Semnificațiile lunii august

317
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Trista aniversare a înăbușirii prin sânge a „Primăverii  de la Praga”, în august 1968, capătă o semnificație deosebită. Reformele inițiate, în primăvara acelui an, de liderul cehoslovac Alexander Dubček vizau eliminarea cenzurii, liberalizarea relațiilor economice, libertăți cetățenești inimaginabile până atunci în „lagărul socialist”, subminând regimul totalitar. Cehoslovacia din 68, ca și Ucraina de azi, încerca să evadeze în Occidentul capitalist, globalist, liberal. Invocând „adresarea conducerii partidului comunist din Cehoslovacia” (similară cu „adresarea” din acest an a conducerii „republicilor populare” din estul Ucrainei Kremlinului), armatele „Tratatului de la Varșovia” (cu excepția onorabilă a României, care nu a vrut să se alinieze comandamentului rus) ocupau o „țară-prietenă”. O invadau, în primul rând, forțele militare sovietice, dar celelalte țări socialiste trebuiau legate prin sânge, făcute părtașe la crima comună.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Pentru noi luna curentă are (și) alte semnificații. La începutul lui august 1940, încălcând principiile internaționale și chiar propria constituție (sic!), administrația sovietică de ocupație „fondează” o entitate care se va numi RSSM, în teritoriile Republicii Moldova de azi. Kremlinul înjgheabă o republicuță, din care însă lipsesc Basarabia de Sud, Județul Hotin din nordul Basarabiei, dar și Bucovina de Nord (plus ținutul Herța). În schimb, „republicii moldovenești” i se atașează generos Transnistria, o bucată din fosta RASSM (fondată în 1924, exact în acest scop: ca un cap de pod pentru recucerirea Basarabiei, ca o ancoră adânc înfiptă, pentru cumințirea proaspetei „republici unionale”). În realitate, bucata de Basarabie era atașată fostei „republici autonome” și constrânsă să joace după regulile acelei nenorocite așchii de pământ, deznaționalizată și ideologizată până în măduva ființei.

Evenimentele fuseseră anticipate de pactul Ribbentrop-Molotov, din august 1939, pact ce împărțea Europa de Est între țările ce au declanșat cel de Al Doilea Război Mondial: Uniunea (comunistă) a Republicilor Sovietice Socialiste și Germania nazistă. În 1941, armata română (susținută de forțele Wehrmachtului) recucerește teritoriul înstrăinat, dar re-ocuparea acestuia de armata roșie, în august 1944, îl readuce la statutul din august 1940. Cu o lărgire a domeniului de influență: la 23 august 1944 (în ajunul „eliberării” Chișinăului), rușii obțin, prin lovitura de stat de la București, ieșirea României din componența Axei și alăturarea Forțelor Aliate, întorcând arma împotriva Germaniei și devenind aliat de război al Rusiei sovietice.

Declarația de Independență de la 27 august 1991 anulează consecințele evenimentelor din august 1940 și august 1944, prin ruperea de la trunchiul URSS, la care fusese altoită forțat. Fiind ultimul eveniment notabil în acest șir de date calendaristice, născut și el dintr-o ripostă dramatică dată GKCP-ului KGB-ist din vara aceluiași an, dar și plătit cu sânge în primăvara-vara următorului an, august 1991 poartă și pecetea stării actuale, a unui certificat valabil. Are deci, până la proba contrarie, și o proiecție în viitor, nu doar în istorie.

El marchează, inclusiv, radierea însemnelor de până la el. Un act istoric nu este absolut, dar este definitiv până la un alt, eventual, test al destinului. Republica Moldova mai păstrează, totuși, trena unui trecut colonial nu doar prin mentalitatea unor cetățeni, prizonieri ai nostalgiilor ce fac ca maladia colonială să recidiveze intermitent (cunoscuta butadă „românii au ieșit din comunism, dar comunismul nu a ieșit din români” ne caracterizează perfect), ci și prin manifestări de dragoste ciudată („sindromul Stockholm”) pentru satrapii defuncți (ori încă vii!) sau prin stigmatul de „țară postsovietică”/ „postcomunistă”. Or această poreclă umilitoare nu o (mai) poartă statele cu adevărat libere, precum Estonia, Lituania, Letonia. Stigmele trecutului nu trebuie acceptate. Nu ne vom mișca înainte, dacă vom împărți statele în categorii ale trecutului: postcomuniste, postsocialiste/ postsovietice, postfasciste, postnaziste, postcoloniale, postotomane, postaustro-ungare…

Trecutul trebuie cunoscut, în detaliile dramatice și tragice, glorioase și rușinoase, cu toate câștigurile și cu toate pierderile. Dar a trăi numai cu trecutul înseamnă a umbla mereu la cutia pandorei, la armele revanșismului, asemănându-ne cu sociopatul din Kremlin și cu clica sa criminală. Construirea îndelungată a unei Europe democratice și pașnice (după ce secole și milenii era un teren al nesfârșitelor dispute teritoriale), rezolvarea problemelor istoriei prin negocieri și, mai ales, prin crearea unui spațiu economic comun, a unui spațiu spiritual ecumenic, prin atitudine umanistă, prin respect față de persoană, fără discriminare – acesta este modelul ideal. Pentru el s-a vărsat sânge în Cehoslovacia anului 1968 și se mai varsă în Ucraina de azi, pentru el a existat un august 1991, cel care a anulat, fie și parțial, rușinosul 1940, odios-sângerosul august 1944.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT