Eu știu că nu știu ce se întâmplă

Războiul real, sângeros și dezastruos din Ucraina a demonstrat două evidențe: miza pe dezinformare (sau, mai larg: miza pe războiul hibrid, care l-a anticipat pe cel clasic), dar și eșecul generalilor războiului hibrid. Ucrainenii, după decenii de infiltrare a rușilor în sferele lor vitale, proliferarea agenților de influență și compromiterea elitelor, au rezistat. În loc de florile promise, pe ocupanți i-a întâmpinat o rezistență cumplită. Se va întâmpla oare același lucru și cu moldovenii, tratați și ei cu дуст dez-informațional din abundență, trezind cuiva nostalgiile după fostul imperiu comunist-sovietic sau forțând nota disensiunilor istorice dintre români și ucraineni? Toate dirijate, bineînțeles, din același centru de comandă.

Plină lumea de „comentatori” și „analiști militari” (adineaori experți în pandemii, drept, economie, geopolitică și teorii conspiraționiste). Lumea a uitat că există diviziunea muncii și nimeni nu e obligat să le știe pe toate. Pe timp de lâncezeală, când scărpinatul limbii e un hobby pentru antrenarea mușchilor faciali, pălăvrăgeala e parte a tabietului, înlocuind unora lecturile și comunicarea eficientă. Azi însă, când am devenit obiectiv militar râvnit de inamic, subiect de știri la toate agențiile mondiale, dar și subiect de discuție în forurile internaționale, logoreea nu mai are haz, dimpotrivă, poate conduce la urmări tragice. Pe fundalul muzical-coral al vorbăriei iresponsabile se construiesc perfect strategii de manipulare.

Profesioniștii cunosc sursele autentice și pot să verifice informația, consultând nu doar surse alternative, dar și informații deliberat false, ca parte a contextului, a jocului. Demagogia manipulatoare nu îi afectează. Dar cei care nu au când să intre în temă și ascultă o singură cobză, (de regulă: un post de propagandă al celor specializați în prepararea sosului informațional în care condimentele schimbă total gustul ingredientelor de bază), înghit bucatele de cantină sovietică fără să-și pună întrebări. Acești filistini made in URSS (azi li se spune, ironic, „vatnik” ori „sovok”), consumatori leneși de mâncare informațională gata digerată, nici nu vor să fie deranjați cu ceva care i-ar scoate din zona de confort. Pe timpuri ei strâmbau din nas la auzul unor știri de la „vocile străine”, singurele alternative posibile.

Aici nu avem de spus prea multe, în schimb, am putea să-l ajutăm pe omul care vrea să știe, dar nu e sigur că are acces la sursele cele mai sigure. Dacă poate analiza lucrurile, dacă are posibilitatea accesării mai multor surse și dacă înțelege care sunt scopurile emițătorilor, e simplu: asculți știri dintr-o sursă, comentarii din alta și privești detașat spectacolul manipulărilor în a treia. Îndoielile și nedumeririle fac parte din spectacol. Pentru cel care nu are posibilitatea de a accesa surse alternative, există varianta creditării unui comentator de nădejde. Dacă a făcut alegerea corectă, e bine, dacă a greșit și s-a dumerit, iarăși e bine. Un fost coleg de serviciu insista ca niște „analiști” consacrați să abandoneze meseria din moment ce previziunile lor politice dau mereu cu oiștea în gard. Cine dintre noi a părăsit o platformă informațională, de unde obișnuia să se alimenteze, dumerindu-se de incompetența sau reaua-voință a emițătorilor?

O altă soluție ar fi eliminarea prejudecăților în privința actorilor politici. Îi eliminăm senin pe cei care ne dezamăgesc; îi dez-demonizăm (ce cuvânt!) pe proscrișii care, în timp, au evoluat. Războiul schimbă lucrurile și spulberă iluziile. În război intră poeți și ies prozatori. Actuala echipă de administrare a treburilor RM a venit nu doar pe valul unui demers european romantic, ci și pe o naivă încredere că ei (spre deosebire de predecesori) pot împăca lucrurile, pot echilibra extremele și pot îmblânzi ursul din Est. Ei chiar au crezut că o politică echilibrată în raport cu Estul și cu Vestul va fi acceptată de Moscova. În contextul ultimelor evenimente, ei înșiși se miră, probabil de această naivitate: Kremlinul nu ne acceptă decât pe post de vasali, de colonie, parte a „lumii ruse”. Pentru asta se investesc bani și resurse, se deschid „centre culturale” și se pompează gaz în conducte. Nimic din generozitate, nimic din pragmatism economic, totul pentru victoria finală a lumii ruse!

Având în vedere imprevizibilitatea agresorului din Kremlin, ne putem aștepta la orice. Unele scenarii ne scot din ecuație, ca factori cu putere de influență. Dar depinde și de noi. Se va tensiona situația cu folosirea surselor interne: dezbinarea comunității înainte de a o ataca; compromiterea elitelor și a guvernării (implicit, a parcursului european și a orientării prooccidentale); activizarea până la isterie a coloanei a cincea (a comunist-socialiștilor nostalgici, a anti-globaliștilor și a patrioților de mucava); miza pe oamenii nemulțumiți de probleme sociale; forțarea disensiunilor dintre malurile Nistrului, pentru a veni cu „împăcarea”; isteria simbolurilor războinice și invocarea „gloriosului trecut sovietic comun”. Vom rezista, ca ucrainenii, bombardamentului dez-informațional? Atunci mai avem o șansă.