„Chiar și pe timp de război arta ne ajută, ne aduce momente de bucurie”

658
0
Valeria Barbas, pictoriță, compozitoare, poetă, artist vizual

Interviu cu Valeria Barbas, artist vizual, compozitoare, poetă

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

 

– Dragă Valeria Barbas, ce te-a determinat să inaugurezi un atelier de pictură pentru copiii refugiați din Ucraina, Art MasterClass Мій Дім Україна /Casa mea Ucraina/My home Ukraine?

În primele săptămâni ale războiului din Ucraina, când activam mai mult în domeniul video, în calitate de regizoare, atât pentru TV Moldova 1, cât și ca artistă independentă, am făcut interviuri cu familii de refugiați. A fost pentru mine un șoc. Neajutorați, disperați și dezorientați, ucrainenii plângeau și se rugau și pentru Ucraina, dar și pentru Moldova. A urmat faza pe care aș numi-o dopomoga. Am ajutat ca voluntar la sortarea hainelor la Centrul de plasament Manej. Nu am mai putut suporta trauma, văzută și auzită. Am lăsat camera și, în luna martie, am început a desena cu copiii refugiați și mamele lor, la Moldexpo. Desenam spontan, așezându-mă, obosită, cu ei la o masă într-un colțișor improvizat pentru copii. Desena cu noi și un băiat mic, Venea, el m-a întrebat dacă voi veni și mâine. Cum să nu? Am revenit și, iată, continuăm atelierul până azi. Este necesară art-terapia, pentru că nici un copil nu trebuie lăsat singur cu trauma. Această inițiativă independentă a luat forma unui proiect de Art Masterclass-uri, cu titlul Мій Дім Україна / Casa mea Ucraina.

– Atelierul funcționează în diferite locații?

Da, în diverse centre de plasament: Manej Arena; Moldexpo, bl.1, 2; Centrul de plasament FRIȘPA; Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie; Центр допомоги біженцям з України у Молдові (Chișinău); Casa de Cultură Hârtop, Cimișlia; Centrul de Plasament Palanca. Din resursele proprii achiziționam vopsele, pensule, hârtie și pânză. Am organizat și un Action Painting, sau happening, când 15-20 de copii participau la pictarea unei pânze de 1,20 m x 1 m. Mi s-a părut potrivită această practică avangardistă de performance, care aduce multă bucurie și îți dă senzația de comuniune/interacțiune. Actualmente, colaborez cu Asociaţia pentru Abilitarea Copilului şi Familiei „Ave Copiii” și ofer Masterclass-uri la Cociulia, în cadrul taberei de vară pentru familiile de refugiați din Ucraina.

– Ce te-a impresionat în discuțiile dintre copiii refugiați?  

Am pictat cu peste 150 de copii, am ascultat zeci de istorii. Am urmărit și istorii tăcute, doar creionate. Copiii vorbesc despre război. Probabil, cel mai dificil este să vezi scene de război desenate de copii, unii foarte mici, care nici măcar nu pot vorbi, încă. Dar vocea lor ar trebui auzită. Este utopic să crezi că, dacă liderii politici ar fi vorbit cu copiii, nu ar mai fi războaie?

Valeria Barbas cu copii ucraineni refugiați, în cadrul Atelierului Мій Дім Україна / Casa mea Ucraina
Valeria Barbas cu copii ucraineni refugiați, în cadrul Atelierului Мій Дім Україна / Casa mea Ucraina

– Ce expoziții ați organizat?

Au fost organizate mini-expoziții temporare în incinta centrelor de plasament, copiii participând la panotare și invitând părinții. Am curatoriat expoziții de desen și pictură ale copiilor refugiați din Ucraina. Una dintre expoziții a avut loc la Casa de Cultură din Hârtop, Cimișlia, fiind organizată de ArsZona în parteneriat cu Centrul de proiecte culturale ArtaAzi; am mai inaugurat o expoziție la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, o expoziție de caritate la Hotelul Berds. Am curatoriat și expoziții la Președinția Republicii Moldova și la Parlament, care și-au deschis larg ușile. Actualmente, zece pânze de proporții sunt expuse la Teatrul „A. Mateevici”, vernisajul fiind organizat la premiera spectacolului „Să le spunem pe nume”, în regia Luminiței Țâcu. Din resursele acumulate am achiziționat materiale pentru pictură și am ajutat o mamă cu cinci copii. Cel mai mare impact, emoții de bucurie le-am urmărit în ochii mamelor invitate, probabil, la prima expoziție de grup a copiilor lor, la Președinție și la Parlament. Recent, m-a contactat o mamă care s-a întors în Kiev, ea mi-a spus că are amintiri frumoase despre Moldova pe care le povestește tuturor. Dacă în condiții de urgie familiile refugiate au avut parte și de momente de bucurie, aceasta înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea.

 – Ce teme le propui copiilor în cadrul atelierului Мій Дім Україна / Casa mea Ucraina?

Nu impun niciodată o temă. Metoda se bazează pe improvizație, pe stimularea gândirii asociative, ofer libertate copiilor să picteze ce vor. Bineînțeles, subiectul central abordat de copii este Ucraina, în diverse tratări, între război și pace.

