Dor de Alexei Marinat

Mi-a fost dor de dumneavoastră, Maestre. Mereu îmi revin în memorie acele clipe rare de la vilă, când reușeam să ne vedem, când schimbam o îmbrățișare caldă, ca între tată și fiică. Aproape că uitasem licărul ochilor albaștri, pe care atunci îl căutam. Mi se opunea cu înverșunare și nicicum nu dorea să cedeze lentila impunătoare a ochelarilor din os masiv. Nu pot afirma că mi-am ostoit dorul, dar v-am regăsit în portretul pictat de Aurel David* și m-am bucurat. Sunteți acel pe care-l cunoscusem mulți ani în urmă. Poate chiar mai tânăr. Pictorul v-a prins în detalii exacte. Anume cătătura ușor harțăgoasă… asta se vede din portret. Harțagul vă este principala trăsătură de caracter, care nu poate fi camuflată. El răsare din interior. Se expune sau se ascunde, nici nu contează… îl trădează bărbia plină de fermitate. Încrederea în forțele proprii. Aș zice că și poziția pe care ați luat-o în acel portret vă este caracteristică. Una preferată. Știu. O privire furișată uneori vede mai multe decât i se arată uneia directe. Iar buzele strânse, ele sunt  așa pentru că ați învățat să tăceți. Uneori e absolut necesar să știi să taci, mai ales când te deportează, când nu se știe unde și cum vei mai reveni, dacă vei mai reveni. Dar timpurile vitrege nu v-au vitregit. Ați revenit la natura sfătosului, dată de la Dumnezeu.

Aurel David a mai reușit o performanță care nu trebuie trecută cu vederea. A reușit să vă descopere și să picteze într-o gamă cromatică specială o tensiune a mâinilor rar întâlnită. Mâini muncitoare, foarte muncitoare. Pentru că a scrie, a rescrie, a redacta este o muncă colosală. Doar cel care nu știe ce înseamnă scrisul de mână nu va înțelege și nici nu va aprecia la justa valoare tensiunea mâinilor obosite frumos, ce odihnesc cuminte pe o cergă țesută în casă. Mă bucur nespus de mult că v-am regăsit în acest portret pictat cu atâta dăruire și măiestrie de Aurel David. Având portretul în față, am senzația că iar suntem împreună.

Mihaela PERCIUN,

scriitoare, muzeograf