Să spunem lucrurilor pe nume (III)

773
0

Sondajele, despre care am vorbit data trecută, revelează nu atât opiniile maselor, cât existența însăși a fenomenului de „masă“. O anchetă la care ar participa o mie de oameni de cultură ar oferi o mie de răspunsuri diferite și nuanțate la fiecare întrebare. O mie de oameni intervievați la nimereală pe stradă vor emite maxim două-trei opinii generale, divergente sau nu, la același subiect. Păreri marcate de stereotipuri, clișee, locuri comune, moștenite din familie, deprinse de la semeni sau dobândite de la mijloacele de informare care, deloc întâmplător, sunt și ele „în masă“.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Există însă situații când oamenii nuanțelor, intelectuali și scriitori, pictori și muzicieni, profesori și cercetători, se lasă cuprinși de starea de spirit dominantă în societate, împărtășind una dintre aceste opinii generale. Uită de semitonuri, își simplifică abordarea și se lasă seduși de gregaritate, de „cauza comună“ și de „voința poporului“.

Uneori, nu e tocmai rău să fii așa: dacă ești un rafinat absolvent de Cambridge și aviația nazistă îți bombardează Anglia natală, e chiar indicat să uiți, pentru o vreme, de Wagner, Nietzsche, Goethe și de alți uriași ai culturii germane, și să-i urăști, tribal și fără rest, pe nemți. Pe toți nemții, chiar dacă numai o parte dintre ei au consimțit la lichidarea ta ca individ. Altfel, nuanțând, nu prea poți lua arma în mână ca să te aperi: ce dacă nimerești un viorist și curmi, astfel, viața unui mare talent?

Alteori, e total nepotrivit să te lași dus de val. Atunci când ești chiar tu acel viorist german care e pus să-l urască pe colegul evreu de la conservator ori din orchestră și să pretindă că nu observă sau, mai rău, salută din toată inima dispariția acestuia de la repetiții. Sau atunci când ești scriitor, dirijor sau regizor rus care se solidarizează cu crima numai pentru că aceasta e săvârșită de țara lui. Și care își numește colegii „trădători“ numai pentru că aceștia au ales să se distanțeze de nedreptatea, crimele de război, genocidul comise de „marea Rusie“.

Se poartă multă discuție în ultima vreme despre vina și responsabilitatea colectivă a rușilor pentru războiul purtat de liderii și armatele lor împotriva Ucrainei. În țările civilizate, poporul cu greu îi mai distinge pe „rușii buni“ de „rușii răi“. Elitele politice manifestă însă prudență, juriștii disociază în continuare vina de răspundere, iar oamenii de cultură ne îndeamnă să nu-i sancționăm și să nu-i „discriminăm“ pe colegii lor din Rusia. Părerea mea e că suntem, mai curând, în situația absolventului de la Cambridge, care nu-și mai poate îngădui să trateze subtil chestiunea. Oamenii de cultură ruși, care nu au vrut să-și asocieze numele cu regimul criminal, s-au opus deschis ori au plecat cu totul de acasă. Cei mai conștienți se opun încă din zorii putinismului, căci regimul nu e criminal de ieri, de azi. Pe aceștia sancțiunile și oprobriul umanității nu-i pot afecta mai tare decât rușinea pe care o resimt în calitatea lor de cetățeni ai unui stat fascist. Chiar dacă vor fi hărțuiți sau arătați cu degetul de cineva din afara Rusiei, ei își vor asuma, resemnați, stigmatul. Asta dacă nu au fugit din țară doar ca să nu-și vadă ușile mânjite de resturile digestive ale „patrioților“.

Sancțiunile și pedepsele trebuie să-i vizeze pe toți de-a valma, căci onoarea celor buni se va curăța singură, cu timpul: cum nu s-au lipit murdăriile propagandei de ea, așa nu se vor lipi nici generalizările vinei. Intelectualizarea excesivă a pedepsei, disocierea între Gherghiev și Makarevici, Mihalkov și Ahedjakova  nu îi ajută prea mult pe Makarevici și Ahedjakova. Pe de altă parte, îi face pe cei tăcuți, rămași acasă sau dați, strategic, la fund – loja de lux a lașității, cu papionul înțelepciunii expectante la gât –, să creadă că nici ei nu au cum să poarte vreo vină pentru Mariupol. O impresie fatalmente eronată, semnul unei tumori sufletești azi benigne, mâine maligne. Dacă vor fi iertați și aceștia, li se va face un mare deserviciu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE