Şi-a dat fecioria, i-a iertat datoria

Comunist prin convingere, bun şi prietenos cu toată lumea, Vasile Nicoară se număra printre fruntaşii satului. Avea omul casă, nevastă ascultătoare şi o copilă, Anişoara, venită târziu pe lume, pe care dorea s-o facă fericită. Vasile lucra profesor de matematică, iar Maria, soţia lui, – contabilă la cârmuirea colhozului. Când colhozurile s-au destrămat, Vasile şi-a vândut gospodăria şi a trecut cu traiul în centrul raional. Locuia într-un apartament modest cu două camere. Anişoara avea atunci nouă ani.

Şi cum vremurile se schimbaseră, şi cadrele didactice nu-şi ridicau salariile cu lunile, Vasile a considerat că nu mai are rost să-şi irosească sănătatea în şcoală. Priceput la orice lucru din gospodărie, s-a angajat într-o brigadă de construcţii cu care a plecat la câştig în Federaţia Rusă.

Lăcomia nu are limite

Peste un an, s-a întors cu o sumă frumuşică de bani. După ce au făcut sfat în familie, au cumpărat un apartament spaţios în centrul orăşelului şi o casă la curte la periferie. Să stea banul grămadă – şi-au zis. Peste câteva luni, a plecat din nou în Rusia şi din nou s-a întors cu plinul. Cum duceau o viaţă simplă, acest venit le-ar fi fost de ajuns pe mulţi ani înainte, dacă poftele n-ar fi crescut.

Maşina pe care o aveau, cu toate că era în stare bună, au vândut-o şi şi-au cumpărat una de lux. Urât şi demodat li s-a părut acoperișul casei în care trecuse să locuiască, l-au schimbat. Apoi au pornit reparaţii capitale în cele două apartamente, în unul din ele intenţionând să deschidă un salon de frumuseţe.

Într-o zi, banii s-au terminat, dar nu şi reparaţiile. Au luat un împrumut de la bancă, au mai împrumutat cu dobândă şi de la persoane particulare, convinşi fiind că, în scurt timp, vor întoarce datoriile. Dar socotelile de acasă nu se prea potrivesc cu cele de la târg.

Dumnezeu nu bate cu bățul

După ce au finisat reparaţiile, Vasile a plecat din nou în Rusia. De astă dată, şi-a tocmit singur o brigadă mai mult din rude apropiate. Avea un gând ascuns Vasile cel bun şi prietenos cu toată lumea – să-i înşele de bani pe coechipieri. Aşa a şi făcut. El fiind şeful, a reţinut de la fiecare aproape jumătate din câştig.

Bieţii oameni au crezut că atât li s-a cuvenit şi s-au întors mulţumiţi acasă. Numai Vasile nu era mulţumit, pentru că suma acaparată prin viclenie după trei luni de muncă îi acoperea doar o parte din datorii. Peste alte câteva luni, Vasile a plecat din nou cu aceeași echipă în Rusia. Acum însă Vasile a întrecut de tot măsura.

După aproape patru luni de muncă, el le-a spus oamenilor că patronul are pretenţii la calitatea lucrărilor şi nu le plăteşte niciun ban şi, dacă vor să scape cu viaţă, să spele putina cât nu-i târziu, căci patronul e un mare bandit şi ar putea să-i îngroape de vii în ciment ca să nu mai ştie nimeni de ei.

Tărăşenia a ieşit însă repede la suprafaţă, or Dumnezeu nu bate cu băţul. Vasile a urcat în podul grădiniţei la care au muncit să-şi ia chipurile un instrument de lucru pe care-l uitase. Când a dat să coboare, a lunecat de pe scară şi a căzut. În mânile lui se aflau peste 90 de mii de euro – salariul tuturor băeţilor din echipă…

Lovit rău de tot la cap, s-a chinuit Vasile Nicoară prin spitale un an şi ceva, apoi a închis ochii. A lăsat o fiică de 21 de ani, o soţie îndurerată şi peste 100 de mii de euro datorii. De necaz, Maria s-a îmbolnăvit şi, în câteva luni, s-a topit şi ea ca o lumânare.

Rămasă singură, Anişoara a fost nevoită să vândă apartamentul cu salonul de frumuseţe neterminat, maşina, casa, plătind datoriile la toţi oamenii care i s-au adresat. Era convinsă că a onorat toate contractele autentificate la notar.

Retrasă în apartamentul modest, se gândea cum să trăiască simplu mai departe. Lucra la o bancă din orăşel. Devenise foarte economă şi chibzuită. Începuse să pună de o parte bani cu care să poată face o nuntă atunci când se va căsători, fără ca să intre în datorii. S-a jurat că va mânca pâine cu apă dacă va fi cazul, dar nu va împrumuta niciodată un bănuţ.

Dornică de fericire, visa la o dragoste pe care încă nu o întâlnise. Avea un prieten foarte drăguț şi foarte liniștit, care crescuse la orfelinat, dar nu erau decât prieteni. Seninătatea iubirii care să-i trezească fiori de senzualitate se ţesea doar în gândurile ei.

Într-o seară, cum stătea ea aşa gânditoare la geam, meditând asupra viitorului, a zbârnâit telefonul. La celălalt capăt al firului o voce plăcută de bărbat a întrebat: „Apartamentul familiei Nicoară?”. Anişoara a tresărit, neştiind ce să creadă.

