Evadarea din zona low cost

Până la urmă, organismul se revoltă și îți cere odihna demult meritată, pe care nu i-ai oferit-o nici măcar în timpul pandemiei. Ești (și tu) parte a statisticii care arată că, dacă lumea a vrut să lucreze, pandemia nu doar că nu a încurcat, ci, dimpotrivă, a sporit implicarea. Eliberând – pentru gândire, proiectare și implicare reală – timpul necesar transportării corpului fizic al angajatului la birou și înapoi. Ai trăit o fază cosmonautică, de pilot al unei nave spațiale (ce este Pământul dacă nu o navă hălăduind prin spațiu?): te trezeai… și deja erai la serviciu, în activități. Te referi, bineînțeles, la un anume soi de activități, servicii, meserii, dar suficiente să demonstreze câtă lume nu are o altă utilitate decât prezența în clasă, laborator, atelier, birou. Ridicând salariul pentru această prezență fizică, nu pentru calitatea și relevanța lucrului îndeplinit.

Dar să nu întindem vorba cu povești despre munca eroică. Tema de azi e alta. Mergi în vacanță. Evadezi! În altă lume, detașându-te de grijile cotidiene. Bine, nu-i chiar așa, la moldoveni vacanța e și pentru lucru, pentru schimbul de activități, ca odihnă eficientă, conform semnului ancestral: dacă la poartă răsare o movilă de nisip, înseamnă că stăpânii casei degrabă vor ieși în concediu.

Ei, bine, dar care-i semnul vacanței universale, dacă celelalte date ale problemei nu se prea schimbă și munca nu dispare definitiv din peisaj? Ai ghicit: aventurile! Cele pe care Athos i le explica, în finalul Celor trei muschetari, lui D”Artagnan: o suită de neplăceri, pe care timpul le va converti în dulci și neuitate amintiri… Fiindcă veni vorba: eroii apar (intervin, ca Deus ex machina!) exact acolo unde cineva greșește, trișează, unde cineva își face lucrul de mântuială. Prefer, în context, ne-eroul. Responsabilul. Profesionistul. Dar…

Nu, nu ne-am abătut de la temă, dimpotrivă, intrăm în miezul ei. Aventurile încep mult înainte de plecare. Absolut moldovenește, îți promisesei să nu te mai legi vreodată cu o companie moldovenească ce se ocupă de procurarea biletelor pentru zboruri (și care te-a dezamăgit). Dar cineva a găsit o bună ofertă de la ei și ți-a recomandat-o. Ți-ai zis și tu că s-o mai fi schimbat lumea… Accepți deci oferta: un zbor cu o escală plauzibilă, de vreo două ore…

Surpriza vine cu doar vreo două zile înainte de zbor. Ca să ai tot tacâmul moldovenesc, noutatea e lansată de compania noastră aviatică (de stat? privată?), care își schimbă voluntar orarul de zbor, deși biletele erau cumpărate din timp. Vânzătorul tău de bilete te anunță senin: decolarea se decalează cu două ore. Ești anunțat calm, de parcă nimic nu se întâmplă. Or decalarea însemna ratarea celui de al doilea zbor, spre destinația aleasă. Într-un sfârșit, firma înțelege nedumerirea (revolta!) ta și îți propune – logic! – decalarea și celui de al doilea zbor. Doar că… pentru a doua zi (sic!). Asta înseamnă că vei înnopta într-un oraș străin. Nu îți oferă hotel (cum au făcut – de fiecare dată! – austriecii). E vorba de o companie autohtonă! Aici se lucrează cu prețuri ca la casele mari, dar cu responsabilități ca la Low cost. Ai căutat singur hotelul, ai plătit plăcerea sejurului forțat, iar ca să fie plin tacâmul, ai mai plătit, celei de a doua companii aeriene (asta chiar e una „Low cost”!) „diferența schimbării rutei”: un adaos de 50 de euro per bilet, cât ți-a cerut vânzătorul nostru! Ești în criză de timp și accepți orice: vrei în vacanță cu orice preț și cineva profită! Evadarea costă! Dar e floare la ureche în comparație cu mai vechea ta aventură, când aceeași firmă vânzătoare de zboruri te-a lăsat fără bilet (plătit de tine cu o lună înainte!) pe un aeroport străin. Adevărat, ți-a întors costul biletului retur, de care ți-ai făcut rost singur.

În povestea asta parcă nu există vinovați. Erai avertizat, încă din ziua procurării biletelor, că firma nu răspunde de nimic și nici măcar nu ai posibilitate să renunți, într-un moment, ca să-ți recuperezi banii. Ei pot fi doar suplimentați: pentru modificările de program plătești tot tu, clientul. Poate că din motive de acest gen companiile aeriene serioase evită Chișinăul, care în ultimul timp a devenit un soi de aeroport pentru cei cu responsabilități limitate. O ipostază urâtă pentru o țară care vrea să se alinieze standardelor avansate. Iar pur psihologic, ofertele ieftine creează iluzia că-i simplu să te alături lumii civilizate.

Pe de altă parte, cu abundența de aventurieri de tot soiul în politica noastră (cine și-ar fi imaginat că la noi un Ostap Bender poate să fie deputat, ministru, prim-ministru și chiar, până mai adineaori, președinte de țară!), ai impresia că tranziția se cam întinde la noi… deoarece asta convine. Țara (încă) e un mare Orheiland, cu fațadă butaforică și resorturi interioare obscure. Or, dacă până acum noua politică economică a tranziției se prelungea din motivul indeterminării scopului, acum lucrurile (parcă) se limpezesc: tranziția are o finalitate limpede: intrarea în arcul economic, politic, legislativ și social al civilizației. Iar acolo nu se intră pentru accesul la servicii ieftine, ci la servicii de calitate. Scumpe! Salvarea-i ieșirea din zona costurilor ieftine și iresponsabile. Decretarea responsabilității și a profesionalismului ca program național.

Vise… de vacanță, deh!