Kirkorov „pledează nevinovat”. Susține că nu a primit un ban de la Partidul „Șor” și că a rămas păgubaș după anularea concertului din 19 iunie

766
0

Interpretul rus, Filip Kirkorov, susține că nu a primit un ban de la Partidul „Șor” și că nu are niciun fel de relații financiare cu formațiunea politică respectivă. În același timp, declarațiile ar fost făcute pentru postul de televiziune TV6, care promovează politica formațiunii vizate și care este afiliată deputatului fugar Ilan Șor, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul furtul miliardului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit interpretului, concertul care ar fi trebuit să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pe 19 iunie, la care a fost invitat să participe și care a fost anulat, nu a fost comandat și nici achitat de Partidul „Șor”. Kirkorov susține că nu și-a ridicat onorariul pentru concert și nici compensația pentru anularea acestuia. „Nu am primit niciun ban, subliniez! Inclusiv compensarea cheltuielilor pentru anularea concertului. Singurul lucru care a fost plătit de organizatori a fost drumul și cazarea… Suma onorariului este o informație confidențială pe care nu am voie să o comunic. De unde a apărut anume această sumă nu știu. Repet, nu am primit niciun ban. Nici compensații pentru concertul anulat”, a declarat Kirkorov pentru TV6.

Precizăm că în seara zilei de 28 iulie, interpretul rus, Filip Kirkorov nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Republicii Moldova. El a făcut cale întoarsă de pe Aeroportul Internațional Chișinău după ce polițiștii de frontieră au considerat că „nu au fost întrunite condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”.

Potrivit avocatului deputatei Marinei Tauber, cunoscutul interpret din Federația Rusă venea la Chișinău să depună mărturii în favoarea acesteia.

Nici declarațiile lui Kirkorov și nici pledoaria de nevinovăție a Marinei Tauber nu au scos-o pe aceasta de după gratii. Luni, 1 august, Curtea de Apel Chișinău (CCA) a respins recursul avocaților, care au cerut eliberarea acesteia din arest.

Reamintim că, pe 21 iulie curent, procurorul general Dumitru Robu a cerut ridicarea imunității parlamentare a Marinei Tauber pentru a putea fi cercetată penal pentru falsificarea raportului de gestiune financiară pe care o reprezintă. Cauza a fost conexată la un alt dosar penal ce vizează finanțarea ilegală a Partidului „Șor”.

Robu a anunțat, de la tribuna Parlamentului, că pentru concertul din 19 iunie, care urma să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale, dar a fost anulat, Filip Kirkorov a ridicat onorarii de 200 de mii de dolari SUA, iar interpretul rus Morgenstern – 60 de mii de dolari SUA. Potrivit procurorilor, banii ar fi fot achitați de Partidul „Șor” din surse nu tocmai legale.

Pe 23 iulie, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au dictat 30 de zile de arest pentru deputata fără imunitate, Marina Tauber. Aceasta stă după gratii la Penitenciarul nr. 13 din capitală. Marina Tauber pledează nevinovat și susține că este „victima presiunilor politice”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE