La cireșe

Ce-ți poate aduce aminte cel mai bine de copilărie decât o livadă de cireși? Exact ca în „Amintirile” lui Ion Creangă „Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două locuri din sat era câteun cireş văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă. Întru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere pe Ioan, să ne ducem la scăldat”.

Eu l-am sunat pe Valentin Creciun, un pomicultor din satul Işnovăţ, raionul Criuleni, care are o livadă de 24 de ari. Împreună cu familia lui, oferă oamenilor posibilitatea să urce în copaci și să mănânce cireșe atât cât le poftește inima, gratuit. Așa că am cerut și eu voie să intru în livadă pentru a-i descoperi povestea.

Pe Valentin Creciun l-am descoperit din pură întâmplare din „cartea secolului” – internetul. Luni, la sfârșitul zilei de muncă, l-am sunat pe pomicultor și l-am întrebat dacă ne primește și pe noi în livadă.

„Ai fost vreodată la apus de soare într-o livadă de cireși?”

Direct și apăsat, îmi răspunde la întrebare cu altă întrebare: „Ai fost vreodată la apus de soare într-o livadă de cireși?”. Fără să stăm mult pe gânduri, am pornit.

Pentru cei ca noi, oamenii dealurilor, traseul spre Ișnovăț e ceea de ce avem nevoie după o zi de muncă. Mult-mult verde întins… calculat pe coline. Copaci de-a stânga și de-a dreapta, soarele care începea să apună și curățenie „lună”. Rupt parcă de realitate. După vreo 20 de minute în care ne bucurăm ochii cu tot ce vedem, uite și un indicator pe care scrie „La cireșe” care ne face să exclamăm concomitent: „Acum, la dreapta!”.

Îl zăresc pe Valentin ascuns printre pomi mâncând cireșe. Ne face cu mâna și ne îndeamnă să parcăm mașina.

 „Ideea mea a fost un boom”

În timp ce ne plimbăm printre pomi, gazda îmi vorbește despre cum a prins contur livada de cireșe.

Valentin îmi spune că, timp de 15 ani, au cules fructele și au ieșit cu familia la piață pentru a comercializa roada. Doar că, odată cu pandemia, tânărul s-a gândit că ar fi bine ca oricine vrea să vină pentru a vizita acest loc pitoresc.

„În 2002, eu eram în clasa întâi când s-au sădit copacii pe care îi vedeți aici. La 20 de ani distanță, am reușit să fac din livada asta un loc în care poate veni oricine. În primul an de pandemie, când deja nu mai știam ce să facem, la piață nu se permitea, interacțiunea cu oamenii nu se permitea, lumea stătea acasă și nu știa ce să facă, avea nevoie de conectare cu natura și m-am gândit: de ce nu ar veni oamenii la noi – pentru că vedeți cât de pitoresc este – ca să culeagă cireșe, să mănânce, copiii să alerge prin livadă? Și ideea mea a fost un boom”.

Intrarea în livadă este gratuită. „Oamenii pot mânca cireșe, ulterior dacă mai vor să-și cumpere nu trebuie să lase decât 15-20 de lei. Noi nu ne axăm să facem business, dacă lumea este dispusă să lase ceva bani, e  bine, dacă nu, noi nu ne supărăm”.

„Nu vrem să revenim la comercializarea cireșelor”

Valentin mi-a spus că livada nu este nici pe departe o afacere. Colțul de rai pe care a reușit să-l facă e cea mai mare răsplată pentru el.

„Noi tare ne bucurăm când știm că oamenii au unde veni ca să se simtă bine. Suntem și noi satisfăcuți când vedem vizitatori fericiți în acest loc bucurându-se de cireșe. Nu cred că o să trecem la cules și la vânzarea la piață. Nu vrem să revenim la comercializarea cireșelor. Punem accent pe omenie, nu pe bogăție”.

Valentin povestește că nu au în plan să extindă livada, pentru că nu are cine să o îngrijească. Părinții au o vârstă, iar el și ceilalți doi frați au job-uri.

„Înainte erau oameni cărora le plăteam și veneau la cules, acum, din păcate, nici nu prea ai pe cine să chemi ca să lucreze”.

În livada familiei Creciun sunt aproximativ zece soiuri de cireșe, iar perioada lor de coacere începe la începutul lunii iunie și durează aproximativ o lună.