Astăzi, în incinta Academiei de Științe a Moldovei, a avut loc lansarea cărții semnate de Denis Roșca, „The Great Encyclopedia of Bessarabian Jews”, apărută în anul 2021 la editura „Deep knowledge Group” (sponsorizată de Dmitry Kaminskiy).
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn prezentarea făcută de autor, acesta a subliniat că Enciclopedia este „o bază de date” despre oameni care consideră Basarabia patria lor. Denis Roșca a selectat pentru o trecere în revistă câteva nume de descendenți notorii ai evreilor basarabeni („nici 3%”, a precizat autorul), împrăștiați prin lume – din Australia până în America de Nord, America de Sud, Noua Zeelandă, tot continentul european, continentul asiatic etc.
A vorbit mai întâi despre câțiva laureați ai Premiului Nobel intrați în Enciclopedia redactată de el – Saul Perlmutter (bunicul său a emigrat din Florești), Premiul Nobel pentru Fizică (2011), membru titular al Academiei Naționale de Științe a SUA, membru titular al Academiei de Arte și Științe, SUA; Randy Schekman (bunicii, originari din Lipcani), Premiul Nobel pentru Medicină (2013); Ralph Steinman, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2011); Serge Haroche, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (2012).
De asemenea, Denis Roșca s-a referit la o galerie întreagă de savanți și oameni de afaceri de mare succes, cum ar fi: ilustrul genetician Serghei Gershenzon (Chișinău); Boris Ephrussi; astronomul Vera Rubin (1928-2016); Richard Greenblatt, prezentat ca „fondator al Comunității de Hakeri”; Stiven Pinker, fost ministru al Energiei din Chile; Jimena Bronfman, descendenta unei dinastii influente din Chile; Michael Postan, unul dintre fondatorii Istoriei Economice; Leah Rosovsky (cu rădăcini în Telenești), fost vicepreședinte al Universității din Harvard; Jeremi J. Stone (Râșcani), fost președinte al Federației Savanților Americani (1970-2000); Nathaniel Kleitman (1895-1999), părintele Somnologiei Mondiale; Dennis Gaitsgory, profesor la Harvard, membru al Academiei Naționale de Științe din SUA; Zhanna Golodryga (Căușeni), Top 50 cele mai influente femei din lume din domeniul Petrolului și Gazelor; Robert Frimtzis (Bălți), Manager Apollo Mission Simulator; Mauricio Tolmasquim, președinte al Oficiului de Cercetare a Energiei din Brazilia, fost ministru al Energiei din Brazilia; Jared Diamond, biolog; Jacques Brotchi, președinte al Senatului belgian, președinte al Federației Mondiale a Societăților de Neurochirurgie; Regina Barzilay (din Chișinău), cercetătoare în domeniul Inteligenței Artificiale; Robert Badinter, fost președinte al Curții Constituționale din Franța, Andrea Grobocopatel (străbunicii din Chișinău), descendenta unei dinastii foarte influente din Argentina; David Jeffen, magnat, filantrop american; Boris Katz (Chișinău), creatorul limbajului de comunicare START, devenit SIRI la Iphone; Sandra Annenberg, cea mai bună jurnalistă din Brazilia (2012, 2016, 2017, 2018); Gregorio Werthein, președinte al Comitetului Național olimpic din Argentina; Meer Gurfinkel (născut la Edineț), membru de onoare al Academiei de Științe din Brazilia.
La lansare au participat Ion Tighineanu, președinte al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al AȘM (moderator al evenimentului). Pe marginea cărții s-au pronunțat Lucia Argint și Vadim Moldovan.
Evenimentul poate fi urmărit pe https://www.youtube.com/watch?v=uQyTcNYRZn4&feature=youtu.be
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE