„Culoarea îmi dă forță, viață, mai ales în zilele triste”

285
0
Galina Vieru, la expoziția „Podoaba veșniciei” Foto: Europa Liberă

Interviu cu Galina Vieru, pictoriță, Chișinău

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Dragă Galina Vieru, ce culori vă oferea locul de baștină, în copilărie – care erau culorile dominante din satul Dvs., Puțintei, r. Orhei? De mică ați simțit forța culorii?

Oglinda lacului din grădină, cel mai frumos cer, fețele caselor din sat, cupolele bisericii, m-au învățat să iubesc culoarea spiritualității – albastrul. La țară găsești tot spectrul cromatic în cele patru anotimpuri, dar legătura psihologică cu unele culori se reflectă în pictură cu trecerea anilor.

Cine v-a îndemnat să faceți studii de pictură? Unde, la ce școli, facultăți ați studiat?

Desenez, aș putea spune, din fașă, prima expoziție fiind autografele de pe pereții casei. Întotdeauna am visat să devin artist, dar cel mai mult m-a ajutat pentru a-mi împlini dorința tata. De la el am moștenit dragostea și înclinația pentru creația plastică.

Școală de arte mi-a fost atelierul unchiului meu care era pictor. Serile, desenam cu tăticul pe foile de A1 pe care îmi dezlănțuiam imaginația. M-au influențat mult și lecturile cu mama. Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității de Stat „Ion Creangă” m-a găzduit în cei cinci ani de studii cu frecvență la zi, timp în care m-am hotărât să fiu pictor. Apoi în aceeași instituție, imediat după absolvirea facultății, am urmat studii de Masterat.

Când a apărut tema caselor de la țară în creația Dvs.? Unde vă documentați? Unde căutați case tradiționale deosebit de frumoase pentru a le picta? Dați-mi câteva exemple de case deosebite, descoperite de Dvs. Credeți că le salvați, pictându-le?

Din studenție reflectam acest subiect în schițele și căutările mele. Probabil, întotdeauna m-au pasionat, deoarece mediul în care mi-am format personalitatea a avut un impact major. Teza de Masterat a oglindit arhitectura vernaculară și coloritul textilelor tradiționale din zona Moldovei. Apoi ușor, lin, am dezvoltat firul caselor albastre, deoarece e o chemare lăuntrică.

În week-end, de obicei, merg în diferite sate pentru a-mi umple sufletul cu pace și pentru a mă documenta. Câteva din cele mai frumoase case le-am descoperit în zona Orheiului, în satele Furceni, Ivancea, Mașcăuți. Satul meu de baștină mai păstrează unele, dar am mers și în alte raioane, localități, precum Călărași, Criuleni, acolo am găsit bijuterii pe care mă strădui să le salvez pictându-le, căci multe au îngenuncheat deja. Îmi propun ca generația care vine să cunoască esteticul arhitecturii satelor prin artă, căci în realitate soarta acestor case e una vitregă.

Cum arăta casa Dvs. părintească? Ea există și acum?

Suntem de o vârstă. E o casă mare, frumoasă, tencuită, cu brâu și fuste albe pe sub geamuri și decorată cu maci roșii de mama. Casa a fost ridicată de doi profesori, părinții mei. În fiecare anotimp aceste flori firave luminau pe zidurile casei. După nașterea mea familia a intrat în casă nouă.

V-a afectat migrația? Ați avut gânduri de a pleca din locurile natale, pentru un trai mai bun?

Am avut, dar dragostea și grija pentru părinți și țara mea, devotamentul pentru artă, m-au ținut acasă. Am vrut ca băieții mei să crească cu bunicii, cu vocea și chipul bunilor de sărbători alături, pentru a avea cele mai frumoase amintiri despre ei.

Costumul național cum a intrat în pictura Dvs.? Unde găsiți costume, cămăși, marame tradiționale care vă inspiră?

Cel mai mult mă inspiră femeile zilei de azi, care dincolo de realitățile dure, găsesc timp, pasiune și brodează ii. Ii autentice, fir la fir și semn la semn.

Mă inspiră și colecția de costume populare de patrimoniu a Muzeului Național de Etnografie, dar o pictură poate apărea și după ce văd un simplu om luminos în straie de sărbătoare.

Aceste cămăși brodate cu rugăciuni, gânduri, povești de viață, poate destine, au intrat în pictura mea prin naturile statice, în care doream să povestesc despre dorul și setea de valori a națiunii noastre.

De la ce pictori mari ați învățat să cercetați, să studiați, să reprezentați în imagini filonul tradițional? Ați avut maeștri care v-au îndrumat?

Mi-aș fi dorit să am mentori, dar am parcurs această cale singură. Desigur, există personalități sonore în artă pe care le admir, a căror creație are impact asupra a mii și mii de oameni, dar eu am mers singură pe calea mea. Uneori mi-a fost trist, alteori poate frică, dar iată că acest parcurs în liniștea sinelui meu m-a zidit ca pe o casă albastră.

De unde ați luat curajul de a pune în tablouri buchete mari de flori alături de cămăși, straie naționale? Nu vă temeați, inițial, că e prea multă culoare în astfel de pânze? Cum le echilibrați?

M-am detașat de păreri străine, de frici, de îndoieli și am învățat să pictez cu lumea mea interioară. Am înțeles că libertatea în artă e să fii sincer. Alegând culorile, subiectul, ritmul, ascult lăuntricul, intuiția, acea parte din mine care știe mai bine decât mintea ce este cu adevărat frumos. Mie culoarea îmi dă forță, viață, mai ales în zilele când norii cenușii ai realității te fac să fii trist.

Echilibrul vine de la sine. În fața șevaletului sunt propriul critic și propriul creator.

Câte lucrări include expoziția actuală de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN), cu genericul „Podoaba veșniciei”?

Podoaba veșniciei” cuprinde 37 de lucrări.

Cum e receptată seria dedicată Ucrainei?

Când emoțiile curg din pânze, fiecare privitor simte în felul lui, dar simte. Dacă o creație este vie, transmite un strigăt al sufletului sau un manifest, artistul se conectează cu privitorul, iar gândurile lor fuzionează, așa cum în acuarelă fuzionează două culori. Seria dedicată Ucrainei a fost primită de societate cu lacrimi și flori, deoarece durerea și empatia poate fi transmisă și prin pictură.

Unele lucrări sunt un fel de scrisori de dor din Paris, Viena, Londra. Ați fost în aceste orașe?

Am fost doar la Paris și dorul pe care l-am pictat înainte de a pleca l-am găsit viu acolo. E un lucru ciudat, poate straniu acest joc al ceea ce simți cu ceea ce urmează a fi, dar e absolut minunat. În acest oraș am descoperit atâta frumusețe și atâta dor de Moldova, încât îl voi mai picta cu siguranță iar și iar.

Unde locuiți, unde vă este atelierul?

Locuiesc în inima Chișinăului, iar atelierul e pe un umăr al acestui oraș, la Telecentru.

Aveți familie, doi fii. Când reușiți să le faceți mâncare, să îngrijiți de gospodărie?

Familia mea mă înțelege și îmi oferă timp pentru a crea. Băieții au învățat să gătească ceva ușor, să facă ordine prin casă, iar soțul uneori ne alintă cu cine foarte gustoase. Mă strădui să le reușesc pe toate, să păstrez echilibrul în familie, căldura, lumina, dar timpul pentru artă ni se dă de sus și cred că trebuie respectat acest curs al vieții.

Vindeți în permanență lucrări? Trăiți din pictura Dvs.?

Pictura e dragostea și pâinea mea. E sursa stabilă de venit care mă convinge că procentul oamenilor care simt setea de artă, totuși, e în creștere și asta bucură și motivează un artist.

Până când putem vedea expoziția de la muzeu? Care e mesajul Dvs. pentru public?

Expoziția va dura până la sfârșitul lunii septembrie. Mi s-a solicitat să prelungim termenul, probabil așa va fi. Voi anunța.

Cu toată ființa mea vreau ca Moldova să fie cunoscută în întreaga lume prin artiștii și oamenii săi de valoare. Primul pas ar fi ca întreaga societate să-i cunoască. Azi, când griurile vieții ne țin în suspans, o evadare spre lumină și bucurie este arta. Să ne citim autorii, să ne aplaudăm artiștii și actorii, și să ascultăm mesajele tăcute ale picturii ce pot răsuna în noi mai tare decât orice melodie.

Cu inima deschisă vă invit să vizitați expoziția personală de pictură ,,Podoaba veșniciei”, pe care am pictat-o purtând în suflet chipul casei albastre, câmpul iei brodat, satul cu-a lui veșnicie, dorurile noastre.

Vă mulțumesc pentru interviu și mult succes în continuare!

„Duminica mare” de Galina Vieru

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here