După un schimb de vorbe, avea să-i cadă tavanul în cap când plăcuta voce de bărbat i-a spus: „Acum cinci ani tatăl tău a împrumutat de la tatăl meu 5 mii de euro. Aceştia sunt banii mei, câştigaţi cu greu în Australia. De atunci comisionul a crescut şi în prezent îmi datoraţi 30 de mii. Când mi-i întoarceţi?”.

„Am vândut totul, mi-a mai rămas doar fecioria”

Sărmana fată a încercat să-i spună tot ce s-a întâmplat cu familia sa, dar bărbatul i-a replicat: „Familia voastră, problemele voastre. Voi trebuie să-mi întoarceţi datoria. În caz contrar, vă iau apartamentul, aşa cum e stipulat în contract”. Bărbatul îi tot vorbea și o amenința, iar ea încetase să-l mai asculte.

Oricum nu mai înțelegea nimic din ce spunea. Capul îi vuia, înverşunarea din suflet pe părinţii care i-au dat viaţă creştea cu o încrâncenare de nedescris. Ce să facă, unde să se ducă?! A căzut în genunchi în faţa icoanelor, s-a rugat până a adormit pe covorul de pe podea. Şi oricât de straniu ar părea, acolo, la podea, a început să viseze visuri de iubire.

Dimineaţa, s-a trezit la uşă cu bărbatul cu chip frumos pe care îl îmbrăţişase inconştient în vis. După ce omul a trecut pragul şi i-a spus că a venit după datorie, Anişoara s-a simţit tristă şi dezamăgită. Tânărul avea o frumuseţe care tulbură inimile femeilor. Cu inima strânsă, Anişoara i s-a uitat drept în ochi: „Am vândut tot, nu mai am ce vinde. Mi-a mai rămas doar fecioria. Dacă o primeşti în contul datoriei, ţi-o ofer”.

„Ce mi-s 30 de mii de euro pe lângă fecioria ta!”

Au trecut minute lungi de tăcere. „La asta nu mă așteptam! Haide!”, i-a spus în cele din urmă necunoscutul pe un ton jucăuș, deschiindu-i bluza. Când i-a văzut chipul cu toate formele frumos rotunjite, un dulce fior i-a trecut bărbatului din creştet până în tălpi.

S-a prăbușit lângă ea și a început s-o mângâie. Un nu ştiu ce a făcut-o pe fată să-şi piardă cunoştinţa. Şi-a revenit în braţele lui. Erau goi amândoi. Mângâindu-i părul, el îi şoptea: „N-am ştiut că eşti atât de dulce, atât de fragedă şi atât de frumoasă! Ce mi-s 30 mii euro pe lângă frumuseţea ta, pe lângă fecioria ta?! Fac un duș repede și te las. Ne vedem diseară”.

Și a plecat. După ce baia s-a eliberat, s-a dus și ea, dar dușul nu a relaxat-o ca de obicei. Nu se simțea bine și nu-și dădea seama cu ce ar putea să se termine toată povestea asta. Ziua avea să fie lungă. A ieșit din apartament și s-a îndreptat spre locul de muncă cu dinții încleștați.

„Parcă-mi găsisem starea de spirit, trăiam din plin fiecare zi și acum, poftim! Ce-o mai fi și asta?!”, s-a întrebat pe tot parcursul zilei.

Cu neliniște în suflet se întorcea acasă. Seara era frumoasă și destul de caldă. La scara din bloc, chipeșul bărbat o aștepta cu un buchet de trandafiri albi și cu o sacoșă plină cu cumpărături. El a schițat un zâmbet când a văzut-o și i-a întins buchetul de flori.

Au întrat în apartament. Victor, așa îi zice bărbatului, a ajutat-o pe Anișoara să așeze masa. Au stat îndelung de vorbă la o cupă de șampanie. După ce au sorbit ultima înghițitură, stând în picioare, mâinile lui s-au așezat pe spatele ei, i-a deschis încetișor fermoarul bluzei, care a căzut la picioarele lor.

Apoi a luat-o în brațe și a așezat-o pe pat. I-a scos pantofii, blugii și o privea cu zâmbet pe buze și lumină în priviri. O privea cu adorație și admirație. A început s-o acopere cu sărutări, trezind dulci fiori și-n inima ei. S-au iubit pătimaș până când, îmbătați de iubire, au adormit unul în brațele celuilalt…

Tot răul este spre bine

Timp de o lună, Ana și Victor s-au iubit seară de seară, așa încât au ajuns să cunoască fiecare părticică a trupurilor lor, știau care mângâiere îl făcea pe celălalt să se înfioare, să freamăte de fericire.

Înnebuniți de bucurie, după o lună de nebunie frumoasă, au mers la altar.

De 11 ani conviețuiesc. De 11 ani expresia „Tot răul este spre bine” se repetă foarte des în casa lor. Au trei copii. Se iubesc sincer și cu pasiune. De fiecare dată când fac dragoste se bucură de o nouă plăcere, o nouă stare de spirit.

„Eram foarte supărată pe părinții mei când Victor a venit să-mi ceară datoria. Nu m-am gândit niciodată că așa o să vină fericirea în viața mea. Poate e rugăciunea mamei din cer. Fericirea noastră e întreținută de o relație lăuntrică, ce ne înnobilează. O alimentăm cu dragostea copiilor, cu o relație frumoasă cu oamenii din jurul nostru.

Când ajunsesem la zile negre, mama îmi repeta: «De multe ori ceea ce pare a fi un lucru mai puțin fericit sau favorabil, peste ceva timp poate deveni un lucru bun. O să fie bine». Și iată ce întorsătură frumoasă au luat lucrurile în viața mea! Dumnezeu mă iubește și ne iubește”, și-a încheiat povestea Ana.