Anual, în Republica Moldova sunt generate circa 10 mii de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice

862
0

De la an la an, se observă o creștere a numărului de persoane și instituții care solicită serviciile sistemelor de colectare a deșeurilor electronice. Echipamentele care sunt transmise cel mai des spre reciclare de către persoanele fizice sunt frigiderele, mașinile de spălat, televizoarele, aspiratoarele, iar de către instituțiile publice: calculatoarele, imprimantele, procesoarele, monitoarele și tastaturile, scrie în comunicatul emis de Profile Agency.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit unor aproximări, anual, în Republica Moldova sunt generate circa 10 mii de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE). Dacă o parte dintre acestea sunt în cele din urmă reciclate, atunci o cantitate importantă de deșeuri ajunge la gropile de gunoi, poluând solul, apa și aerul. Cu toate acestea, în Republica Moldova există sisteme colective de preluare a deșeurilor electrice și electronice, care reușesc să colecteze cantități tot mai importante de echipamente vechi sau uzate, contribuind la protejarea mediului și motivând populația să aibă o atitudine mai responsabilă.

„Cel mai mult se colectează DEEE-uri din mediul urban, aproximativ 75% comparativ cu 25% în mediul rural. Faptul că în mediul rural se colectează mai puțin este influențat de lipsa informării, lipsa culturii reciclării și, nu în ultimul rând, ei preferă să vândă aceste DEEE-uri la fier uzat, care este o practică foarte periculoasă și autoritățile de mediu ar trebui să intervină”, subliniază Mihai Cojocaru, administratorul fundației.

Din deșeurile colectate de fundația Eco Save timp de un an de activitate 33% sunt calculatoare, imprimante și telefoane, 21% sunt becuri, 19% sunt frigidere, 14% – televizoare și ecrane, iar echipamentele de mici dimensiuni reprezintă 7% din totalul deșeurilor colectate, scrie în același comunicat.

„Aceste echipamente au în componența lor elemente nocive pentru mediu și sănătate, metale grele sau gaze periculoase, elemente chimice care, odată eliberate în aer, apă sau sol, au efecte dăunătoare pe termen lung asupra hranei noastre, a apei pe care o bem sau a aerului pe care îl respirăm, provocând probleme serioase de sănătate și chiar intelectuale”, spune Mihail Caranfil.

Sistemul colectiv autorizat Fundația ECO SAVE asigură întregul proces de colectare, transportare, sortare, ambalare, depozitare temporară și exportare către reciclatorul final al deșeurilor de echipamente electrice și electronice și se aliniază standardelor Uniunii Europene privind protecția mediului și asigurarea calității vieții.

„Odată ce DEEE-urile sunt transmise echipei noastre, acestea sunt transportate în România, la unul dintre cei mai importanţi reciclatori. Procesul cuprinde depoluarea, mărunţirea şi separarea metalelor feroase, urmată de cea a metalelor neferoase şi de reciclarea maselor plastice pe care aceste deşeuri le conţin”, a notat Mihai Cojocaru.

Potrivit datelor oficiale, în anul 2019, în lume au fost generate 53,6 milioane de tone de deșeuri electrice și electronice. Din cantitatea totală, cel mult 20% este reciclată corespunzător, scrie Profile Agency.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE