„Să reinventăm Frumusețea”

654
0

Interviu cu Ion Diviza, dramaturg, epigramist, secretar literar la Teatrul „Satiricus”

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Dragă Ion Diviza, felicitări pentru premiera piesei tale „Se caută un prieten”, montată la Teatrul „Licurici”. Ai putea să prezinți subiectul piesei, în câteva fraze?

Subiectul e următorul: Vara, la căsuța bunicuței vine în ospeție nepoțica Mărioara, care se împrietenește aici cu motanul Michiduş. Părinții îi dăruiesc fetiței un papagal, Corcoduş, ea îl adoră. Michiduș și Corcoduș devin și ei prieteni, dar în curând se ceartă și papagalul îl părăsește, zburând într-o direcție necunoscută. Motanul își înțelege greșeala și pleacă în căutarea prietenului pe care l-a jignit. După multe peripeții, cei doi eroi se întâlnesc – e o poveste cu happy-end.

Cine, ce te-a inspirat? Care a fost punctul de pornire al piesei?

Mai în glumă, mai în serios, voi spune că vina e a regizorului Vasile Clichici. Ne cunoșteam, cu el și cu regretatul Titus Jucov, încă de prin 1980, când ne-am întâlnit întâmplător la Sankt Petersburg. Atunci când Vasile și-a creat o trupă de teatru pentru copii, mi-a solicitat colaborarea. Am scris pentru această trupă mai multe scenarii. Am colaborat frumos mai înainte și cu maestrul Titus Jucov; piesele „Vânt-Vântuleț” și „Mister Șobolanus” s-au jucat pe scena „Licurici”-ului. Am scris, de asemenea, texte pentru cântece la câteva spectacole. Cu Vasile avem, totuși, o colaborare mai fructuoasă…

Regizorul Vasile Clichici a avut anumite cerințe față de tine, ți-a sugerat să modifici ceva?

Ca secretar literar de teatru (la Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale” – n.n.) pot afirma că orice piesă prezentată unui regizor va suporta, pe parcursul montării, anumite modificări, mai mari sau mai mici. Evident, nu vorbesc de clasici, ci de autorii contemporani. Arta dramaturgiei se învață în teatru. Cu certitudine, atunci când conturează desenul viitorului spectacol, un regizor este și arhitect. Deci răspund la întrebarea ta: Firește că regizorul mi-a sugerat anumite lucruri; pe parcurs am mai intervenit în text, am modificat pe ici, pe colo…

Ai avut prieteni în copilărie? Te-ai ciondănit cu ei? Mai comunici și azi cu vreun prieten din copilărie?

Am avut, firește. Chiar mai mulți. Unul, ca să accentueze cât de mult mă aprecia ca prieten, îmi zicea „drug”. O vreme, eu am fost „câinele” lui „drugu”. Apoi am devenit și eu „stăpân”, și aveam deja „câinele” meu. Câinele nu se cuvenea să iasă din cuvântul stăpânului, trebuia să-i fie credincios, fiind supus la tot felul de încercări… Iată așa! Abia la vârsta mea de azi înțeleg ce copilărie fabuloasă am avut… Prietenii din copilărie nu se uită. Mă întâlnesc și azi, mai ales la Blajini, cu unii dintre ei. Cu alții deja ne vom întâlni într-o lume mai bună…

Ce înseamnă pentru tine, de fapt, prietenia? O prețuim cu-adevărat?

Prietenia e mai scumpă decât orice pe lume. În primele zile de studii la facultatea de jurnalistică, un bun profesor, pe nume Cravțov, ne-a cerut să scriem câte un eseu pe care urma să-l citim și să-l discutăm împreună. Lucrarea mea se intitula „Prietenul meu”. Era despre Vasile, un coleg de clasă, cu care mergeam la pescuit, la cules ciuperci, la furat cireșe… Eseul a fost apreciat de colegii de studenție, dar mai ales de o colegă de clasă, pe care am rugat-o să mi-l bată la mașină… Vasile a rămas în sat, unde și-a întemeiat o familie. Cu mare regret, a avut un sfârșit tragic, și-a pus capăt zilelor… Trist! O prietenie se păstrează (trebuie păstrată!) precum o căsnicie. Să fim îngăduitori, înțelegători, răbdători, iertători. Dacă ești prieten adevărat, îi ierți, creștinește, prietenului toate păcatele, așa cum ți le iartă și el. Nu porți supărare cu lunile, cu anii… Îl ajuți, îl respecți, îi iubești sufletul… Să ne păstrăm pe cât e posibil prietenii, căci fără ei viața noastră e aidoma unui codru cu un singur copac. Și acela găunos, la sigur…

Dă-mi un exemplu când te-a salvat un prieten.

