Tainic și frumos roman de dragoste dintre o inspectoare și un director de școală

Anisia a văzut lumina zilei acasă, într-o casă mare de la ţară cu câteva dormitoare la nivelul doi şi vreo cinci camere la primul nivel. A fost moşită de baba Vasilca, moaşa satului. Părinţii, care îşi agoniseau averea din creşterea şi comercializarea legumelor, îşi doreau foarte mult un fiu, dar şi cel de-al patrulea copil s-a dovedit a fi tot fată. Întâmpinată la început nu cu prea multă bucurie, Anisia le-a devenit apoi fiica cea mai dragă. A fost alăptată doi ani şi poate de aceea creştea un copil bine dispus şi ager la minte.

Şi zilele treceau pline de sens…

În copilărie se ţinea mereu de bunica, cea care-i tălmăcea din înţelepciunea Scripturii. Iar atunci când se plictisea se juca cu surorile pe toloacă, se căţăra în copaci, călărea oile prin ocol. Fire băieţoasă, cu o tărie de caracter înnăscută, a fost cea mai bună elevă din şcoală, absolvind-o cu medalie de aur.

A susţinut admiterea dintr-un examen, devenind studentă la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. Îndrăgostită la anul I, când împlinise 18 ani, măritată la 21, după absolvirea facultăţii, Anisia l-a urmat pe soţ la baştina acestuia, într-un orăşel de la nordul republicii. Soţul, pe nume Alexei, lucra medic, iar ea profesoară. Uitasem să vă spun, Anisia se trăgea dintr-un sat din apropierea Chişinăului.

Când li s-a născut primul copil, bucuria a fost pe măsura aşteptărilor, căci amândoi şi-au dorit băiat. Dar mai mult s-a bucurat Anisia. Considera că îşi îndeplinise datoria tradiţională faţă de bărbat, dăruindu-i un moştenitor al numelui de familie. Pe atunci era mare cinste pentru soţ când primul copil se năştea băiat.

Deci, Alexei avea tot ce-şi dorise – o familie bună pe care o trata cu dragoste şi căldură. O ajuta pe soţie la îngrijirea micuţului. Cu cât creştea, seara când se întorcea acasă, inventa pentru fiu tot felul de jocuri, cum ar fi de-a căluţul, de-a ursul, care-l făceau pe copil să râdă în hohote şi să crească la fel ca maică-sa, bine dispus mereu. Şi zilele treceau pline de sens.

Nori peste căminul lor liniştit

Trecuseră aşa vreo șapte ani de viaţă fericită. Între timp Anisia a fost avansată în funcţie, fiind invitată să lucreze la direcţia raională de învățământ. Alte responsabilităţi, multe întruniri, controale prin şcoli, nenumărate activităţi. Pentu familie îi rămânea foarte puţin timp. Lui Alexei însă nu-i prea convenea noua activitate a soţiei.

A încercat s-o convingă de mai multe ori să se întoarcă înapoi în şcoală, dar ea nici nu voia să audă, se simţea destul de bine în noua sa funcție. Dincolo de satisfacția și plăcerea de a-și face meseria, noul loc de muncă îi oferea posibilitatea de a cunoaște mai multă lume, de a vedea lucrurile mai clar și de a câștiga înțelepciune. De fapt, în familie, cuvântul hotărâtor în orice decizie îi aparţinea ei.

Acum însă, bărbatul de necaz că nu a avut trecere la cuvânt, a început să bea. Familia devenise pentru el o corvoadă greu de suportat. Nu mai avea tragere de inimă faţă de soţie şi copil. Era foarte derutat. Ce era în mintea lui, în sufletul lui, Anisia nu încerca să afle. Îi purta pică pentru că s-a înfrățit cu paharul și avea niște sentimente contradictorii pentru el. Iar lui parcă i se făcuse anestezie, devenise indiferent și față de el însuși.

De cum îşi termina orele de primire la clinică, se întâlnea cu alți câţiva „confraţi de suferinţă” şi mergeau de-şi înecau amarul în alcool. Se întorcea acasă târziu. Cina îl aștepta pe masă, dar el nici nu se atingea de ea. Se învârtea de colo până colo prin bucătărie, trecea în camera de baie pentru un duș, apoi se întindea pe canapeaua din living.

Soția nu-l primea în dormitor, nu putea suporta mirosul de alcool. Un zid se înălțase între ei. Copilul habar n-avea de starea de tensiune în care se aflau părinţii şi tot îi sâcâia cu dorinţa lui de a avea un frăţior ori o surioară.

Se îndrăgostește de cel mai bun director de şcoală din raion

La cei 30 de ani ai săi, Anisia era o femeie atrăgătoare. Nu-i scăpa niciun eveniment monden, fie că era vorba de tot felul de recepţii sau de spectacole de teatru, concerte. Îi plăcea să organizeze acasă petreceri. Mergea prin școli cu capul sus, îmbrăcată frumos. Într-una din zile, s-a dus în inspecție la cel mai bun director din raion. Când l-a văzut, o stare de fierbințeală a cuprins-o.

În cabinetul lui, după ce și-au băut cafeaua, au rămas amândoi pe loc fără să scoată un cuvânt, privindu-se în ochi clipe lungi. Era zăpăcită, tulburată. La despărțire, domnul director a întrebat-o dacă va fi la întrunirea metodică ce urma să aibă loc peste două săptămâni.

Anisia se îndrăgostise. Abia dacă reușise să adoarmă în noaptea aceea. Cu gândul la întrunirea metodică, nerăbdarea creștea în ea cu fiecare zi la dorința de a-l revedea cât mai curând pe domnul director.

