Casa părintească, altarul vieții noastre

1324
0

Stăpâna muzeului „Casa Părintească” din satul Palanca, raionul Călărași, Tatiana Popa: „E o liniște și o pace sufletească, e o viață… o viață frumoasă”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Duminica mereu a avut ceva special, inexplicabil, o energie și un suflet aparte. Este o zi menționată adesea în folclor, poezii, cântece, în Cartea Cărților… și ziua pe care o așteptau toți oamenii ca în sfârșit să se odihnească de la munci. Poetul Grigore Vieru scria: ,, … eu așteptam să vină duminica din nou; ca tu, măicuță dragă, spinarea să-și dezdoi și să mai stai acasă cu tine și cu noi.”

Duminica, 8 iulie, din dorința de a cunoaște locuri și mai ales oameni noi despre care să vă povestim și domniilor voatre, dragi cititori, am ajuns în satul Palanca, raionul Călărași, cam la aproximativ 60 de km de Chișinău. Ne-am pomenit într-un loc în care timpul s-a oprit, înconjurat de mult verde, desprins parcă dintr-o filă de poveste.

 Omul sfințește locul

Am ajuns la muzeul „Casa Părintească”, loc cu suflet părintesc și spirit autentic. Și cum omul sfințește locul, vorba proverbului, frumusețea muzeului se datorează Tatianei Popa, proprietara acestuia.

Caldă ca o duminica din miezul verii, așa am simțit-o pe Tatiana Popa, chiar din momentul când ne-a deschis poarta gospodăriei sale. O bătrânică de 80 de ani cu un chip luminos și blând. Deși dorea să se odihnească, ca o gazdă primitoare ce este, ne-a invitat în curtea casei părintești, ne-a așezat pe-o laiță și ne-a povestit despre cum a devenit casa familiei  muzeu și centru de artizanat.

De profesie este culturolog, a lucrat la o stațiune balneară, se ocupa de terapie prin artă, a condus timp de zeci de ani ansambluri vocale și a semănat dragostea de artă și cultură în mediul tinerelor  generații. De aproape două decenii oferă oamenilor posibilitatea să se unifice cu tradițiile și obiceiurile strămoșești în gospodăria în care s-a născut. Chiar dacă cruzimea unor timpuri au  despărțit-o mulți ani de aceasta.

 „Este casa părinților și buneilor mei. Aici în 1912 s-a născut măicuța mea. Tot aici m-am născut eu, dar din 1945 (eu aveam 3 ani), noi am fost izgoniți din cauza represiilor care au nimicit fiecare a treia familie. A fost nimicită și a noastră. Pe atunci așa era sistemul sovietic și, din 1945 până în 2000, aici a fost centrul NKVD, primăria colhozului, sovhozului și abia în 2000, după reabilitarea tăticului post-mortem, am obținut casa conform legii de a li se întoarce averea represaților. S-a făcut foarte mult. Am intrat în ruine. Aici totul era devastat. Podurile prin camere căzute, acoperișul dărâmat…”, ne-a mărturisit cu jale femeia.

Mărturiile trecutului, avuția prezentului

După ce au locuit prin mai multe sate, atunci când au redobândit casa, Tatiana Popa a vrut să o readucă la viață pentru ca mama sa să treacă  poarta spre eternitate din casa ei. Lucru care nu s-a întâmplat, însă atunci a decis să păstreze vie amintirea părinților nu doar în gând, dar și în cele ce o înconjoară.  Mai mult, să o împărtășească cu alții.

După lagăr, până în 1968, ne-am purtat din sat în sat, nu aveam dreptul să locuim mai mult de doi ani undeva. Am cumpărat o căsuță bătrânească unde au și decedat părinții. Am deschis acest centru de artizanat care este și muzeu, dar în afară de manechinele îmbrăcate în portul popular aici nimic nu amintește că este muzeu. Este intenționat făcut așa, de parcă stăpânul de la sfârșitul secolului al XIX-lea a ieșit nu demult din casă. Ca vizitatorul care va păși în casă să se pomenească în atmosfera strămoșilor și iată așa ne pășesc câte unu-doi pragul. Din 2005 eu de acum locuiesc aici. Eu sunt stăpână pe toate”, ne-a spus gazda.

 Altarul vieții… vatra părintească

Tatiana Popa recunoaște că a întâmpinat dificultăți, însă a continuat să muncească și să facă ceea ce îi spunea sufletul.  Câțiva ani în urmă, se percepea o taxă de intrare pe teritoriul muzeului, însă acum nu mai este așa. Cei care pășesc pragul „Casei Părintești” lasă cât consideră de cuviință.

 „Am înregistrat o organizație non-guvernamentală obștească, cu ajutorul micilor granturi europene am putut revitaliza casa, am putut renova, am creat condiții pentru lucru artizanal în ateliere. Până la pandemie era dezvoltat mult turismul aici, iar după pandemie nu îmi mai doresc așa ceva. Fluxul era prea mare. Atunci se șterge noțiunea de casă părintească. Casa părintească e atunci când intră un grup mic sau o familie care să stea să savureze atmosfera, nu să treacă forfotă încolo și încoace, este un sentiment pe care vreau să-l simtă fiecare. De aceea eu puțin îmi schimb conceptul de vizită”, ne-a comunicat stăpâna muzeului.

Tatiana Popa a reușit să facă din gospodăria familiei nu doar un „altar” pe care să-l admiri, dar și un loc care să găzduiască multe activități:

 „Se  fac diferite ateliere aici. Instruim copiii satului în domeniul artistic artizanal, femeile neîncadrate în câmpul muncii. Am revitalizat tehnologia pierdută a țesutului covorului în „bunghi” din secolul al XII-lea, plus renașterea tradițiilor și obiceiurilor în casa părintească de la țară. Noi facem școli de vară cu copiii satului, lucrăm în fiecare sâmbătă. Și avem curtea mare care este un loc de agrement unde este un foișor. Pe timpuri noi primeam la plăcinte. Mai este și o căsuță în copac – un vis al copiilor.

 Plante biblice în umbra bisericii

Tatiana Popa bucură vizitatorii nu doar cu obiectele artizanale pe care aceștia pot să le confecționeze, dar și cu diferite plante pentru ceai pe care le crește în grădină. Doritorii pot procura plante uscate de gospodină sau câte vreun borcan cu cea mai gustoasă dulceață, la fel preparată de stăpâna casei.

 „Cresc în grădină și plante biblice, medicinale pe care le usuc aici, pe care oamenii pot să le cumpere. Propun șiiferite dulcețuri și gemuri pe care le prepar din diferite pomușoare din grădină. Aici e liniște și pace sufletească. Nimic altceva.”, ne-a împărtășit Tatiana Popa.

Chiar lângă gospodăria bătrânei se află biserica din lemn „Acoperământul Maicii Domnului”, un locaș de câteva sute de ani. Aceasta ne-a spus că biserica a fost mutată din cimitirul din apropiere, iar lumea din sat este derutată că i-a fost schimbat locul: „Biserica a fost distrusă, ulterior recondiționată. Sunt marcate bârnele care au fost de la început și cele pe care le-au pus când au recondiționat-o.  Slujba se face o dată la trei săptămâni, pentru că avem un preot la patru sate. Următorul proiect la care mă gândesc ar fi un parc istoric, unde pe vatra bisericii de lemn să fie puse toate monumentele străvechi din secolul al XIX-lea. De făcut aleea acestor cruci cu flori, de revitalizat crucea eroilor din 1914. Conceptul eu îl am, acum mă gândesc unde îl pot da ca să se unească lumea care ar vrea să se implice.

 Întoarcerea la rădăcini

Tatiana Popa este un promotor veritabil al valorilor, tradițiilor și obiceiurilor noastre. A muncit cu abnegație și continuă să împărtășească din ce cunoaște celor tineri și bătrâni. Fie prin muzeul pe care îl deține, fie prin cărțile pe care le-a editat.

Eu vreau să vă zic ca mă simt fericită. Asta este dăruire de sine și vine din vechi străvechi. Nu am copii, dar am nepoți de la soră cărora trebuie să le las moștenire, așa o moștenire frumoasă. Apare și-n viața tinerilor un moment de reîntoarcere la rădăcini. Cred eu în asta. Poate nu în modul în care am făcut eu, dar sper că va fi o continuitate. E o liniște și o pace sufletească, e o viață… o viață frumoasă. Oamenii când vin aici spun că simt un fel de reîntoarcere la rădăcini și sper că va fi continuitate”, ne-a spus femeia cu o speranță nutrită-n suflet.

Tatiana Popa ne-a făcut o mică excursie prin casa ei. De parcă ne-am fi teleportat în timp, așa cum a spus și ea de la începutul discuției, stăpânii parcă ieșiseră din casă recent. Bogăția pe care o au cele câteva camere nu poate fi descrisă în cuvinte. Poate fi doar admirată ore-n șir.  Autenticitate, suflet și multă lumină, miros de smirnă, de tămâie și de busuioc proaspăt. Exact ca în duminicile de altădată.

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE