Ce se va sărbători la 9 mai în Republica Moldova? „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a diminuat mult valoarea acestei sărbători care, din păcate, își păstrează doza de imperialism”

1120
0

Interzicerea de către legislativ a panglicii „Sf. Gheorghe” și a simbolurilor „V” și „Z” ale agresiunii ruse asupra Ucrainei a creat disensiuni în societate. Socialiștii și comuniștii au anunțat că vor sfida legea și vor ieși la paradă de 9 mai cu panglica în piept, UTA Găgăuzia a adoptat un proiect de lege care permite purtarea panglicii bicolore. Unii formatori de opinie susțin că ziua de 9 mai este „o încurcătură în creierii oamenilor determinată inclusiv de trecutul sovietic”. Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Igor Munteanu, crede că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor sărbători Ziua Europei, mai ales prin prisma războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Începând cu data de 20 aprilie, cetățenii Republicii Moldova care vor purta panglica „Sf. Gheorghe” sau vor folosi simbolurile „V” și „Z” ale agresiunii ruse asupra Ucrainei vor fi amendați. Legea a fost promulgată la 19 aprilie de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

După ce legea a fost publicată în Monitorul Oficial al RM, fostul președinte, Igor Dodon, i-a adresat într-o postare pe pagina sa de facebook câteva întrebări retorice președintei Maia Sandu, îndemnând cetățenii să meargă „toți împreună la Marșul Victoriei!”.

La 29 aprilie 2022, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat un proiect ce permite „confecționarea, păstrarea și purtarea în UTA Găgăuzia a așa-numitei panglici a Sf. Gheorghe”. Câteva zile mai târziu, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a semnat legea.

Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat, reprezentanța Guvernului în teritoriu, a atacat, miercuri, în instanță hotărârea Adunării Populare a UTA Găgăuză care permite utilizarea panglicii bicolore „Sfântul Gheorghe” în autonomie în ciuda legii restrictive adoptată pe 20 aprilie de Parlamentul de la Chișinău. Reclamația a fost depusă la Curtea de Apel Comrat.

Informația a fost confirmată pentru Anticoruptie.md de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Anastasia Tăburceanu. Ea a precizat că reprezentantul Guvernului a cerut suspendarea și abrogarea hotărârii votate vinerea trecută de Adunarea Populară găgăuză.

Curtea de Apel Comrat a suspendat joi, 5 mai, legea care permite purtarea așa-numitei panglici „Sf. Gheorghe” în autonomia găgăuză. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în următoarele 15 zile.

Reporterul „Gazetei de Chișinău” a întrebat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) care este programul pentru ziua de 9 mai.

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, ne-a declarat: „Programul de 9 mai este complex: depuneri de flori, comemorări. Tot ce înseamnă program protocolar cu participarea conducerii țării, dar anunțurile se fac tradițional cu o zi sau două înainte. O altă informație este că Ziua Europei, care este un eveniment distinct, va fi marcată la o dată ulterioară, știți că, tradițional, se organizează Ziua Europei, dar asta deja la o dată ulterioară”.

O încurcătură în creierii oamenilor determinată inclusiv de trecutul sovietic”

În acest context, i-am întrebat pe mai mulți deputați ai diferitor formațiuni politice ce se va sărbători, totuși, la 9 mai în R. Moldova.

Deputatul PAS, Oazu Nantoi, a declarat pentru „Gazeta de Chișinău” că data de 9 mai este „o încurcătură în creierii oamenilor determinată inclusiv de trecutul sovietic”.

Cel care nu este tare leneș știe foarte bine că actul de capitulare al Germaniei Naziste a fost semnat la 8 mai, ora 23:01, deci la Moscova era deja 9 mai și din această cauză, ca să nu fie în rând cu lumea, regimul lui Stalin a decis ca să sărbătorim ziua de 9 mai. Totodată, ziua de 9 mai nu a fost sărbătoare sau zi liberă până în anul 1965, ca să fie clar. În special, ziua de 9 mai a devenit un subiect de isterie propagandistică după ce în Ucraina a avut loc revoluția oranj și în Federația Rusă, adică în spațiul ex-sovietic, inclusiv prin agentura rusească de la Chișinău, au fost pornite acțiuni isterice cu panglica „Sf. Gheorghe”. Vladimir Putin, prin participarea Uniunii Sovietice la cel de al Doilea Război Mondial a încercat să creeze un mit care să fie la temelia ideologiei regimului și iată, azi, în Ucraina, Federația Rusă insistă că îi ucide pe naziștii ucraineni tot așa cum în cel de al Doilea Război Mondial a luptat cu nazismul german. Și să nu uităm că mai este și Ziua Europei. Prin urmare, în societatea noastră, așa cum este în mare parte debusolată de propaganda rusească, fiecare e cu ale lui. Cineva ar fi vrut să fie liniște în țara asta, cineva vrea să organizeze provocări în speranța că culiocul se va umple, iar altcineva își aduce aminte sincer de buneii sau de părinții care au luptat în acest război”.

Purtătoarea de cuvânt a Partidului „Șor”, Alina Șargu, ne-a spus că vor reveni cu un comunicat și vor anunța oficial programul lor.

Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Igor Munteanu, a comentat pentru „Gazeta de Chișinău”: „Cred că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor sărbători Ziua Europei, având în vedere că celălalt motiv care este trecut cu roșu în calendar este, mai ales prin prisma războiului Rusiei împotriva Ucrainei, destul de controversat și a diminuat mult valoarea acestei sărbători care, din păcate, își păstrează doza de imperialism”.

Deși au mai rămas trei zile, nu se cunoaște nimic din ce urmează să se întâmple pe data de 9 mai, toți spun că vor reveni cu un comunicat de presă prin care-și vor anunța programul.

9 mai nu ar trebui să fie o sărbătoare propagandistică”

I-am cerut să comenteze situația și analistului politic Ion Tăbârță. „Din câte știm, va fi un simplu eveniment de comemorare cu depuneri de flori și coroane la focul veșnic și acesta este tot evenimentul. De fapt, în acest mod ar fi logic să fie sărbătorit, pentru că 9 mai nu ar trebui să fie o sărbătoare propagandistică, așa cum este în Rusia sau cum era anterior în Uniunea Sovietică”, ne-a spus Tăbârță.

La 3 mai, președinta RM, Maia Sandu, a publicat un mesaj video pe pagina sa de facebook, în care menționează ce se va sărbători pe 9 mai.

Campania Moldova pentru pace continuă. Vom marca pacea pe 9 mai, când îi comemorăm pe cei căzuți în al Doilea Război Mondial. Vom marca pacea de Ziua Europei, care s-a unit pentru a nu mai permite războaie pe continent și le-a oferit europenilor prosperitate și progres.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE