Recent, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a intrat în posesia corespondenței scriitorului Vasile Vasilache (1926-2008), care acum se află în proces de documentare. Corespondența însumează peste 170 de scrisori, cărți poștale și un șir de telegrame adresate Mariannei Lomako, viitoarea sa traducătoare și cea de-a doua soție. Vasile Vasilache a cunoscut-o pe Marianna Lomako la Ialta, la începutul anilor 70, în timp ce se afla la Casa de creație a scriitorilor.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn vara anului 2008, am descoperit într-un cotlon al casei din str. A. Șciusev 79, unde locuise scriitorul Vasile Vasilache, câteva legături de scrisori, aranjate pe ani. Am simțit o mare emoție, căci descopeream o corespondență intimă și tăinuită a scriitorului, de a cărei existență cei de-ai casei nu aveau știre. Am avut un moment de ezitare privind publicarea lor, dar, după o discuție între copiii scriitorului, și cu asentimentul Mariannei Lomako, care păstrase scrisorile primite, a început munca asupra corespondenței. Ceea ce însemna descifrarea textelor scrise în limba rusă, mărunt și caligrafic, dactilografierea și traducerea lor în română.
Ar fi dorit Vasile Vasilache ca această corespondență să fie publicată? Se pare că da. Într-o scrisoare citim: „Și acum principalul: te citez: ascunde sau arde scrisorile mele… nu vreau ș.a.m.d…” Mie însă nu mi-e rușine de emoțiile mele curate, chiar de-ar fi ca mărturisirile să nimerească pe mâini străine! Când am citit cuvintele tale, m-am revoltat: dacă ăsta e adevărul adevărat… cam de ce ar trebui să ne rușinăm amândoi de pornirile adânci și curate!… Oare adevărul adevărat este ceva „monstruos”? La un moment dat, scriitorului îi vine ideea unui roman: „Acum îți scriu zilnic scrisori. Înseamnă că am un „roman epistolar”. Ar cuprinde: Tot ce știu despre noi amândoi, tot ce am măcinat/ frământat cu mințile noastre, cu trupurile… Toate suferințele, trăirile, despărțirile, revenirile… am întins din nou mâinile unul către celălalt, „iertând și dând uitării…”. Mi se pare că ar ieși o carte interesantă, zău… Titlul? Poste restante”.
Vasile Vasilache și Marianna Lomako și-au scris timp de 11 ani, din 1974 până în 1985. Publicăm aici una dintre scrisori în traducerea lui Victor Vasilache. Valoarea acestei corespondențe urmează a fi cercetată. Oricare ar fi abordarea – roman epistolar de dragoste, jurnal intim, schimb de idei, biografie, document de epocă, corespondența lui Vasile Vasilache prezintă un mare interes istorico-literar care ar rotunji portretul scriitorului.
17.10.1974
Marica, buna! La 4:15 (mai exact 16:15) am și ajuns acasă și… a început… Nu, nu a început nimic. Pur și simplu m-am retras în camera mea (ba nu! mai întâi am mâncat două ouă…) după care m-am apucat să-l citesc pe Beaudelaire. Îl am în franceză și în română, și acum hai să ne dumirim asupra subtilităților și nuanțelor. Un poet pentru toate timpurile, jur! E trecut de nouă – am asistat la scăldatul nepotului pe nume Theodor, apoi aflu că fiu-meu, după ce i-au dat numele nepotului și a fost înscris în actele de stare civilă, s-a răzgândit și voia să-l schimbe în Seraphim… Nu-i bai, las că vor veni și „seraphimii”… Lungimea – 56 cm, greutatea – 3.600 g – arată… foarte păros, buzos, năsos și mereu flămând – cam atât! Un sentiment ciudat – parcă-i al tău, dar și străin e în același timp… și atunci mă trece gândul – de-ar fi fost de-a dreptul al tău – cum ai fi țupăit ca un ied!
Marica, cum o să mi se facă greu pe suflet, o să-ți scriu, bine? Mă retrag din nou în găoacea mea, în literatură… Simt un fel de însuflețire și de alean – o dispoziție extraordinară pentru a lucra. Păi ce? Ce să-ți mai dorești? Nițică răbdare, nițică bucurie și toate vor merge bine…
…(Peste o zi) Îți mulțumesc că m-ai sunat – a fost atât de neașteptat-neprevăzut încât, recunosc, m-am pierdut cu firea… m-am purtat ca un cinovnic față cu subalternii săi.[…] Am făcut rost de o revistă extraordinară (două numere consecutive) de lit. străină (în română) dedicate Japoniei: un întreg univers! Imediat mi-am dat seama că mi-a scăpat să-ți propun numărul 7 al revistei „In. Lit.” (de la Moscova) din acest an, unde Fedorenko scrie despre Yasunari Kawabata.
… Încă ceva, te simt de la distanță, de parcă ai pulsa asupră-mi, dar nu încontinuu, ci cu fascicule de unde… Asemenea unui reflector care ba luminează, ba licărește, ba își filtrează lumina printr-un altul! Jur, e întocmai așa! Și pe loc îmi zic: e și firesc, – altfel nici că poate fi… căci… așa a fost să fie!.. Oricâte eforturi de voință am depune împotriva celor întâmplate, n-ai cum să scapi – încărcătura emoțională e o povară cumplită! Mă opresc aici, nici nu ar fi trebuit să pornesc vorba asta…
M-am bucurat nespus de bucuria ta: ai fost înmatriculată la GITIS (Institutul de stat de artă teatrală – C.V.).
Băbuie! Astfel s-au spulberat o mie de incertitudini – acum la „M-va” (Moscova – C.V.), la „M-va”, la „M-va”! Voi veni și eu încolo, dar înainte de plecare trebuie să vizitezi neapărat Chișinăul. E musai să mă vezi în bârlogul meu, căci eu pe-al tău l-am văzut.
Vreau să-ți fac rost și de un dicționar român-rus, și de un ghid de conversație, și de un manual de stenografie, și să-ți fac cunoștință cu prietenii mei de la Moscova care-ți vor da de lucru și te vor ține la curent cu evenimentele culturale din capitală. Iarna se pot vedea și asculta destule lucruri pe acolo. Și cunoaște! Iar la vară din nou Koktebel care – datorită ție, Kara Dag-ului, mării – mi-a devenit oarecum baștină și volnicie… întocmai!
Atât pentru moment, altfel risc să mă „afund în ridicullirism”!… Te sărut sălbatic – na, ca să știi! Uite-așa… doare? Așa, așa, încă o dată! Mai am voie? Ah… scuze, a venit moș Sfor!
P. S. Scrie-mi… ne vom scrie însă nu ca niște „instituții”: petiție-răspuns! Simplu… dacă ai chef – așterne pe hârtie, dacă nu – nu te tortura. Desigur, e de dorit să mă ții la curent cu ce ți se întâmplă… Scutură-l pe Andrei de la M-va, să se miște. Pe 20, sună-o pe Z.M., după care… scrie-mi! Totuși, scrie!
Se mai poate o dată? Ei bine: trăiască Socrate și abstinența, de acord!
Cezaria VASILACHE, muzeograf
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE