Unde dai și unde crapă

317
0

Agresiunea rusă în Ucraina nu a estompat și nici nu a marginalizat crizele globale sau conflictele ce se pot globaliza dacă nu sunt eradicate din fașă. Ba dimpotrivă! Pretențiile Beijingului la hegemonie într-o bună parte a Pacificului, problema Taiwanului, provocațiile nord-coreenilor etc. își găsesc în continuare loc pe agenda marilor jucători mondiali.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Una dintre cele mai încurcate situații se înregistrează în Orientul Mijlociu. Forța motrice a conflictelor de acolo este Iranul. Pe de o parte, acesta susține mișcări teroriste și insurgente care animă războiul din Siria și eterna dispută palestiniano-israeliană. Pe de altă parte, continuă să lucreze la crearea unei bombe atomice proprii, care ar schimba radical raportul de forțe în regiune. Dispunând de armament nuclear, Teheranul ar putea acționa ca Rusia lui Putin, adică fără teama de a se confrunta „pe teren“ cu trupele NATO în cazul în care va ataca deschis un stat vecin.

De altfel, tocmai șantajul nuclear practicat de Kremlin i-a făcut pe liderii lumii civilizate să înțeleagă cât de periculos ar putea fi un Iran cu bombă atomică. Un fel de Kremlin islamist, cu idei teocratice și poate chiar mai intolerant și deci mult mai „ok“ cu exterminarea „infidelilor“ decât laicul regim militarist de la Moscova. Lăsați de capul lor, ayatollahii și servanții civili ai acestora sunt capabili să declanșeze un adevărat măcel în această parte a Asiei, scopul lor declarat fiind distrugerea Israelului ca țară și nimicirea evreilor ca popor, dar și înfrângerea aliaților/ partenerilor SUA din regiune.

Vizita recentă a lui Joe Biden la Ierusalim arată că americanii vor să urgenteze procesul de „cumințire“ a ambițiosului imamat șiit. Și de data aceasta, președintele american a confirmat, alături de prim-ministrul israelian, Yair Lapid, disponibilitatea de a interveni în forță dacă diplomația, sancțiunile și presiunile nu vor da roade. Amenințările cu recursul la forță au fost mai puțin voalate ca oricând și, rostite de Biden în persoană, au sunat credibil. Să ne amintim că, acum câțiva ani, democrații americani aveau păreri diferite în această chestiune, criticându-l acerb pe republicanul Trump care a retras, în 2018, America din acordul de „neproliferare“ semnat de iranieni cu trei ani mai devreme. Evident, dacă Biden reia, fie și parțial, retorica trumpistă cu privire la Teheran, nu o face din admirație pentru fostul său rival, ci din considerente mult mai judicioase și îndelung cumpănite de clasa politică de la Washington.

Cât de reușită a fost vizita președintelui american în Orientul Mijlociu vom afla abia după ce se vor consuma negocierile lui cu partenerii saudiți, îngrijorați și ei de poftele și apucăturile Teheranului. Tot la Riad se va discuta și dureroasa problemă a prețului la barilul de petrol. „Dureroasă“ pentru occidentali și restul lumii, desigur, căci pentru saudiți este prilejul ideal de a solicita unele concesii politice și economice de la americani. Cooptarea Riadului la riposta antișiită este însă esențială, întrucât limitează spațiul de manevră al Iranului. Iar dacă Turcia depășește animozitățile ei cu Israelul (războiul continental din Europa se pare că a grăbit și această apropiere neașteptată), se prefigurează condițiile ideale pentru o alianță politică și, poate, militară imposibil de imaginat acum câteva luni între israelieni, americani, turci și saudiți, plus aliații din regiune ai acestora.

Ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu ilustrează pe deplin expresia „unde dai și unde crapă“. Atacând Ucraina, Moscova a mizat pe slăbiciunea Vestului și a crezut că, astfel, începe o adevărată ofensivă împotriva occidentalilor „decăzuți“, la care se vor ralia, cu timpul, și alte țări dornice să se răzbune pentru „umilința“ lor istorică (Iran, China etc.). În consecință, regimul putinist s-a ciocnit cu răspunsul ferm al Occidentului nu numai în chestiunea ucraineană, ci și în chestiunea orientală, adică acolo unde Rusia a avut întotdeauna un cuvânt greu de spus. Împotmolirea armatei ruse în Ucraina și căderea întregii țări sub sancțiuni a restrâns capacitatea Kremlinului de a interveni și ajuta Iranul. Nici prin lobby-ul la curțile, de regulă, împăciuitoare și cam antiisraeliene ale vest-europenilor, nici prin susținerea inițiativelor și aventurilor dubioase ale imamilor războinici în zonele lor de maxim interes: Palestina, Liban, Siria.

Aferim!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here