Există un asemenea episod chiar în eseul despre care vorbeam mai sus: Odată, pe când eram la pescuit într-o localitate vecină, doi tipi au sărit cu pumnii la mine. Și atunci a apărut ca din senin Vasile, l-a înșfăcat pe unul, apoi pe altul și, împreună, i-am pus pe fugă… Acesta-i un exemplu așa, mai copilăros…

Cum ți-au părut spectatorii la premiera piesei „Se caută un prieten”?

Copiii au fost foarte receptivi și foarte activi. Spectacolul este interactiv, replicile actorilor, textele cântecelor mobilizându-i pe copii să rezoneze și să se implice personal în acțiunile desfășurate pe scenă și în sală. Copiii de azi sunt frumoși și curioși, la fel ca și cei de ieri. Iar părinții lor ar trebui să le fie foarte recunoscători creatorilor de teatru, teatrelor pentru copii, trupelor de păpușari pentru că reușesc să-i desprindă măcar pe o oră de la ecranele tabletelor și smartphone-urilor.

Care este opinia ta privind teatrul pentru copii din R. Moldova?

Fără teatrul pentru copii n-ar exista teatru în general. Dragostea pentru arta zeițelor Melpomene și Thalia se naște și se cultivă anume în săli precum sunt „Licurici” sau „Guguță”, dar și pe scenele improvizate prin școli și grădinițe de unele teatre școlare, populare, de amatori…

De ce avem atât de puține spectacole pentru copii?

Dar de ce avem atât de puține teatre pentru copii? De ce nu avem un teatru (sau mai multe) pentru adolescenți? Sărăcia materială naște sărăcia spirituală. Și viceversa.

Pentru ce spectacole ai mai scris scenarii, texte pentru cântece etc.?

Am să enumăr unele care s-au jucat la „Satiricus”: „Ho ţară!” și „Opriţi globul Moldovei, vreau să cobor!” (în colaborare cu Sandu Grecu), „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (versiune scenică, în versuri), „Triunghiul păcatului” de Tudor Muşatescu (scenariu, texte pentru cântece), „Unde mergem, domnilor?” după Ion Luca Caragiale, Vasile Alecsandri, Bogdan P. Hasdeu (texte pentru cântece), „Hercule” de Fr. Dürrenmatt (texte pentru cântece), „Moţoc” după Grigore Ureche, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri (în colaborare cu Sandu Grecu), „Ce e viaţa omului?” de Arcadi Arkanov (traducere, adaptare, în colaborare cu Igor Grosu). De asemenea, am tradus opt piese din repertoriul teatrului.

Ai scris și cărți de epigrame, șarje, versuri umoristice. Când ți-ai dat seama că ai simțul umorului – în copilărie?

Da, cu certitudine. Am citit toate cărțile de umor pe care le-am putut găsi în biblioteca școlii și în cea sătească. Am oferit amicilor și inamicilor replici hazoase, dar și colțoase, pentru care am și primit, vorba ceea… Prin clasa a noua am scris primele epigrame. Dar mă consider totuși om serios. Uneori, prea serios!

Ce rol are umorul în perioada tristă, dramatică pe care o traversăm?

Râsu-plânsu a fost dintotdeauna o stare de grație a românului. Umorul e aproape sinonim cu bucuria – e una din puținele noastre mângâieri în aceste timpuri de restriște…

Mai ai liniște după izbucnirea războiului din Ucraina? Cum îți controlezi frica?

Cum să am liniște, dacă nu am pace?… De două luni nu-mi mai rup ochii de la smartphone, calculator, televizor… Cine s-ar fi gândit că vom trăi asemenea grozăvenii în plin secol 21? Mă tem doar pentru viața copiilor și nepoțeilor mei. În privința mea nu-mi fac griji (aproape că) mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul!…

De ce să mai consumăm produse de artă în vremuri când bombele și rachetele zboară pe cer și distrug orașe și sate?

Ca să mai uităm de toate relele, să reînviem/reinventăm Frumusețea. Salvarea vine de la Cel de Sus, iar distrugerea de la cel de jos, care se crede mai presus decât alții.

Care e modul tău de a-i invita pe oameni la teatru?

Ca om al teatrului, le promit și chiar le ofer uneori… bilete de favoare!

Mulțumesc mult și inspirație în continuare!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT