Până la Taiwan mai este…

493
0

Nimic nu revelează mai bine starea adevărată a lucrurilor într-o națiune sau în lume decât războiul. Dacă aș fi un fatalist, aș zice chiar că războaiele se declanșează exact atunci când aceste stări și lucruri trebuie să capete un nume. Într-un asemenea scenariu, adevărul se cere mereu la suprafață, dar nu poate răzbi decât așa, prin violență. Altfel spus, abia după ce începem să ne omorâm înde noi, înțelegem și de ce am ajuns în stare să o facem.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Războiul ruso-ucrainean a scos la iveală nu numai ceea ce se știa înainte de ostilități, dar și probleme, încurcături mai puțin evidente și, poate, în unele cazuri, mai greu sau imposibil de rezolvat decât crizele concrete pe care le-a generat și le va genera conflictul în sine. Știam, de exemplu, că Rusia e mai slabă decât pare și că doar niște idealiști sau deraiați de la Moscova, izolați de restul lumii, dar mai ales de propria lor țară, puteau crede în deplina reușită a unei aventuri ca aceasta. Știam, totodată, că Ucraina nu va ceda cu una, cu două, dar asta numai dacă urmăream și altceva decât buletinele de știri sau analizele rusești. Sau dacă nu rămâneam captivii unor stereotipuri în raport cu ucrainenii.

Pe de altă parte, nimeni nu a putut drămui reacția Occidentului la invazie. De fapt, reacția inițială la invazia ca atare a fost prezisă mai mult sau mai puțin exact de experții treji la minte de pretutindeni, dar nici aceștia nu au fost într-atâta de lucizi încât să prevadă Bucea și Mariupolul. Doar câteva voci răzlețe din corul Cassandrelor presimțeau că ceea ce urma să se joace pe teatrul de operațiuni ucrainean avea să fie mai curând un balet al lebedelor negre decât un război a două roze. Vocile acelea nu au fost auzite însă și a trebuit să se producă genocidul ca Occidentul să reacționeze așa cum putea să o facă încă de la început. Iar când zic „început”, mă refer nu la 24 februarie 2022, ci la anul 2014. Căci din 24 februarie încoace, reacția trebuia să fie și mai dură.

Și mai grav e să constatăm, acum, după aproape o sută de zile de măcel în toată legea și de exterminare cu program, nu numai duplicitatea câtorva lideri occidentali, ci și impasul moral în care s-au trezit, odată cu războiul, unele societăți civilizate. Ar fi fost de înțeles, de pildă, refuzul Germaniei de a ajuta militar Ucraina. Ar fi fost un gest urât, dar ar fi trecut drept pragmatism feroce și onest al unei națiuni care nu vrea să rupă relațiile cu cel mai important partener comercial al său. La urma urmei, ce ar fi fost mai consecvent decât o decizie ca asta în cazul unui stat care a promovat mereu un Ostpolitik favorabil Rusiei? Totuși, Bundestagul a votat pentru acordarea acestui ajutor, care nu a mai venit. Sub varii pretexte. Justificări contradictorii și subterfugii penibile au conferit o vibrație aparte discursurilor lui Scholz, expresia plenară a minotaurului geopolitic german. Descalificant pentru o societate care a depus eforturi uriașe ca să-și răscumpere păcatele trecutului, acest slalom verbal va arăta, cu siguranță, și mai teribil în cărțile de istorie ale viitorului.

Într-un abis moral s-au scufundat alegerile din Franța și Ungaria. Sondaje de opinie efectuate în Vest nu vădesc nici pe aproape unanimitate în condamnarea agresiunii și a crimelor de război. De apreciere defectuoasă a realității (ca să nu spun: complicitate cu inamicul) dau dovadă, într-un cuvânt, o clasă politică și societăți la care obișnuim să ne aliniem și pe care le-am luat mereu drept modele de dezvoltare, progres și mai cu seamă atitudine. Vorbim de o fundătură morală în care o bună parte a Occidentului s-a împotmolit cu mult înainte ca războiul să-i reveleze amploarea și din care eu, unul, nu-mi imaginez cum ar mai putea ieși. În special dacă ne gândim că următoarele generații de politicieni se vor recruta, inevitabil, din junii de azi, și mai puțin racordați decât predecesorii lor la lecțiile istoriei și la reperele adevărate, nu cele corecte politic ale moralei.

Pe fundalul acestor derapaje care nu țin, cum ni se spune, de calculul geopolitic, economic sau de o posibilă foamete în Africa, ci de despărțirea treptată, dar aparent ireversibilă a civilizației occidentale de valorile ei întemeietoare, e rezonabil să ne rugăm și să ne dorim un singur lucru: să o mai țină cureaua principiilor măcar pe durata războiului Rusiei cu Ucraina. Încolo, cine știe? Până la Taiwan mai este…

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT