„Lumea rusă” împotriva culturii ruse

Acum un secol, în toamna anului 1922, din Petrogradul sovietic, spre portul german Stettin, plecau două nave nemţeşti, Oberbürgermeister Haken şi Preussen. Evenimentul, aparent lipsit de importanță, va primi numele „Nava (sau: navele) filosofilor” (în total, navele vor face cinci rute). Noua putere a bolşevicilor, anunţând o „nouă ordine mondială”, îşi avorta vechii gânditori, neconformi regimului şi care îi subminau existenţa prin însăşi prezenţa lor. Listele „intelighenției antisovietice” erau aprobate de Lenin la începutul lui august 1922.

La indicaţia directă a liderului bolșevic, gânditorii şi profesorii ruşi cu autoritate în mediul filosofic (Nikolai Berdeaiev, Ivan Ilin, Serghei Bulgakov, Pitirim Sorokin ş.a.), dar şi jurnaliști, istorici, ingineri, agronomi, zoologi, geologi, matematicieni, erau expulzaţi forţat în Occident. Mai înainte părăsiseră ţara „dictaturii proletariatului”, re-construită pe calapodul autocratic al birocrației comuniste, personalităţi marcante ale culturii ruse: compozitorii Serghei Rahmaninov, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev; romancierii Vladimir Nabokov şi Ivan Bunin; literaţii „veacului de argint” Dmitri Merejkovski, Zinaida Ghippius, Constantin Balmont, Andrei Belîi, Aleksei Remizov; pictorul Vasili Kandinski. La început, mulți dintre ei rămân în Basarabia, Polonia, Letonia, Turcia, apoi, tot mai lipsiți de speranță, emigrează în America sau Europa Occidentală. Nabokov va deveni scriitor american (după cum Leonid Dobronravov, scriitor recunoscut în cercul lui Andrei Belîi și Aleksei Remizov, va deveni scriitorul român Leon Donici), Kandinski va  cunoaște celebritatea în Germania și Franța, iar Bunin va lua Premiul Nobel în emigrație. După cum apreciază istoricii culturii, odată cu plecarea „navei filosofilor” cultura rusă se împarte în două secvenţe distincte: cultura sovietică versus cultura emigranţilor.

În anii 90 ai secolului trecut, după căderea comunismului și a cortinei de fier, s-a creat iluzia (deh, doar iluzia) că toată cultura rusă se recoagulează, recăpătându-și vigoarea, vizibil slăbită în anii cenzurii ieșită definitiv de sub hipnoza totalitarismului. N-a fost să fie. Celulele cancerigene ale „culturii sovietice”, dezvoltate pe trunchiul imperialismului rus, au alimentat frica față de capitalismul „globalist” occidental, propunând, ca alternativă indigenă, un surogat: globalismul estic, numit „lumea rusă”, declarat ca proiect cultural, destinat diasporei ruse, dar în esență un plan expansionist, amenințând să înghită tot suveranismul patrioților de pretutindeni în „noua ordine mondială”, declarată de liderul rus.

Realitățile de pe mapamond sunt azi atât de strâns legate între ele, încât orice izolare e în dauna celui izolat. Deși cultura rusă autentică, cea care a uimit lumea, e sută la sută de sorginte occidentală, azi, istoria vecinilor din Est este rescrisă de „universitatea populară” a liderului de la Kremlin, pe un concept imperialist, expansiv, neocolonial, agresiv, numit „lumea rusă”, care lovește, întâi de toate, în cultura rusă. Purtătorii „lumii ruse” sunt, azi, indezirabilii acestei lumi; mâine vor fi niște paria, iar în viitorul previzibil vor ajunge marginalii unei lumi fără frontiere, tot mai descentralizate și tot mai puțin tolerând agresiunea culturală a unei singure națiuni.

Emigranții ruși de acum un secol sperau într-o repatriere cât mai apropiată. Exact așa cum speră la o revenire cât mai grabnică în țara lor (cu condiția schimbării regimului de la Kremlin) oamenii de cultură din Rusia actuală, plecați în emigrație după invazia rusă în Ucraina și renunțarea Rusiiei la vectorul occidental de dezvoltare. Revolta față de război și compasiunea pentru victimele lui e complementată de compasiunea pentru rușii care au emigrat în tăcere sau așteaptă cuminți să se încheie calvarul. Doar că acesta nu se va încheia de la sine, fără revolta deschisă și activă a rușilor, a reprezentanților culturii ruse, inclusiv.

Dar de ce ne-am bate noi capul de cultura altora, că doar nu avem în minte planuri expansioniste, ca piticul paranoic din Kremlin. Problema noastră, în acest  context, e să fim de partea adevărului și de partea unui popor ce luptă pentru independență, pentru dreptul de a se alătura valorilor lumii civilizate. Esențial însă e să ne apărăm noi înșine ființa, identitatea, independența și să fim cât mai departe de „lumea rusă”, cât mai aproape de lumea civilizată, de cultura universală, umanistă și liberă prin definiție.