 – Cum poate fi definită lucrarea ta recentă, Ierb-Herb? Ți-a fost greu să găsești punga neagră cu stema URSS, folosită în această lucrare? Spicele de pe stemă și coroana de spice de pe fața unui om care a murit de foame s-au aranjat simbolic în compoziție. Ce reprezintă pentru tine, personal, un spic de grâu?

Ierb-Herb este o instalație, prin care mi-am exprimat reflecțiile asupra grâului furat din Ucraina, dar și asupra dependenței economice, energetice a Ucrainei, dar și a Republicii Moldova, ambele având un parcurs similar post-sovietic. Lipsa unor produse de primă necesitate echivalează cu moartea. În lucrare folosesc mai multe simboluri – stema sovietică în care se împletesc spice. Ea seamănă cu o coroană de funeralii și ne amintește de victimele războiului, foametei, agresiunii. Spicele din această instalație au fost culese dintr-un lan de grâu la Glodeni, unde am participat la Art Fest Glodeni. Punga și alte elemente deseori se găsesc într-un mod miraculos, atunci când arta o cere.

 – Anul acesta, din cauza secetei cumplite, grâul nu a rodit în RM. Cum te lupți cu tristețea?

Covid-Război-Secetă… Ne confruntăm cu mai multe nenorociri, e ca un cerc vicios. Tristețea face parte din mine, nu lupt contra ei, mi-o asum. Recunosc, art-terapia cu copiii funcționează bidirecțional.

În calitate de artist nu am creat nimic după izbucnirea războiului. Mi s-a părut nedrept. Abia după ce valul de șoc a trecut, am oferit teren copiilor pentru exprimare. După cinci luni de interacțiune cu sute de copii, nu mai pot să stau într-o parte și să urmăresc tragediile de la distanță. Din acest motiv, am organizat o acțiune de (art) protest pe 24 iulie, la 5 dimineața, cu titlul InterZction, în pasajul subteran de la intersecția străzii Kiev cu bulevardul Moscovei. Anume la 5 dimineața bombele rușilor au trezit familiile din Ucraina și i-au făcut să-și părăsească casele.

– Ai participat de curând la o întâlnire online, „Poeții Estului”. Ce ai prezentat?

„Poets of the East” este un serial video despre poezia internațională contemporană, realizat pentru Radio PNN Milwaukee, producători: poeții Rick Spisak (USA) & Mircea Dan Duță (România). Am prezentat video-poeme muzicale, unele scrise în cadrul atelierului Vlad Ioviță condus de Dumitru Crudu, altele scrise recent, pe timp de război.

– Ai cântat o melodie frumoasă, originală, la Eurovision 2022 din R. Moldova. Ai avut și o ținută deosebită, inventivă și totodată elegantă. O să mai concurezi la Eurovision?

A fost o decizie deloc ușoară să mă aventurez în concurs. Am fost trei ani la rând invitată în calitate de membră a juriului. De data aceasta, am preferat să abandonez această postură, în favoarea creației. Piesa „My tree” („Arborele meu”) a fost scrisă mai demult în colaborare cu compozitorul german Frank Schulte, care a vizitat Republica Moldova și cu care am lucrat la realizarea unor instalații multimedia de artă contemporană.   „My tree” este un concept audio-vizual, relevând ideea arhetipală a arborelui vieții, care unește terestrul cu astralul. Un alt scop al meu a fost de a promova în plan local direcția muzicală și estetică fusion electronic, o provocare pentru contextul autohton. Piesa a intrat în chart-uri și au fost mai multe recenzii interesante din străinătate, am primit mai multe propuneri de colaborare pentru anul viitor din partea unor colective de compozitori și textieri din Suedia. Nu știu dacă voi mai participa la ediția viitoare a Eurovision-ului, dar nu zic nu.

 – Faci pictură, muzică, literatură, jurnalism cultural, ai multe activități civice. Cum reușești?

Probabil, dacă aș fi făcut doar pictură, aș fi avut mult mai multe tablouri. Așa însă, am circa 100 de tablouri, zeci de creații muzicale, poeme, le îmbin câteodată într-un video-art sau film experimental.

– Dacă guvernul RM ți-ar propune o funcție în domeniul gestionării sau promovării culturii, ai accepta?

Artistul trebuie să fie liber, altfel nu poate fi independent și nu poate dezvolta o gândire critică. Dar în situația de criză cultural-artistică, probabil, aș mai reflecta la o eventuală propunere de colaborare cu cei care gestionează cultura.

– Tu chiar vrei să demonstrezi că în R. Moldova încă se mai poate face artă?

Nu, nu mi-am pus acest scop. Arta pentru mine este o necesitate firească. Sunt convinsă că în Republica Moldova se face artă, există mulți artiști profesioniști și tineri cu potențial. Întrebarea este dacă în R. Moldova se fac investițiile necesare în cultură? Nu, nu se fac. Totuși, cultura supraviețuiește, în pofida condițiilor precare.

– Mulțumesc și mult succes în continuare, dragă Valeria!

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT