Revoltați de prețuri mari, protestatarii nu suflă un cuvânt despre război

548
0

Tot mai multe proteste au loc în ultima perioadă în UTA Găgăuzia. Și dacă la prima vedere s-ar părea că sunt manifestații ale unor oameni revoltați de creșterea prețurilor în raport cu veniturile mici, de creșterea tarifelor la gaze și energie, oameni care și-ar dori să fie auziți și ajutați de guvernare, la scurt timp înțelegi că apelurile de la tribune sunt un ecou al mesajelor lansate din arestul la domiciliu de Igor Dodon. Sunt de fapt aceleași mesaje care au fost rostite din Israel, prin intermediul monitoarelor, de Ilan Șor sau de Marina Tauber în cadrul protestului organizat la 19 iunie în PMAN. Atât doar că în UTA Găgăuzia, pe lângă „Jos Maia Sandu!” se mai scandează „Rusia e cu noi!”, „Putin” și unii vorbitori spun deschis că sunt gata să întâmpine cu colaci trupele ruse, care azi omoară oameni și distrug sate și orașe în țara vecină.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Ultimele proteste au avut loc sâmbătă și duminică, 30-31 iulie, la Vulcănești și Comrat. Unul dintre vorbitori, activistul Mihail Vlah, a ținut să accentueze chiar la începutul evenimentului că acesta ar fi organizat de  „oameni simpli ai Găgăuziei”, care „nu au nicio legătură cu partidele politice ori cu altă țară”.

 Protest „apolitic” la Comrat

„Atenționez din start experții de la televiziunile afiliate guvernării care spuneau că în spatele protestelor ar sta partide de opoziție, iar acum spun că organizatorii ar fi ghidați de Rusia, vreau să-i spun doamnei Sandu și întregii cohorte de la guvernare, că în spatele protestelor stau oameni de rând, oameni simpli din Găgăuzia care nu fac parte din nici un partid și în spatele nostru nu stă nicio țară”, a spus organizatorul. Ulterior la tribună a urcat Ludmila Răducan, o „pensionară”.

„Ca să fim auziți, trebuie să ieșim din găoacea noastră și să ne facem auziți”, a citit femeia de pe o foaie. „Dacă guvernarea nu are grijă de pensionari, este o guvernare proastă. Înainte să o alegem a fost un referendum la care am fost întrebați unde am vrea să trăim, în Europa? Noi am spus „nu”. Am spus că vrem să trăim bine cu vecinii, vrem să fim prieteni cu Rusia. Poate nu-i rău în Europa, ținem minte cum ne aburea Maia Sandu, că se trăiește mai bine acolo. Dar ce vedem acum? Căsătorii între persoane de același sex. Cum să oferi copii spre înfiere unor astfel de familii?”, li s-a adresat pensionara mulțimii, după care a continuat să citească. „Având milioane, ei lasă acești bani câinilor și pisicilor, în timp ce mulți îndură foame. Sunt mulți refugiați acolo, multă mizerie”, a mai spus femeia.

Discursuri similare, înțesate cu problema prețurilor mari la gaz și produse alimentare au fost rostite și de alți vorbitori. Acestea se încheiau cu apeluri la răsturnarea guvernării și scandări: „Rusia e cu noi!”. Ca rezultat organizatorii au decis să ceară direct Rusiei să ofere populației din UTA Găgăuzia gaz la un preț mai ieftin.

La mitingul de la Comrat, ca și la cel de la Vulcănești, a asistat deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Bogdan Țârdea.

Deputați de la Chișinău, ce dezbină și ațâță spiritele

Spre deosebire de cei din Comrat, organizatorii protestului de la Vulcănești nu au ținut să ascundă că ar fi organizat de Blocul Comuniștilor și al Socialiștilor. La microfon s-au perindat mai mulți deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei aleși din partea acestui partid, inclusiv deputații BCS, Bogdan Țârdea și Ivanna Koksal.

Feodor Culiș, reprezentant al Consiliului bătrânilor din Comrat, care anul acesta a participat la 9 mai la parada militară din Rusia, a ieșit cu un mesaj plin de ură de la tribuna protestului: „Azi la putere în Moldova, voi spune direct, sunt niște națiști și fasciști. Noi trebuie nu doar să-i aruncăm de la putere, ci să-i scoatem din țară, ca pe dușmani ai poporului. Să se ducă în România lor, în America…”. Cele câteva sute de protestatari, majoritatea femei și copii, au aplaudat și au scandat: „Jos Maia Sandu!”.

Un alt protestatar, Leonid Cheosea, a repetat una din sperietorile invocate de Igor Dodon și la fel ca și fostul președinte nu a suflat nici un cuvânt că șantajul gazului este parte a războiului hibrid al Rusiei împotriva RM.

„La iarnă vom avea prețuri de 40 de lei la gaz. Nu trebuie să tăcem, trebuie să protestăm. Ne-au închis posturile TV în limba rusă. Ei vor să aducă războiul aici, deși statul nostru este prieten cu Rusia (…)”, a debitat protestatarul.

Cum ar fi întâmpinat Putin, dacă ar fi voia găgăuzului Dinjos

Alexandru Dinjos este deputat al Adunării Populare a Găgăuziei. Reprezintă Blocul Comuniștilor și al Socialiștilor. Are 58 de ani și este de profesie medic veterinar. De la tribuna protestului a anunțat că e în așteptarea trupelor ruse.

„Eu cred că Rusia ne va ajuta, deoarece suntem vorbitori de rusă. Ei sunt aici, aproape, posibil vom ieși degrabă să-i întâmpinăm cu colaci. Kavurma, kaurma și kaberne – sunt trei „k” cu care le vom ieși în întâmpinare. Maia Sandu nu are decât să-și facă planuri unde să se ascundă”, a spus „protestatarul”. Discursul său nu a uimit și nu a revoltat pe nimeni din cei vreo 200 de oameni adunați la protest. Au aplaudat, după care locul i-a fost luat de deputata Parlamentului de la Chișinău din partea BCS, Ivanna Koksal, fost redactor șef al „Teleradio Găgăuzia”. Aceasta și-a exprimat „revolta” că actuala guvernare duce RM în Uniunea Europeană, fără să consulte găgăuzii. De altfel, Koksal anunța ceva mai devreme într-un interviu pentru un site de la Chișinău că: „pentru noi este foarte importantă colaborarea atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Uniunea Eurasiatică”.

„În țara noastră e tot mai trist și mai strașnic să trăiești”, a anunțat deputata de la tribuna protestului din Vulcănești. „Actuala guvernare nu este interesată defel de dezvoltarea țării și nu face absolut nimic ca cetățenii ei să-și câștige banii aici, acasă. Vând țara. Au decis să facă reforme. Dar la ce duce reforma justiției? Au apărut deținuți politici ca procurorul general, lideri de partide. Ne duc în Uniunea Europeană, fără să ne întrebe. Ei uită că în jurul nostru nu este doar Ucraina, ci și câmpuri care trebuie lucrate”, a spus Koksal.

Locul la tribună i-a fost luat de Bogdan Țârdea, aplaudat îndelung de protestatari chiar înainte de a scoate un cuvânt. Discursul politic al acestuia a atins rapid paroxismul. „Satana e la președinție. Altfel cum să înțelegem ce se întâmplă azi? Indexarea pensiei e de 14%, pe când inflația e de 32%. Gazul s-a scumpit de zece ori. Și acesta e doar începutul. (…) În septembrie Maia Sandu a cumpărat armament. I s-a părut puțin, acum cumpără iar armament de 40 de mil. Până și preoții au încetat să-i pomenească numele”, a „relevat” socialistul. Ca și ceilalți protestatari care s-au perindat la protestele din UTA Găgăuzia, Țârdea, la fel ca și în Parlamentul de la Chișinău, nu a suflat nici un cuvânt despre cauza prețurilor mari – războiul din Ucraina, crimele la care se dedau rușii în această țară.

„Autoritățile nu trebuie să ignore UTA Găgăuzia”

Solicitat de „Gazeta de Chișinău”, comentatorul politic Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, a menționat că a urmărit o parte din protestele care au loc la Comrat.

„Era de așteptat ca socialiștii să folosească problema prețurilor mari la produse, la gaz și în această regiune. Din păcate, guvernarea nu a depus suficiente eforturi ca să informeze oamenii de aici despre situația reală din regiune, despre cauza creșterii prețurilor și despre acțiunile pe care le întreprinde. Trebuia să se lucreze mult mai activ cu acești oameni. Observ că atât în UTA Găgăuzia, cât și la Chișinău, reprezentanții actualei guvernări încep să comunice cu populația atunci când situația mai să iasă de sub control. Vladimir Bolea, ministrul agriculturii, abia acum anunță că va vizita această regiune. Mai mulți miniștri trebuia să ajungă mai des acolo. Există riscuri să se ajungă și la bătăi dacă situația va fi ignorată în continuare. Este o problemă care merită o atenție mai mare din partea autorităților”, a spus Ion Leahu.

Și Mihail Sirkeli, comentator al portalului Nokta.md de la Comrat, a menționat într-o postare că aceste proteste sunt oarecum ciudate din moment ce se vorbește mult despre majorarea prețurilor, dar nu se suflă un cuvânt despre cauza care generează aceste majorări.

„Sunt pentru libertatea de întrunire și libertatea de exprimare, dar nu înțeleg cum astfel de solicitări ale protestatarilor referitor la prețuri ar putea fi aplicate în practică în actualele condiții. Nu înțeleg cum e posibil că acestor protestatari nu le scapă nici un cuvânt că alături are loc un război. De fapt, aceasta este principala cauză a crizei energetice”, a punctat comentatorul.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT