Miting împotriva reformei din învățământul superior. „Modernizare – da! Absorbție – nu!”

918
0

Joi, 7 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizat un miting de protest al Universității Agrare și Universității de Stat din Tiraspol față de reforma din învățământul superior, care prevede comasarea unor instituții. De asemenea, membrii Sindicatului „ȘTIINȚA” și angajații Institutului de Istorie au hotărât să se solidarizeze cu acest protest, pentru a demonstra dezacordul față de hotărârea Ministerului Culturii și Cercetării (MEC) de a reorganiza institutele de cercetare prin absorbție de către universități.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La evenimentul de protest s-au adunat câteva sute de cadre didactice, studenți și oameni de știință.

Ne-am adunat aici cu toții ca să ne exprimăm dezacordul față de reforma Ministrului Educației și Cercetării. Noi nu suntem contra reformelor, întrucât conștientizăm necesitatea lor, dar suntem contra modalității în care se aplică. Suntem contra mecanismului propus de către minister. Noi considerăm că universitățile merită o atitudine corectă din partea autorităților Republicii Moldova. Universitatea Agrară este afectată de aceleași probleme demografice ca și întregul sistem de învățământ superior din Republica Moldova, însă reducerea numărului de studenți la programele cu profil agrar trebuie stopată prin măsuri de sporire a atractivității acestor programe. În acest sens, avem nevoie atât de susținerea statului, cât și de susținerea întregii societăți, inclusiv prin investiții mai mari în învățământul agrar. Afirmăm cu responsabilitate că Universitatea Agrară din Republica Moldova trebuie să fie modernizată, reformată, dar nu lichidată. Așteptăm o deschidere din partea Guvernului, o reformulare a acestei strategii, cu discutarea subiectului la nivel de colective și instituții vizate”, a menționat un reprezentant al Universității Agrare, în debutul mitingului.

Alături de acesta, participanții au scandat: „Modernizare – da! Absorbție – nu!”.

Ulterior, cu un mesaj a ieșit Liuda Procopii, președinta organizației sindicale a Universității de Stat din Tiraspol.

Așa-numita modernizare care a început acum a fost făcută într-un timp foarte favorabil pentru cei care au pornit-o, fiindcă credeau că studenții și profesorii sunt în vacanță, vor face ce vor face și ne vor distruge. Dar iată că profesorii au fost solidari, pentru că sunt responsabili de ceea ce fac, pentru că sunt credincioși și devotați universităților în care activează de mulți ani”, a spus Liuda Procopii.

Se lucrează din umbră”

De asemenea, Petru Tomița, decanul Facultății de Economie din cadrul Universității Agrare, doctor în științe economice și profesor universitar, și-a manifestat indignarea față de reforma propusă de MEC, menționând că problemele din sistemul educațional trebuie rezolvate de cadrele didactice, și nu de politicieni.

De o săptămână Republica Moldova este bulversată. Toți cei care iubesc țara se închină Universității Agrare pentru că timp de nouă decenii instituția noastră a avut grijă ca acest popor să fie hrănit la timp și calitativ. Absolvenții noștri sunt demni de apreciere, fiindcă, în condiții grele de secetă, de creștere bruscă a prețurilor la materia primă, continuă să muncească în câmp. Cu regret, încerc de o săptămână să caut cine sunt autorii acestui proiect de lege. Se lucrează din umbră și se înșală în presă. De ce politicienii se amestecă în lucrurile care nu le aparțin lor? Comunitatea academică trebuie să soluționeze aceste probleme. Noi avem profesori, doctori, savanți în toate instituțiile de învățământ din țară. De ce nu sunt ascultați aceștia?”, a declarat Petru Tomița.

Sperăm că actuala guvernare ne va permite să supraviețuim”

Dr. Rita Munteanu, cu o experiență de muncă de peste 17 ani în cadrul Universității Agrare, a spus în timpul mitingului că susține inițiativa unei reforme în domeniul învățământului superior, însă într-o altă formă.

Suntem un stat agrar, iar realitatea obiectivă ne arată că viitorul nostru este intrinsec legat de agricultură. Absurditatea așa-zisei reforme a învățământului superior constă în faptul că dorește să lipsească un stat agrar de unica instituție de profil. Universitatea Agrară furnizează pe piața muncii cadre necesare economiei naționale. Timp de nouă decenii am supraviețuit în fața mai multor încercări, sperăm că actuala guvernare ne va permite să supraviețuim și în fața acestei reforme, pe care noi o susținem, dar într-o altă versiune. Suntem învinuiți de calitatea joasă a pregătirii pe care o oferim studenților. În opinia mea, acesta nu este un argument plauzibil. Cum au măsurat cei de la minister calitatea pregătirii studenților noștri? Care au fost criteriile? Numărul lor, notele lor, numărul de angajări pe specialitate? Ba bine că nu. Ministerul Educației consideră că Universitatea Agrară și celelalte universități aflate în vizor nu oferă calitate, deoarece nu ne aflăm prea sus în rating-ul internațional al universităților. Însă, dacă tot vine vorba de rating, aceeași logică trebuie aplicată și în cazul calității guvernării, la care Republica Moldova tot nu se află la nivel”, a menționat Rita Munteanu.

Sunt mulțumit de condițiile și metodele de predare”

Reporterul „Gazetei de Chișinău” a solicitat și opinia unor studenți care au participat la miting, și care la fel nu sunt de acord cu schimbările propuse.

Ne-am adunat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale pentru a menține Universitatea Agrară independentă și să poate activa în continuare. Acesta este viitorul Republicii Moldova, care este, de fapt, un stat agrar. Sunt mulțumit de condițiile și metodele de predare în cadrul instituției. Avem profesori competenți care predau din inimă pentru studenți, laboratoare noi, dotate după standarde înalte”, a spus, pentru „Gazeta de Chișinău”, Cătălin Ursachi, student în anul întâi la Facultatea de Agronomie.

Reforma din învățământul superior „lezează drepturile minorităților etnice”?

Reporterul nostru a mai discutat cu reprezentanții Universității de StatGrigore Ţamblac” din Taraclia și ai Institutului Patrimoniului Cultural, care sunt nemulțumiți de decizia MEC privind „absorbția” Universității din Taraclia de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Potrivit lor, această reformă este „o lezare a drepturilor minorității etnice bulgare”.

Bulgarii din Republica Moldova resping vehement proiectul de hotărâre a Ministerului Educației și Cercetării, care vizează absorbția Universității din Taraclia de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. Noi legăm această reformă de lezarea drepturilor naționale ale bulgarilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Autoritățile trebuie să înțeleagă că se creează un conflict diplomatic cu Bulgaria, pentru că funcționarii Ministerului Educației și Cercetării au încălcat un document important – Acordul dintre Guvernele statelor noastre, care prevede acordarea asistenței Universității din Taraclia. Aici este clar stipulat că doar la înțelegerea reciprocă a părților semnatare se pot efectua anumite schimbări. Nu este bine ca o țară care pretinde să fie membră a Uniunii Europene să încalce din primele zile un acord internațional, dar și drepturile minorităților naționale ale bulgarilor. Întrucât, pentru bulgari, Universitatea din Taraclia este un factor de dezvoltare culturală, deoarece în cadrul instituției se învață limba și literatura bulgară, se pregătesc învățători și profesori pentru instituțiile de învățământ în satele unde trăiesc bulgari”, a menționat pentru „Gazeta de Chișinău”, Ivan Duminica, doctor habilitat în istorie.

Amintim că, pe 27 iunie, MEC a anunțat printr-un comunicat de presă despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din R. Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE