Procedura de examinare a conducătorilor auto, ajustată la practicile europene

1792
0

Începând cu ziua de 10 mai, în Republica Moldova au fost puse în aplicare noile prevederi ale Regulamentului privind procedura de examinare a conducătorilor auto. Una dintre principalele modificări se referă la desfășurarea probei practice pentru candidații la obținerea permisului de conducere categoria B.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, potrivit unui comunicat emis de către Agenția Servicii Publice (ASP), pentru acești candidați, exercițiile din subproba „poligon” vor fi efectuate în condiții de traseu, și nu pe poligonul de pe lângă centrele de examinare. De asemenea, candidații vor avea de executat în cadrul probei trafic una din următoarele manevre speciale: menținerea benzii la deplasarea în marșarier pe o distanță de circa 20 m; întoarcerea vehiculului în sens opus, folosind mersul înainte şi înapoi (o tentativă din trei mişcări); încadrarea vehiculului în limitele spațiului de parcare, la intrare sau la ieșire (paralel, oblic sau în unghi drept, prin mers înainte sau înapoi, pe teren plat, o tentativă).

În acest context, am solicitat opinia directorului unei școli auto din Chișinău, Denis Țurcanu, referitor la noua metodologie.

A fost schimbată procedura, nu și complexitatea examenului”

Despre aceste modificări se vorbește de mai mult timp. Consider că noua metodologie este una necesară, fiindcă doar în Republica Moldova și în câteva țări europene mai exista modelul de examinare a conducătorilor auto constituit din trei etape.

Datorită acestor modificări va fi scurtat timpul de susținere și, de asemenea, se vor reduce rândurile acumulate pentru înscrierea la examenele auto.

Este necesar de menționat că a fost schimbată procedura, nu și complexitatea examenului. Acele exerciții care erau efectuate pe poligon vor fi demonstrate în condiții reale și vor fi mai obiective. Cât privește proba trafic, la aceasta s-a mărit numărul de puncte de penalizare, dar s-a majorat și timpul acesteia. De asemenea, au fost în sfârșit anulate traseele de examinare tradiționale, care provocau neînțelegeri între cursanți – unii fiind instruiți constant pe aceste trasee, iar alții în alte regiuni. Aceste situații creau condiții inegale pentru candidați. De acum înainte, examinatorii vor alege traseul de examinare în funcție de mai mulți factori, precum fluxul de vehicule, ambuteiaj etc.

Sunt sigur că în următoarele 2-3 luni vor fi implementate unele schimbări, însă nu multe. Eu cunosc care sunt cele mai bune practici europene și aș spune că noi, în principiu, am ajustat procedura de examinare a conducătorilor auto la aceste standarde europene”, a declarat Denis Țurcanu, pentru „Gazeta de Chișinău”.

De asemenea, reporterul „Gazetei de Chișinău” a solicitat și opinia președintelui Asociației Patronale „Uniunea Școlilor Auto și a Centrelor de Instruire”, Veaceslav Nicic.

Dacă ne referim la excluderea subprobei poligon și includerea unor elemente ale acesteia la proba de trafic, atunci – da, este binevenită, pentru că viitorul candidat merge doar o singură dată la examinarea practică, fiind pregătit să conducă vehiculul în toate condițiile. Problema noii metodologii este că aceasta nu a fost aprobată legal, ci impusă fără consultații și fără transparență. Acum apar situații diferite când cursantul este obligat să efectueze unele manevre speciale din noua metodologie, însă nu este clară legalitatea lor și dacă în general sunt posibile”, a menționat Veaceslav Nicic.

Pe marginea noilor prevederi s-a pronunțat și o tânără din Chișinău, care urmează în următoarele luni să susțină examenele pentru obținerea permisului.

Excluderea subprobei poligon are atât plusuri, cât și minusuri”

Sinceră să fiu, sunt un pic incertă. Da, este și o noutate bună, dar și nu prea. Pentru că va fi mult mai complicat de susținut. De exemplu, dacă parcarea o susțineam pe lângă centrele de instruire ale ASP, acum va trebui susținută în trafic, iar aceasta complică cu mult examenul – dar dacă vom avaria automobilele efectuând parcarea? Chiar dacă faci multe lecții practice, la un moment dat te poți panica, stresa și nu va merge așa cum ți-ai propus. Aici depinde foarte mult și de examinator, dacă e calm, nu strigă, chiar și dacă ai primit calificativul respins, vei pleca liniștit și vei fi sigur că data viitoare cu siguranță susții. Excluderea subprobei poligon are atât plusuri, cât și minusuri, urmează să le simt pe propria piele”, a spus Cristina Tomac, pentru „Gazeta de Chișinău”.

Pe de altă parte, Daniel Bostan, șofer cu experiență de peste cinci ani, a subliniat că: „nu contează modalitatea de desfășurare a examenelor auto, ci pregătirea. Dacă ai fost instruit bine și ai învățat Regulamentul circulației rutiere, te descurci în orice circumstanțe”.

Menționăm că, potrivit noilor prevederi, candidații la obținerea permisului de conducere categoria A şi subcategoriile AM, A1, A2 şi B1 vor susține proba practică pe teren special amenajat, iar durata acesteia va fi de minimum 15 minute. Candidații la obținerea permisului de conducere din categoriile/subcategoriile BE, C1, C1E, C, CE vor susține proba practică pe traseu, în condiții reale de trafic, cu testarea aptitudinilor de a exercita manevrele de conducere corespunzătoare.

Totodată, Regulamentul prevede reducerea numărului de documente pe care cetățenii trebuie să le prezinte pe suport de hârtie, fiind necesare doar buletinele de identitate.

Modificările operate în procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce și alinierea acestora la standardele europene va face posibilă semnarea acordurilor de conversiune a permiselor de conducere moldovenești dintre Republica Moldova și alte state.

Autoare: Doina BURUIANĂ

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE