Lidia Bobână ne tot povestește…

La 14 mai, la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, a avut loc lansarea volumului postum de nuvele „Destine în alb și negru: alte o sută și una de povești adevărate”, semnat de scriitoarea și jurnalista Lidia Bobână. Cartea a apărut recent la Editura Pontos, ediția fiind îngrijită de Gheorghe Bobână, soțul jurnalistei, iar coperta realizată de Dragoș Bobână, fiul autoarei. Noua carte întregește imaginea unei jurnaliste de valoare, înzestrată cu har scriitoricesc de o sensibilitate aparte.

Noaptea muzeelor. Ora 18. Ambianță de sărbătoare în Curtea cu tei a Muzeului. Iubitorii de carte și-au ocupat deja locurile sub teiul secular din fața intrării în clădirea istorică a Fundațiilor regale. Planează o ușoară agitație, oamenii se cunosc, mai schimbă o vorbă, mulți sunt obișnuiți cu evenimentele literare, devenite o tradiție la Muzeu. În seara aceasta, grație prietenilor apropiați, scriitorilor, jurnaliștilor de radio și presă scrisă, rudelor, ne vom cufunda în universul realist-fantastic al textelor regretatei Lidia Bobână care, pe parcursul mai multor decenii, și-a ținut auditorii și cititorii fideli cu sufletul la gură, scoțând din traista cu povești istorii de viață, întâmplări trăite, mărturii, care, prin linia de subiect, intensitatea dramei și de multe ori prin sfârșitul-lovitură de teatru ne făcea să exclamăm uimiți: „Chiar e cu putință o astfel de întâmplare?!”. Iar Lidia Bobână, cu talentul ei de povestitor, înlătura imediat orice umbră de îndoială cu o mărturisire nonșalantă: „…Părintele Nicodim, care a murit la începutul acestui an, mi-a povestit istoria aceasta cu gând să v-o spun și eu, la rându-mi. Zicea el că cei deștepți învață din greșelile altora… ” (Pe toate Domnul le cântărește).

Ora 18.15. Dna Maria Șleahtițchi, dr. habilitat, directorul general al Muzeului, inaugurează evenimentul, împărtășind și o impresie: „Am citit câteva istorii din această carte și i-am auzit vocea Lidiei Bobână, este o mare potrivire între ritmul rostirii textelor și ritmul scrierii acestor istorii, este blândețea vocii, calmul, un ritm mai lent de depănare de istorii, de depănare de povești”. În viziunea Iraidei Condrea, profesor universitar, poveștile Lidiei Bobână nu sunt atât de simple precum ar părea, scriitoarea a ales niște situații de viață care reprezintă o oglindă a societății noastre. De fapt, în fiecare familie există o poveste și, citind, am avea de învățat niște experiențe și de comportament, și de atitudine. Liviu Belâi, coleg de clasă, povestește cum a închegat Lidia colectivul clasei, fiind cea care i-a ținut grămăjoară pe toți până la terminarea școlii. Iar „Destine în alb și negru”, în opinia sa, întrunește o suită de micro-romane, unele tragice, altele tragi-comice, dar și cu o notă de optimism. Lidia Banciu evocă cei 30 de ani de activitate a Lidiei Bobână la Radio – „un om care a scris despre oameni, a iubit oamenii, a știut să adune istorii de viață pe care le-a împărtășit cu dragoste auditorilor”. Marcela Mardare, scriitoare și editoare a volumului, este de părere că Lidia „a fost și a rămas un parlamentar al tuturor”.

Vladimir Beșleagă, prefațatorul primei cărți de Povești adevărate, editată de Jurnal de Chișinău în 2011 (Lidia Bobână a colaborat strâns cu această publicație, apoi cu Gazeta de Chișinău, unde a ținut o pagină omonimă), mărturisește că a avut fiori citind nuvela Șarpele, acea istorie a unui copil urmărit de un șarpe de casă care veghează asupra lui. „Secretul scrisului autoarei, adică ceea ce face ca prozele ei să fie antrenante, constă nu numai în faptul că a avut curajul de a regenera-renaște un gen narativ străvechi, precum este basmul, ci de a se pricepe să muleze cu talent situații din zilele noastre pe matricele tradițional-arhaice, care continuă să vieze în adâncul sufletului nostru… Talentatul scriitor Vasile Vasilache s-a continuat în opera Lidiei Bobână”, conchide prozatorul.

Victor Vasilache, fratele scriitoarei, evocă o amintire despre succesul Lidiei Bobână în calitatea ei de producător de emisiuni radio. Vădit impresionat de audiența fiicei, Vasile Vasilache ar fi exclamat: „Dacă aș avea măcar unu la sută din cei 300 000 de ascultători ai tăi, aș fi mulțumit! Dacă mi-ai fi dat poveștile, aș fi scris niște nuvele”. Nuvele n-au ieșit, dar o piesă cu un titlu incitant Anonimul și psihotronica, publicată fragmentar în revista Moldova, nr. 1 din 1975, redă sub o formă de farsă, de grotesc, o poveste uimitoare gen Lidia Bobână.

Gheorghe Bobână, în cuvântul de încheiere, relatează istoria apariției Destinelor…, menționând că cele 101 povești adevărate nu sunt decât o parte din cele peste 300 de texte scrise de Lidia Bobână, care urmează a fi valorificate.

Lidia Bobână continuă să istorisească povești pentru foștii ascultători și cititori…

Cezaria VASILACHE, muzeograf