Cum n-am reușit să iau pâine de trei lei

Dis-de-dimineață, când lumea încă doarme sau abia se trezește, lângă magazinele „Franzeluța” de pe str. Armenească din Chișinău încep să se adune primii cumpărători. Până la deschidere, la ora 7:00, mai sunt o oră jumătate – două, dar oamenii vin să prindă rând, pentru că de foarte multe ori pâinea ieftină, de trei lei, nu ajunge la toți. „Privilegiații” vor sta în fruntea coloanei, după ce se va descărca mașina cu pâine și se vor deschide ușile, iar în urma lor se vor afla toți cei care au venit pe parcurs. Majoritatea fiind pensionari, cei veniți speră să ia două, trei pâini și să plece acasă, fericiți că au făcut economie și vor avea pe masă „pâinea cea de toate zilele”.

Știind despre ceea ce se întâmplă la începutul zilei la brutăriile „Franzeluța” numai din auzite, am vrut să văd cu ochii mei cum e „să lupți” pentru pâine și pentru viață când banii îți sunt numărați și speranțele minime. Într-una din dimineți, când învălmășeala era în toi după ce, cu ceva timp înainte, se deschisese „Franzeluța” de lângă Piața centrală, am ocupat rând și am așteptat ca orice alt cumpărător. Bineînțeles că nu trăgeam nădejde să cumpăr „pâine ieftină și bună”, scopul meu fiind cu totul altul. Precum vă spuneam, doream să cunosc, „de la fața locului”, ce crede lumea, dacă e mulțumită, dacă ajunge pâine la toți etc.

 Câteva fotografii cu telefonul mobil

Știind că lumea săracă și flămândă uneori este imprevizibilă, de la început, am făcut câteva fotografii cu telefonul. Pe ascuns, să nu mă zăpsească vreun nemulțumit și să mă ia la palme de față cu mulțimea. Temerea mea a fost imediat confirmată de doamna Frosica din Trușeni, așa mi s-a prezentat mai apoi, care m-a informat în șoaptă că, săptămâna trecută, „la cealaltă «Franzeluță», de mai sus”, o jurnalistă a fost bătută de câțiva cumpărători. „Au învinețit-o toată, pentru că făcuse câteva cadre. Ia seama și mata. Nu știu pentru ce-ți trebuie să fotografiezi, dar fii mai atent, cu cei mulți și supărați nu-ți pune mintea”, mă previne Frosica.

Îi spun doamnei care a prins rând după mine, împreună cu o bătrână de vreo optzeci de ani, că fotografia e o pasiune a mea și vreau să am niște amintiri. O asigur că-mi dau bine seama de ce nu vor oamenii să apară în fotografii stând la rând după „pâinea săracului”, de aceea, dacă o să public vreo imagine, va fi una generală în care nu se prea cunoaște persoana concretă. Femeia râde și îmi spune că ceea ce spun eu este adevărat, dar, pentru cei mulți și nemulțumiți, nu aș avea timp să dau explicații…

 Bărbați în putere care se bagă peste rând

De la Frosica aflu că vine măcar o dată pe săptămână să cumpere pâine socială, la fel și bătrâna de lângă ea. Astăzi, ca și mine, a venit mai târziu și îi este teamă că nu va apuca să ia cele trei pâini cu doar 9 lei, dar, dacă va fi așa, vine ea și mâine că, pensionară fiind, mai lucrează la oraș – „banul nu mai ajunge și numai cu pensia nu te prea descurci”.

Între timp, mulțimea se agită, unii strigă în gura mare, pentru că se mai găsesc „deștepți” care se bagă înainte peste rând. Pe lângă cei bătrâni și neputincioși, observ și bărbați în putere, din cei „grăbiți la muncă”, ce nu au timp să stea la coadă și să aștepte. Ehe, pe moldoveanul nostru să nu-l înveți cum să iasă din situație!

Peste puțin timp, pe la ora 7:20, din interiorul magazinului încep să iasă cumpărători cu mâinile goale. S-a terminat pâinea ieftină, iar de cea scumpă nu cumpără nimeni dintre cei veniți „la pomană”. Afară a mai rămas lume destulă care, ca la comandă, se împrăștie în câteva minute. Pe unii dintre cei supărați că nu le-a ajuns pâine la preț mic îi aud spunând că lumea se strică și „Doamne ferește de o foame, mâine-poimâine ne-om mânca unii pe alții”…

 Pâinea se vinde fără a se ține cont de statutul social

Resemnate, doamna Frosica și bătrâna cu care a venit vor și ele să plece. Nu înainte de a-mi spune că pâinea adusă se mai dosește pentru neamuri, prieteni, cumetri. „Am auzit cu urechile mele cum îi zicea cineva vânzătoarei să-i strângă niște pâine, că o să se apropie mai târziu, am văzut pâine de aceasta ieftină în piață, la dublu preț”, îmi spune cea mai tânără dintre femei.

În magazinul gol nici țipenie de cumpărător. Întreb vânzătoarea de ce s-a terminat atât de repede pâinea cea ieftină și aflu imediat că pâinea se vinde „la rând viu”, fără a se ține cont de statutul social al persoanei, că multe dintre vânzătoarele tinere de la piață se opresc și cumpără mai întâi pâine la preț redus. Bărbatul care o ajută la aranjarea pâinii pentru cumpărătorii de după ora opt, mai scumpă de trei, patru ori, declară că „mai bine nici nu s-ar mai vinde pâine de trei lei, că o cumpără unii pentru animale și în toată dimineața pleacă lumea nemulțumită acasă”.

La Piața centrală, de alături, munca e în toi. Elena, care vinde în piață de vreo 20 de ani, îmi zice că nu a cumpărat niciodată pâine de trei lei de la „Franzeluța”. Cunoaște însă o vânzătoare din piață care are șase copii și cumpără în fiecare zi câte trei pâini din cele ieftine. Tot de la Elena aflu că unii bătrâni, probabil din apropiere, vin la magazinele de pâine „de pe la patru jumate”, ca să fie siguri că o să le ajungă…