Primul caz probabil de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii, înregistrat în Republica Moldova

611
0
Sursa foto: realitatea.md

În Republica Moldova a fost înregistrat primul caz probabil de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii, anunță Ministerul Sănătății (MS). Copilul a fost internat la 7 mai curent la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii din Chișinău, cu simptome specifice hepatitei virale acute.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit MS, pe parcursul spitalizării au fost efectuate investigații complexe, toate probele la virușii hepatici cunoscuți sunt însă negative și au fost excluse, de asemenea, alte cauze care determină afectarea ficatului. Astfel, cazul este considerat de etiologie necunoscută. În prezent, copilul este în continuare internat în spital, fiind în stare gravă, dar stabilă.

Investigațiile, în conformitate cu recomandările Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sunt în desfășurare pentru a fi determinată cauza simptomelor.

Conform datelor OMS, până la 10 mai, 348 de cazuri probabile de hepatită acută severă de etiologie necunoscută au fost raportate în 21 de țări. Informațiile epidemiologice și clinice cu privire la evenimentul de sănătate publică rămân a fi limitate. Până în prezent, nu a fost identificat niciun agent cauzal.

În continuare se colectează date suplimentare și se efectuează diverse studii. În următoarele săptămâni se așteaptă să existe mai multe dovezi pentru a putea fi determinată etiologia și, în baza acesteia, să fie emise recomandări pentru a stabili acțiunile necesare de prevenire și control.

În acest context, cu unele sfaturi a venit ministra sănătății, Ala Nemerenco: „Recomandăm respectarea bunelor practici de igienă personală – spălarea regulată a mâinilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor. Fiți, vă rog, atenți la semnele de manifestare a hepatitei acute – icter (culoarea galbenă a feței și sclerei), culoare întunecată a urinei, greață, vomă, dureri abdominale, diaree, și adresați-vă medicului de familie sau la serviciul de urgență la apariția primelor simptome”, a scris ministra pe pagina sa de Facebook.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE