Râsu’-plânsu’…

Aproape de poarta pieței centrale, pe strada Armenească din Chișinău, poți fi martor la niște scene care te fac să râzi și să plângi totodată. Vânzătorii ambulanți, neautorizați, cu care luptă autoritățile de vreo trei decenii democratice încoace, își stâng rapid marfa la vederea polițiștilor care, de diminecioară, apar mergând agale, parcă permițându-le celor care nu și-au găsit un loc în piață să reușească ascunderea legăturelelor de ceapă verde, mărar, pătrunjel…

Se vede cu ochiul liber că reprezentanții puterii nu prea sunt dispuși să aplice litera legii față de femeile de la țară. Polițiștii, în majoritatea cazurilor, sunt și ei feciori de țărani gospodari din toată republica și când îi trimit șefii cei mari să vadă ce mai vinde poporul în centrul orașului, aceștia nu au încotro și se supun anevoie.

Dacă se întâmplă, de exemplu, ca vreo babă surdă să nu reacționeze la semnalele colegelor de pe trotuar și să rămână cu marfa nestrânsă, bravii polițiști nu o amendează, nu o arestează, ci o roagă frumos „să nu încalce ordinea publică, să se conformeze și să-și strângă producția, care, în caz de nesupunere, îi poate fi confiscată”.

Așa cum nimeni nu este dispus să se certe cu statul care are grijă permanentă de cetățean, și octogenara în cauză dă dovadă de spirit patriotic de cel mai înalt nivel. Își strânge resemnată ce a reușit să adune dis-de-dimineață din grădinuța ei, bagă totul în sacoșă, după care, ca și celelalte femei cu kulioacele pline, stă și așteaptă să plece poliția.

În această zi însă reprezentanții puterii nu se grăbesc să plece, pentru că cineva îndrăznește să sfideze legea în cel mai obraznic mod. O pensionară sărmană de la oraș a scos la vânzare ce i-a mai rămas prin casă: haine vechi, încălțăminte purtată, veselă și tot ce se mai poate vinde la alți săraci pentru a-și putea cumpăra o pâine și încă ceva de ale gurii. Se vede treaba că nu cunoaște șmecheria cu ascunderea în sacoșe a toate cele, ca să rămână trotuarul curat măcar cât trec polițiștii.

Sergentul care, fără succes, încearcă să o convingă pe bătrână să-și strângă „marfa” a obosit deja să-i explice că „nu-i frumos, nu se poate, este o contravenție” ș. a. m. d. Cuvântul acesta „contravenție” pensionara nu-l înțelege deloc, dar nici nu apucă să-i afle sensul, pentru că, atunci când vrea să-l întrebe pe sergent ce o fi însemnând, intervine căpitanul, șeful mai mare al grupului operativ. „Mătușă, da’ mata ai obraz?! Bărbatul acesta tânăr are acasă doi copii mici, închiriază o locuință și dacă n-ai să asculți de el, că-i cu termen de verificare, vom considera că n-a trecut proba și, gata, nu-l mai luăm la lucru!”, zice superiorul.

„Și noi stăm și ne pierdem timpul degeaba”, râde una dintre vânzătoarele din stradă care a reușit să strângă totul la timp. După ea, încep să râdă și celelalte. Vreo câteva dintre ele se oferă să-i ajute pensionarei să-și strângă „averea”, căci de asta începe să depindă tot „succesul” aflării lor de câteva ore la piața improvizată… de lângă piață. Că dacă se supără polițiștii, s-ar putea întâmpla totuși să le alunge și să rămână cu verdețurile nevândute.

Cu sentimentul datoriei îndeplinite, polițiștii se îndepărtează, iar vânzătoarele ambulante își desfac din nou sacoșele, de unde vând la jumătate de preț verdețurile aduse de la țară. Trebuie să reușească să vândă totul până la un nou raid al poliției. În plus, fac instrucție cu bătrâna care se pare că a înțeles șiretlicul și își înșiră din nou lucrurile…