CSP a decis: „Judecătorul din iad”, condamnat pentru îmbogățire ilicită, să fie suspendat din funcție

978
0
Sursa foto: www.zdg.md

Oleg Melniciuc, supranumit „judecătorul din iad” pentru faptul că, în 2009, a emis sentințe de condamnare pentru tinerii încarcerați în comisariate după protestele din 7 aprilie, a fost suspendat din funcție. Decizia a fost pronunțată de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Decizia a fost aprobată cu votul a patru membri prezenți la ședința CSP. Trei au votat împotriva suspendării lui Oleg Melniciuc. Solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, a fost examinată cu ușile închise. Potrivit deciziei CSP, Melniciuc va rămâne suspendat din funcție până la pronunțarea unei hotărâri judiciare definitive în privința lui.

Paradoxul Melniciuc”, condamnatul care-i condamnă pe alții

Paradoxul Melniciuc” se ascunde în faptul că el este primul judecător condamnat la modul real în R. Moldova, dar care a continuat să activeze în calitate de magistrat și să pronunțe sentințe de judecată.

Reamintim că, în septembrie trecut, Oleg Melniciuc a fost condamnat, în primă instanță, la 7 ani de închisoare cu executare pentru îmbogățire ilicită. Melniciuc a fost găsit vinovat de faptul că, în perioada 2013-2017, a inclus intenționat informații false în declarațiile sale de avere. Procurorii depistaseră diferențe substanțiale între veniturile indicate și cheltuielile făcute de familia magistratului. La rândul său, magistratul a pledat tot timpul nevinovat și a contestat decizia primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău, care urmează încă să se pronunțe.

Între timp, el a continuat să activeze în calitate de magistrat după ce, în noiembrie anul trecut, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul CSM prin care se contesta decizia Curții de Apel Chișinău care a dispus anularea actului de suspendare din funcție a lui Melniciuc.

Numele magistratului Melniciuc este legat de protestele din 7 aprilie 2009. Atunci, el ar fi fost unul dintre judecătorii care au judecat și emis sentințe pe numele tinerilor încarcerați și bătuți direct în celulele de detenție din comisariatele de poliție. În acea perioadă, Oleg Melniciuc fusese „botezat” „judecătorul din iad”.

Mai nou, potrivit unei investigații anticorupție.md, Melniciuc este acuzat de hărțuire sexuală. Plângerea a fost depusă la Procuratura Generală de o elevă a unui colegiu din Capitală.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE