rup un picior, ba o mână, ba li se acutizează bolile.

Să fie oare la mijloc blestemul văduvei cu dreptate și al copiilor nevinovați?!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT