Sanda LESNEA, o scriitoare venită din lumea sonoră a copilăriei

După un debut relativ tardiv – prima carte de culegeri de povestiri pentru copii, „Zurgălăi de primăvară” (1972), îi iese de sub tipar abia la vârsta de 50 de ani –, Sanda Lesnea (cu numele adevărat Alexandra Lisnic) s-ar părea că nu se înscrie în nicio generație sau grupare literară din spațiul pruto-nistrean. Mai toți prozatorii de vârsta ei, în frunte cu cei trei mari – Ion Druță, Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă – se impuseseră în urmă cu un deceniu și ceva. Nimic nu prevestea înregimentarea-i în acea cohortă, alături de Aureliu Busuioc sau de universalul Alexandru Cosmescu, cel care i-a influențat cariera literară în mod decisiv, dar spiritul nonconformist dublat de talentul nativ au dat roade.

Născută pe 3 august 1922 în comuna Dumbrăviţa, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani, fostă absolventă a Liceului „Regina Maria” din Chișinău, e arestată în 1941 „pentru agitaţie antisovietică” şi condamnată la cinci ani de detenție. Îşi ispăşeşte pedeapsa în regiunea Novosibirsk și este eliberată în anul 1946. Absolvă Şcoala de Medicină din Orhei în anul 1957, apoi profesează medicina în aceeaşi instituţie, iar pe parcursul anilor 1952-1971 lucrează la Institutul de Medicină din Chișinău în calitate de laborant-şef la Catedra de Terapie propedeutică.

Deși își câștigase „un meritat prestigiu”, datorat aparițiilor frecvente pe paginile ziarelor și revistelor de cultură de top, după cum remarca susținătorul ei fervent Alexandru Cosmescu în documentul de arhivă Despre poveștile Sandei Lesnea (Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5209, MNLMK), debutul neașteptat în literatura pentru copii nu îi putea servi ca atu pentru evoluția ulterioară. Avusese destulă inspirație și – de ce nu! – o zvâcnire de orgoliu, ca să scoată la rând de sub tipar alte câteva volumașe de povestiri pentru copii: „Inimi înflăcărate” (1973), „Brânduş” (1975) şi „Vulcan” (1976).

În urma colaborării cu studioul „Moldova-film” (1977), în calitate de scenaristă, au fost turnate două filme, unul artistic de lung metraj, „Bărbatul de lângă tine” (în colab.), și altul de animație – „Un băiat ce a jignit soarele”. Editează apoi nuvela „Moara ciorii” (1981) și o culegere de epigrame, parodii și fabule, intitulată „Din desaga cu ciulini” (1988), dar și două romane istorice – „Sub cârma vremii” (1986) și „Zbucium” (1989). Primul reflectă anii de domnie a lui Vasile Lupu, în cel de-al doilea îl are ca protagonist pe cronicarul Ion Neculce. De asemenea, prozatoarea este inclusă în Dicționarul general al literaturii române, vol. 4: L-O, (București, 2004-2009) și în Dicționarul scriitorilor români din Basarabia: 1812-2006 (Chișinău, 2007).

Venită din lumea sonoră a copilăriei, prozatoarea a avut un parcurs biobibliografic exemplar, dar s-a făcut cunoscută publicului larg mai ales prin cele două romane istorice. Alexandru Cosmescu apreciase dintru început calitatea scriiturii, favorizându-i publicarea câtorva nuvele în nr. 3 al revistei „Nistru” (1970). El notează și faptul publicării altui grupaj de nuvele în nr. 9 al revistei, dar și pe paginile revistelor „Moldova”, „Chipăruș” etc. Poveștile Sandei Lesnea, cuprinse în manuscrisul cu titlul provizoriu de lucru „Satul cocostârcilor”, primesc avizul pozitiv atât al colegiului de redacție de la revista „Nistru”, cât și pe cel al Secției proză a Uniunii Scriitorilor, fiind recomandate pentru editare la „Cartea moldovenească”. În final, cartea apare cu titlul „Zurgălăii primăverii”, distinsul redactor de carte invitând cititorii să o răsfoiască încă de pe când era în varianta de manuscris: „Nu voi purcede la prea întinse și nici la prea minuțioase analize – sunt absolut inutile asemenea analize – acolo unde însăși simpla lectură e întru totul edificatoare”.

Lectura și gândirea analitică deschid până la urmă supapele interpretării critice a ceea ce domină produsul finit al unei scrieri. I se determină originea și sursele de inspirație și devine clară pentru spiritul avizat al criticului apetența pentru folclor, utilizat aici ca factor inspirator de idei artistice. Acest element constitutiv o transformă pe Sanda Lesnea, scrie Cosmescu, din simplu tălmaci într-un autor autentic. Pentru a ne convinge de valabilitatea aserțiunii suntem invitați sau, mai mult, ni se cere cu insistență să citim din viitoarea carte „Cea mai veche poveste”. Și iată de ce: ca să vedem că „…acolo unde eram convinși că nu mai e nimic de inventat, ci numai de transfigurat, – se inventează, totuși, și încă cu ingeniozitate și talent, cu foarte proprie substanță ca fabulă și tot atât de proprie viziune poetică”.

În continuare ni se propune să citim nuvela „S-a pierdut soarele”, ca să distingem o apropiere de tematica lui Ispirescu, dar cu altă formă de fabulație și cu total alte personajii, atmosferă, stil, tratare etc. Încă un merit al autoarei, pe care îl descoperim relevat pe foile îngălbenite de timp, se manifestă prin acel haz voios și cald, atât de rar în poveștile culte, și atât de dorit și de necesar copiilor…

Demnă de reținut e și povestirea „Tică – omul de zăpadă”, dar, adaugă criticul între paranteze, ar fi bine să îi fie schimbat începutul. Asta pentru a se găsi o diferență între două genuri „nereușit îmbinate – nuveleta și basmul” și… pentru ca să se evite didacticismul cel atât de incompatibil cu arta, ca și cu nativa inteligență a copilului întotdeauna refractar moralizărilor.

Cu o profundă viziune critică și cu spirit afabil de sfătuitor, Alexandru Cosmescu bifează alte câteva proze. Se insistă ca autoarea să scurteze dialogurile lui moș Marte cu Leul din „Povestea Mărțișorului”, ce i se par prea lungi și explicatoare pentru a se încadra în genul de legendă. Nu uită să ceară ca să se acorde o atenție aparte corectării greșelilor de ortografie și punctuație – gafe puse și pe seama neatenției dactilografei –, amintind despre necesitatea editării urgente a cărții.

În același dosar descoperim un Cuvânt înainte, în care maestrul Cosmescu continuă lista de enunțuri mobilizatoare, urând pe final: „Drum bun, dară, carte caldă și frumoasă!”. Textul scris de asemenea cu litere chirilice (Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5210, MNLMK) reprezintă o formă prescurtată, esențializată, a documentului anterior.

Astăzi, la distanță de jumătate de secol de la debutul literar al Sandei Lesnea, ar fi momentul să ne întrebăm în stil heideggerian: cine dintre scriitorii începători de azi nu și-ar dori un asemenea povățuitor de excepție, care să îmbine reușit calități native de exeget și de redactor de carte?

Andrei LANGA, MNLMK