În ziua întrunirii, stomacul i se făcuse ghem de nerăbdare. Visase la această clipă și ea sosise. Pe măsură ce se apropia de el, se simțea tot mai ușoară, cuprindea pe toată lumea într-un zâmbet larg. Dar când au ajuns față în față, respirația i s-a accelerat. I s-a uitat fix în ochi. Regăsea în privirea lui același vino-ncoace cu mai multe înțelesuri. Pașii li s-au încrucișat, domnul director i-a atins în treacăt mâna, apoi a trecut și s-a așezat. Ea a rămas nemișcată o secundă, înainte de a porni spre catedră, de unde avea să țină prelegerea.

În următoarele două săptămâni, s-au mai văzut de câteva ori. Duminicile au început să se întâlnească cu familiile. Se întâmpla prin anii 70. Directorul era căsătorit cu profesoara de geografie din şcoala lui şi avea doi copii.

Odată, la o întrunire a directorilor, după o mică recepţie, Anisia, foarte amical, i-a furat un sărut. Gestul a alimentat bârfele mai multor colegi, care au dat frâu liber vorbelor, cum că între tovarăşa inspectoare şi director s-ar fi ţesut un roman de dragoste. Tocmai în acea perioadă băiatul Anisiei şi al lui Alexei le cerea părinţilor tot mai insistent să-i „cumpere un frate sau o soră”. Şi femeia îşi mai dorea un copil, dar se temea să-l facă cu un soţ alcoolic.

Îi cere directorului să-i facă un copil

S-a gândit, a analizat, a meditat şi, în final, şi-a zis că nu se va întâmpla nimic grav dacă îi va cere directorului de care era îndrăgostită să-i facă un copil. Căci, la urma urmelor, colegii oricum o bârfesc. Zis şi făcut. Cu toate acestea, nefăcuta s-a făcut în mare taină. Pentru că dacă se afla de legătura ei cu un bărbat însurat, tată a doi copii, aşteptându-l pe al treilea, s-ar fi stârnit mare scandal atât la serviciu, cât şi în familiile lor.

Au plecat pe căi diferite la același sanatoriu. Acolo au început contactele fizice. Au făcut dragoste pe îndelete în fiecare noapte cu sărutări înflăcărate și inimile bătând năvalnic. Fiecare senzație, fiecare mângâiere era unică. Unice au fost și acele nopți care nu voiau să se mai termine.

Anisia nu-și imaginase niciodată că va cunoaște fiorul dragostei trupești cu alt bărbat. Domnul director era un Don Juan și trăise acest fior și cu alte femei. Poate că le spunea și celorlalte, sau poate că îi spunea numai Anisiei că niciodată nu va regreta că au avut posibilitatea să petreacă 18 zile și nopți unice la sanatoriu.

Femeia i se uita îndrăgostită în ochi și vedea mereu aceeași privire intensă care nu putea pune la îndoială sinceritatea lui. Aterizaseră amândoi într-o lume minunată. Când să părăsească sanatoriul, și-au mulțumit reciproc pentru această bucurie tainică. El o strângea cu putere de talie, ea îl săruta fierbinte. Și-a lipit fața de gâtul lui ca să-i respire parfumul.

O ultimă îmbrățișare plină de pasiune au lăsat la sanatoriul din Crimeea și s-au întors acasă pe căi diferite. Aici au pus punct aventurii. Peste nouă luni s-a născut Făt-Frumosul conceput din mare dragoste. Dar să vedeţi cum le mai rânduieşte Dumnezeu pe toate! Alexei a devenit alt om după ce li s-a născut al doilea fiu, căruia i-au dat numele Victor.

S-a lăsat de pahar, se simţea în largul său, redevenise el însuşi. La fel ca în primii ani de căsătorie îi oferea soţiei cele mai delicate atenţii, cu mare dragoste îşi educa copiii. Chiar dacă fiul mai mic nu-i semăna lui, îl iubea nespus de mult. De la venirea lui pe lume s-a înseninat pentru totdeauna cerul familiei lor.

Taina se dezleagă

S-au perindat anii. Copiii au crescut. Cei trei copii ai directorului s-au stabilit în SUA. Fiul mai mare al Anisiei şi al lui Alexei e la Paris. Cel mic, adică Victor, e medic la Chişinău. Rând pe rând, au plecat din viaţă mai întâi soţia directorului, apoi soţul Anisiei.

Se simţeau ambii îngrozitor de singuri. Alinarea şi echilibrul emoţional de care aveau nevoie i-au făcut să-și unească destinele în februarie 2007. Cei doi manifestau un respect deosebit unul faţă de altul. Dar această relaţie specială n-a durat mult. Începând din primăvara lui 2011, bărbatul s-a îmbolnăvit de o boală incurabilă și a trăit în suferință mai bine de un an.

Pe patul de spital, Victor a fost medicul care i-a acordat asistenţă. Chiar din primele clipe tânărul medic s-a simţit cucerit de căldura pe care o degaja bolnavul. Făcea tot ce-i stătea în puteri ca să-i uşureze suferinţele. Într-o zi, pacientul era gata să-i dezvăluie taina. Dar s-a răzgândit. Nu se sfătuise cu Anisia.

Înainte de a închide ochii, l-a rugat pe Victor să se aşeze lângă el, i-a apucat mâna într-ale sale şi i-a spus cu glas stins: „Iartă-mă!”. Zâmbind, cu chipul scăldat de lumină şi bucurie, s-a lăsat pe spate şi a închis ochii pentru totdeauna.

După parastasul de 40 de zile, Anisia, care făcuse jurământ cu directorul că fiul lor nu va ști niciodată adevărul despre tatăl lui, avea să-i dezvăluie taina…