Ultimul conducător sovietic, Mihail Gorbaciov, a decedat. Lideri din întreaga lume au transmis mesaje de comemorare

543
0
Mihail Gorbaciov în 1988. Foto: Profimedia

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice, a murit marţi, 30 august, la vârsta de 91 de ani, potrivit agenţiilor ruse de presă care citează oficiali ai spitalului unde acesta era internat, transmite Agerpres.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Astăzi seară (marţi), după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit”, a indicat Spitalul Clinic Central (TSKB), potrivit AFP.

Importanţi lideri ai lumii au adus un omagiu, miercuri, ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care a murit în noaptea de 30 spre 31 august 2022, la vârsta de 91 de ani, informează agenţiile de presă internaţionale.

Cancelarul federal german Olaf Scholz a salutat miercuri memoria ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, subliniind că moartea lui a intervenit „într-o epocă în care democraţia a eşuat în Rusia”. În marja unei reuniuni a guvernului german la castelul Meseberg, lângă Berlin, cancelarul social-democrat a salutat în persoana lui Gorbaciov pe cel care „a făcut posibilă Perestroika” şi care „a încercat să stabilească o democraţie” în Rusia, scrie Agerpres.

Gorbaciov „a murit într-o epocă în care nu doar democraţia a eşuat în Rusia, ci Rusia şi preşedintele rus (Vladimir) Putin au generat noi prăpăstii în Europa şi au lansat un teribil război împotriva unei ţări vecine, Ucraina”, a declarat Scholz pentru presă, aducând un omagiu lui Gorbaciov, pe care l-a calificat drept un „reformator curajos”.

Liderul sovietic, supranumit afectuos „Gorbi” în Germania, a făcut ca această ţară să „poată fi unită” şi ca vechea „cortină de fier să dispară”, a adăugat Scholz.

Şi fostul cancelar federal german Angela Merkel i-a adus un tribut lui Mihail Gorbaciov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pe care ea l-a descris drept „un politician global unic”. „Fie ca amintirea realizării sale istorice să facă posibilă o pauză, în special în aceste teribile săptămâni şi luni de război al Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat Merkel într-un comunicat postat pe site-ul său.

„Gorbaciov a scris istoria lumii: el a arătat cum un singur om de stat poate schimba lumea în mai bine”, a continuat Merkel. Fără curajul lui Gorbaciov de a reforma Uniunea Sovietică, „revoluţia paşnică din Republica Democrată Germană (RDG, fosta Germanie de Est) nu ar fi fost nici ea posibilă”, a adăugat Merkel.

„Încă mai pot simţi frica pe care am simţit-o împreună cu mulţi oameni din RDG în 1989, dacă vor veni tancurile… însă atunci nu a venit niciun tanc, nu a fost tras niciun foc”, a mai spus Angela Merkel.

La rândul său, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier i-a mulţumit fostului lider sovietic „pentru contribuţia sa decisivă la unitatea germană”.

Prin faptele sale, Gorbaciov a arătat că era „un mare om de stat”, dotat cu „un curaj pentru deschiderea democratică şi construirea de punţi între Est şi Vest” şi pentru pace în Europa, a subliniat Steinmeier într-un comunicat. Acest vis este „în ruine, distrus de atacul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a adăugat Steinmeier.

China a prezentat condoleanţe familiei lui Mihail Gorbaciov şi a salutat rolul ultimului lider sovietic în apropierea dintre Beijing şi Moscova, după trei decenii de ruptură. „Gorbaciov a contribuit în mod pozitiv la normalizarea relaţiilor dintre China şi Uniunea Sovietică”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.

Potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres, Gorbaciov a fost „un om de stat unic, ce a schimbat cursul istoriei”. „El a făcut mai mult ca orice alt om pentru a aduce sfârşitul paşnic al Războiului Rece. Lumea a pierdut un lider global falnic, un multilateralist convins şi un neobosit avocat pentru pace”, a subliniat Guterres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat în Gorbaciov „un om al păcii, ale cărui alegeri au deschis calea libertăţii pentru ruşi”. „Angajamentul lui pentru pace în Europa au schimbat istoria noastră comună”, a spus Macron.

Isaac Herzog, preşedintele Israelului, a apreciat că Mihail Gorbaciov „a fost una dintre cele mai extraordinare personalităţi ale secolului al XX-lea”. „El a fost un lider curajos şi vizionar, care a modelat lumea noastră în moduri altă dată inimaginabile”, a subliniat Herzog.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat miercuri memoria fostului lider sovietic, apreciind că „viziunea sa privind o lume mai bună rămâne un exemplu”. „Reformele istorice ale lui Mihail Gorbaciov au dus la destrămarea Uniunii Sovietice, au contribuit la sfârşitul războiului rece şi au deschis posibilitatea unui parteneriat între Rusia şi NATO”, a declarat Stoltenberg pe Twitter.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că Mihail Gorbaciov „a fost un lider de încredere şi respectat”. „El a jucat un rol crucial în a pune capăt războiului rece şi a dărâma Cortina de Fier. Aceasta a deschis calea spre o Europă liberă… Moştenirea lui este una pe care nu o vom uita”, a subliniat Von der Leyen.

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a apreciat că Gorbaciov „a început o eră a cooperării cu Occidentul şi a adus societăţii ruse briza libertăţii, încercând să schimbe sistemul comunist din interior, lucru care s-a dovedit imposibil”.

Ministrul de externe al Republicii Cehe, Jan Lipavsky, a cărui ţară prezidează în acest semestru Consiliul UE, a declarat că fostul lider sovietic a obţinut libertatea URSS şi a ţărilor din proximitatea sa. „Mihail Gorbaciov este o personalitate care, prin deciziile sale, a oferit libertate întregii Uniuni Sovietice şi ţărilor satelit”, între care se număra şi Cehoslovacia, a afirmat Lipavsky. „Contribuţia sa la istorie este una pozitivă în linii generale”, a adăugat el.

Premierul în exerciţiu al Regatului Unit, Boris Johnson, a declarat că a „admirat întotdeauna curajul şi integritatea pe care Mihail Gorbaciov le-a demonstrat în a duce războiul rece la un sfârşit paşnic”. „Într-o epocă a agresiunii lui Putin în Ucraina, angajamentul său neobosit de a deschide societatea sovietică rămâne un exemplu pentru noi toţi”, a apreciat Johnson.

Şeful guvernului italian Mario Draghi a salutat opoziţia lui Mihail Gorbaciov faţă de „o viziune imperialistă a Rusiei”. „Mihail Gorbaciov a marcat istoria recentă a Rusiei, a Europei, a lumii. După o viaţă în Partidul Comunist, el a pus capăt cu curaj şi determinare experienţei Uniunii Sovietice şi a căutat să construiască o nouă eră de transparenţă, de drepturi, de libertate”, a scris Draghi într-un comunicat.

„Gorbaciov a lăsat în urma sa o mare realizare ca lider mondial ce a susţinut abolirea armelor nucleare”, a apreciat la rândul său premierul nipon Fumio Kishida.

Şeful guvernului australian, Antony Albanese, a declarat că Mihail Gorbaciov „a fost un om căldurii, al speranţei, al hotărârii şi al unui curaj enorm, iar într-o lume care a fost profund divizată el se ghida după un instinct de cooperare şi unitate”.

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a salutat în Mihail Gorbaciov o fiinţă „ghidată de pace şi de înţelegere între popoare, în momente de destin ale istoriei noastre”. „Sfârşitul războiului rece şi unitatea germană sunt moştenirea lui. Deplângem pierderea unui om de stat căruia noi îi suntem etern recunoscători”, a scris Baerbock pe Twitter.

Ministrul de externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a subliniat că Mihail Gorbaciov „a extins sfera libertăţii pentru popoarele înrobite ale Uniunii Sovietice într-un mod fără precedent, dându-le speranţa la o viaţă mai demnă”.

Fosta secretară de stat a SUA, Condoleezza Rice, şi-a exprimat profunda tristeţe în legătură cu moartea lui Gorbaciov. „El a fost un om care a încercat să ofere o viaţă mai bună pentru poporul său. Viaţa lui a fost una în consecinţă, pentru că fără el şi fără curajul lui, nu ar fi fost posibil ca războiul rece să se încheie paşnic”, a declarat Condoleezza Rice.

„Istoria şi-l va aminti pe Mihail Gorbaciov ca pe un gigant care şi-a îndreptat măreaţa naţiune către democraţie. A jucat un rol critic în încheierea paşnică a războiului rece, prin decizia sa de a nu folosi forţa pentru a menţine unitatea imperiului… Lumii libere îi va lipsi foarte mult”, a declarat James Baker III, fost secretar de stat al SUA.

Menționăm că, între 1990 şi 1991, Mihail Gorbaciov a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice, după care a fost nevoit în cele din urmă să demisioneze pe 25 decembrie 1991, ceea ce a dus la sfârşitul URSS.

Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA şi parteneriate cu statele occidentale pentru a îndepărta Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei, aminteşte Reuters, citat de Agerpres.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE