„O provocare din partea celor care nu au replică în societate”

913
0
Sursa Foto: Radio Chișinău

Decizia Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de a refuza prelungirea utilizării toponimicului „Chișinău” în denumirea postului Radio Chișinău îngrijorează organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media și este condamnată de către unele fracțiuni din CMC. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României regretă decizia „motivată pur politic” a CMC. Totodată, MAE își exprimă speranța că vor fi luate măsurile necesare pentru îndreptarea situației postului Radio Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media consideră că hotărârea CMC din 27 aprilie restrânge, în mod ilegal, drepturile și libertățile jurnaliștilor și afectează grav dreptul la libera informare a cetățenilor.

Organizațiile media au făcut apel la Consiliul Municipal Chișinău să-și reconsidere decizia și au solicitat intervenția neîntârziată a Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat pentru anularea actului emis în acest sens.

Amintim că reprezentanții Radio Chișinău s-au adresat Primăriei Capitalei în decembrie 2021 cu o cerere privind prelungirea dreptului de a utiliza toponimicul „Chișinău” în denumirea serviciului media de radiodifuziune sonoră, drept pe care l-au obținut pentru zece ani în 2012 printr-o decizie a CMC. Totuși, instituția media nu a putut obține prelungirea dreptului de a utiliza toponimicul în denumirea sa, după ce CMC, printr-o decizie din 27 aprilie, nu a dat curs cererii.

Radio Chișinău, pe tot parcursul celor zece ani de emisie, a fost un partener loial și onest al tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și al autorităților centrale și locale, angrenate în procesul de modernizare a țării și de integrare a acesteia în Uniunea Europeană. (…) SC Pajura Albă SRL – societatea ce operează frecvențele postului, în calitate de contribuabil, a plătit în decursul celor zece ani absolut toate taxele datorate bugetului de stat și local, întocmai și la timp”, am citat dintr-un comunicat al Radio Chișinău.

Nouăsprezece consilieri ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), un consilier al Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și doi de la Partidul „Șor” au votat împotrivă, astfel, solicitarea SRL Pajura Albă a fost respinsă cu 22 de voturi. Pe de altă parte, 18 consilieri, printre care opt de la Platforma Demnitate și Adevăr (DA), patru de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), doi de la Partidul Liberal (PL), unul de la Partidul Unității Naționale (PUN) și independenții Victor Bunescu, Aliona Mandatii și Ala Tîșcu au votat pentru, în timp ce consilierul PD, Victor Mîndru, s-a abținut.

E dator să plătească bani pentru folosirea toponimicului”

Solicitată de reporterul „Gazetei de Chișinău”, consiliera PSRM în CMC, Silvia Grigorieva, a menționat motivul pentru care fracțiunea sa a respins solicitarea postului de radio.

Poziția fracțiunii a fost clară în consiliu: să trimitem la reexaminare proiectul și să primim un răspuns la această situație de la ministerul de resort. Așteptăm răspunsul. În privința radioului care folosește gratis toponimicul Chișinău – orice unitate comercială sau de prestare a serviciilor, care are venit de pe urma activității, e datoare să plătească în bugetul municipal bani pentru folosirea toponimicului. Asta e legal și corect, mai ales că acești bani se duc la îmbunătățirea infrastructurii orașului”, ne-a spus Silvia Grigorieva.

La fel au motivat decizia lor și consilierii Partidului Politic „Șor” .

Din câte îmi amintesc, nu era prevăzută o taxă pentru utilizarea toponimicului. Din acest motiv nu am susținut prelungirea cu 10 ani a dreptului de folosire a denumirii «Chișinău» de către Radio Chișinău. Noi nu votam politic, dar ne bazăm pe interesele capitalei și locuitorilor din Chișinău”, a spus Serghei Burgudji, consilier municipal al Partidului Politic „Șor”, pentru „Gazeta de Chișinău”.

Totuși, consilierii unor partide de dreapta spun că vor insista pentru revizuirea deciziei și reintroducerea subiectului pe ordinea de zi a CMC.

E o decizie motivată politic”

Roman Cojuhari, consilier al PAS în CMC, spune că echipa sa a susținut și va susține în continuare oferirea dreptului de utilizare a toponimicului „Chișinău” agenților economici de bună-credință, care prin activitatea lor profesională promovează valorile democratice și accesul la informație a publicului larg.

Totodată, condamnăm votul colegilor din CMC care s-au pronunțat împotriva prelungirii dreptului de utilizare a toponimicului de către Radio Chișinău. Considerăm această decizie motivată politic, care are menirea să diminueze vocile tot mai critice la adresa inacțiunilor Primăriei Chișinău cu privire la soluționarea problemelor reale ale municipiului.

Astfel, începând cu următoarea ședință a Consiliului municipal, Fracțiunea PAS va înainta cu titlu de inițiativă proiectul de decizie cu privire la acordarea dreptului de utilizare a toponimicului «Chișinău» agentului economic care administrează pe frecvențele Radio Chișinău”, a scris Roman Cojuhari pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, „Gazeta de Chișinău” a solicitat și poziția fracțiunii Platformei DA din CMC.

Consilierii Platformei DA în CMC au votat pentru prelungirea dreptului de utilizare a toponimicului de către Radio Chișinău, însă, pentru ca această decizie să treacă, este nevoie de 26 de voturi. Acestea nu au fost acumulate din motiv că partidele de dreapta nu strâng în comun atâtea voturi. La următoarea ședință a biroului, vom cere ca proiectul de decizie să fie reintrodus pe ordinea de zi a CMC”, a declarat Ruslan Verbițchi, consilier al Platformei DA, pentru „Gazeta de Chișinău”.

Intelectualitatea trebuie să se consolideze și să ia atitudine”

Totodată, situația postului Radio Chișinău nu i-a lăsat indiferenți nici pe reprezentanții culturii. „Este o decizie absolut greșită fiindcă, într-adevăr, mulți ani acest post de radio a fost și rămâne un centru de cultură și un promotor al valorilor naționale din municipiu și nu doar. Cred că intelectualitatea trebuie să se consolideze și să ia atitudine pentru ca CMC să revină la acest proiect de decizie, iar Radio Chișinău să poată utiliza în continuare denumirea consacrată”, a spus Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru „Gazeta de Chișinău”.

Poetul și criticul literar Andrei Țurcanu a spus pentru „Gazeta de Chișinău” că „decizia CMC de a refuza prelungirea utilizării toponimicului «Chișinău» în denumirea postului Radio Chișinău este o provocare ordinară, din partea celor care nu au o replică pe potrivă în societatea noastră”.

Un atac la identitatea, tradiția și încrederea pe care acest post a dezvoltat-o de-a lungul anilor”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României regretă decizia nejustificată și nefundamentată, motivată pur politic, a CMC în ce privește interzicerea utilizării toponimicului „Chișinău” de către postul Radio Chișinău.

Parte componentă a Radio România, postul Radio Chișinău este prezent pe piața media din Republica Moldova de la 1 decembrie 2011 și s-a impus de la bun început prin calitatea și echidistanța producției editoriale și prin profesionalismul echipei sale. (…) Încercarea de schimbare a numelui său reprezintă un atac la identitatea, tradiția și încrederea pe care acest post a dezvoltat-o de-a lungul anilor”, scrie într-un comunicat al Ministerului.

Totodată, MAE își exprimă speranța că vor fi luate măsurile necesare pentru îndreptarea cât mai grabnică, pe cale administrativă și juridică, a situației postului Radio Chișinău și spune că va susține, în conformitate cu competențele sale, un astfel de rezultat.

O continuare a postului Radio Basarabia

Radio Chișinău este o continuare a primului post de radio din Chișinău – Radio Basarabia, inaugurat de Societatea Română de Radiodifuziune pe 8 octombrie 1939.

În prezent, postul este difuzat pe următoarele frecvențe: Chișinău 89.6 MHz FM, Ungheni 93.8 MHz FM, Tighina 106.1 MHz FM, Cahul 93.3 MHz FM, Edineț 96.4 MHz FM, Briceni 99.0 MHz FM, Drochia 107.1 MHz FM.

Corneliu Rusnac, redactor-șef al Radio Chișinău, a menționat pentru „Gazeta de Chișinău” că postul de radio este ascultat de către aproximativ jumătate din populația Republicii Moldova și acoperă circa o treime din suprafața acesteia.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE