Un „caz politic” în vreme de război

În țara vecină e război. Incredibil, ireal, dar atât de brutal-concret în manifestările lui oribile. Lumile virtuale ale cineaștilor generației horror sunt jocuri de copii în comparație cu ororile acestui măcel. Suntem martori și participanți la evenimente, ajutând, protestând, ori consumând emoțiile în fața televizorului, ca la Roland Garros. Nu poți să le impui tuturor să se manifeste egal. Un artist rus, emigrat recent în Occident, remarcase trei feluri de manifestare a oamenilor de creație. Unii continuă să-și facă meseria: își scriu romanele, își pictează pânzele, își joacă rolurile în teatru; alții, făcând cam același lucru, încearcă, prin mijloacele la îndemână, să ajute refugiații, să ajute Ucraina, inclusiv armata ei; în fine, există categoria de oameni care se implică activ, protestează sau își manifestă atitudinea în operă.

În opinia artistului, toate formulele sunt acceptabile. Același lucru îl poți spune despre toți oamenii, nu doar despre artiști, nu doar despre cei din Rusia. Doar că adevărul e prea evident ca să bagi capul în nisip: o țară cu arma nucleară în dotare a invadat militar un teritoriu străin. Detaliile ce țin de cauze și pretexte; amănuntele înaintării și apărării; faptele de eroism și crimele adiacente – toate acestea contează pentru juriști, istorici, scriitori și cineaști. Esența e că războiul trebuie oprit, agresorul – alungat sau nimicit, iar cei care au declanșat dezastrul – condamnați. Nu poți să ignori evidența. Nu poți să fii atât de ticălos, încât să justifici agresorul.

Cu prilejul reținerii lui Dodon, mi-am amintit de „opoziția de stânga”. Prin definiție, ea ar trebui să fie antirăzboinică și preocupată de problemele sociale. Or măcelul din Ucraina e declanșat în temeiul ideologic revanșard al unui conservatorism de extremă dreaptă, imperialist în esență. Consecințele lui sunt crimele de război, crimele umanitare și un dezastru în țara vecină, dar și scumpirile în lanț ale resurselor energetice, ale produselor alimentare și ale mărfurilor de primă necesitate din întreaga lume. Consecutiv, chiar dacă aceste partide moldovenești de stânga ar activa în Rusia, socialiștii și comuniștii ar fi trebuit să protesteze vehement împotriva războiului! Numai că ei nu sunt politicieni, ci un… SRL care papă banii finanțatorului străin, promovând interesele acestuia, oricare ar fi ele (sic!). În acest caz, un Bolea-Țîrdea-Batrîncea (sau un Voronin-Reidman și un Tkaciuk-Munteanu), în loc să se bâlbâie ori să fugă de ziariști, ar trebui să răspundă simplu și sincer: „It’s not personal. It’s strictly business”.

Justificarea acțiunilor agresorului, susținerea acțiunilor criminale ale acestuia, atacul la adresa instituțiilor occidentale, care au condamnat, în cvasiunanimitate, agresiunea rusă, divulgă o umilitoare obediență față de patronii din Kremlin. Nu mai e vorba de „o relație echilibrată între est și vest”, de grija pentru concetățenii noștri ajunși acum un fel de ostatici în Rusia, pentru marele popor rus și marea cultură rusă. E vorba de complicitate la crimă a unor echipe de mercenari într-un război hibrid. Spuneam acum câteva săptămâni că rușii au pierdut războiul hibrid și că investițiile nu s-au justificat. Ei, bine, eroarea mea era la suprafață: ei nu au câștigat acest război în Ucraina, dar continuă să atace și să câștige teren, inclusiv, în Moldova.

În fine, să nu-mi uit vorba. Acum o săptămână, a fost reținut un cetățean moldovean, director al unei „asociații moldo-ruse”. Toate capetele de acuzare (inclusiv „trădarea de patrie”) sunt citate din Codul penal, deci vorbim de o cauză penală. De unde atâta zarvă politică? Din amănuntul că inculpatul e un fost președinte? Să fim serioși! În lume sunt inițiate anchete penale împotriva foștilor președinți și prim-miniștri și nimeni nu zice că sunt „cazuri politice”. Mai ales că, actualmente, inculpatul Dodon nu este un personaj politic.

De regulă, unui bănuit de fapte rușinoase i se retrage calitatea politică, pentru a nu afecta imaginea formațiunii. Inculpatul însuși se distanțează, pentru a proteja instituția. Aici însă, dimpotrivă, inculpatul trage după el toată camarila. Imaginați-vă că, spre surprinderea tuturor, pârâtul va fi găsit vinovat (cu probele de rigoare) și condamnat pe toate capetele de acuzare, în toate instanțele, inclusiv internaționale. Ce lovitură de imagine pentru formațiunea care îl susține! Încercând să-și salveze pielea, învinuitul îi trage pe toți după el.

Cazul a devenit „politic” grație protagonistului și ortacilor săi, care au organizat aceste manifestații gălăgioase. Și tocmai această recalificare publică a  cazului de către Dodon et Co mă face să-mi expun și eu opinia. Un caz politic, derulat în paralel cu o anchetă penală. Riscul pentru Dodon e tot mai mare, grație publicității largi. Indiferent de justiție, opinia publică va da propriul verdict. Și, de vreme ce imaginea de hoț, îmbogățit ilicit, persistă, întoarcerea lui Dodon în politică devine improbabilă, iar imaginea partidului său – ireversibil șifonată. Învinuitul intră, benevol și nesilit de nimeni, pe lista indezirabililor, alături de Plahotniuc, Filat, Platon, Șor… și alți „politicieni” moldoveni ratați.